Ok, am din ce în ce mai des senzaţia că sunt singura optimistă rămasă pe planeta asta.
Singura care încearcă până la extrem să caute părţile bune ale oamenilor şi să le ignore pe alea rele.
Singura care văd partea plină a paharului, şi care mă îmbărbătez mereu cu umor negru când totuşi situaţia e prea naşpa.
Heloooou, unde e toată lumea? Cum rămâne cu “românul face haz de necaz”? Cum rămâne cu “ne descurcăm oricum, pentru că suntem deştepţi?”
Ok, ignor generaţia emo. Adulţii! Bătrânii! Viaţa e grea, asta e, asta e ţara, aici trăim, nu am ales noi. Dacă nu vă convine aşa mult, faceţi ceva în privinţa asta. O schimbare. La nivel personal sau social. Toată lumea se plânge, dar nimeni nu face nimic. Şi când vin eu cu ideile mele optimiste, că se poate, că uite că asta e bine şi aşa, am parte de reacţii de genul ăsta:
Stranger: that’s why you’re in Greenpeace?
You: well, part of it, part that it helps to my future CV to show volunteering activity 1-2 years, part because I am a little concerned about the…alarming and quick way we destroy the planet
Stranger: it sure would, I wish I’d do something like it
You: well don’t you have a GP representation in your country? or other kind of non-guvernamental organisations, you can volunteer to?
Stranger: yeah, they do.
Stranger: I don’t know why I haven’t, really.
You: damn, if it would be this easy to convince the people in my country to do something like this…
Până acum o vreme dădeam vina pe comunism. Până am dat de o duzină de băbuţe mai simpatice decât tineri de vârsta mea, care nu au prins comunismul. Nu o să ţin acum o teorie pe tema “De ce sunt răi oamenii.” Sunt şi cu asta basta. Instincte naturale, evoluţia pe lanţul trofic din diverse animale, exces de toxine şi stres în organism, şerpi care îi păcălesc cu fructe interzise, numiţi motivele cum vreţi.
Eu mă gândesc la idee – sunt răi fără motiv, şi nu fac nimic să schimbe asta.
Ba, mi-e şi jenă să spun, în România găsesc suporteri de nădejde.
Filmul The Secret asta zice. Dacă imaginezi chestii pozitive, le atragi către tine. Din experienţa de până acum, fiind o optimistă de mică, pot spune că e cam adevărat. Dar cum să explici asta unui ţăran supărat că pensia lui e de 2 lei? Păi să nu-şi bage şi el picioarele?
Mă rog, e cam 2 dimineaţa aşa că o să mă bag la somn că deja am depăşit nivelul de coerenţă pentru genul ăsta de subiect, dar atâta spun:
Ultimul optimist care pleacă, să lase lumina aprinsă. Nu şti niciodată ce extraterestru din Robomartenia vine la noi în ţară, şi e optimist că găseşte ceva mai bun decât pe planeta lui.
