-post sub forma de poveste. Daca va plac povestile cu mister, despre OM, cititi. Daca nu, o sa va plictieasca. Recomandat tuturor, de la 4 la 94 de ani,
Copila de 13 ani: Eu fac asta asa pentru ca asa îmi place!
Mama: Nu poti în viata mereu sa faci ce îti place!
Copila de 13 ani: De ce? Eu vreau sa fac NUMAI ce îmi place. Restul nu vreau sa le fac!
Mama: Nu poti mama, o sa vezi!
De ce nu putem sa facem NUMAi lucruri care ne plac? Pentru ca gîndim cu doua creiere. Pentru ca ochii vad, inima cere, constiinta nu si nu.
Noi avem creier, ratiune. Care gîndeste, rational. Si care ne spune, ce e logic, corect, si bine pentru noi sa facem-
Si mai avem si o CHESTIE de îi zice inima, suflet. Ei bine aici e problema. Încapatînata încapatînatilor, inima NU VREA sa faca nici în ruptul capului ce zice ratiunea, oricît ai obliga-o. Pentru ca e puternica, mai ales în adolescenta! (hurray…). Si ea vrea ACEL LUCRU, ACUM. Am 16 ani. Sunt o tîmpita care face totul înainte. Adica nu astept sa ma maturizez si sa fac un lucru în tandem cu ratiunea.
Da, e bine, într-adevar, daca faci ceva în tandem cu ratiunea, i se mai duce din magie, ca realizezi cum functioneaza, si nu mai are acea magie, care o are cînd numai te sitrezi pe moment cu inima. Nu întelegi de ce, dar e distractiv. Cînd întelegi mecanismul din spatele unei masinarii, fie ea palpbila sau psihica, nu mai prezinta interes.
“WOW, cît de TARE!” = “A, deci numai despre asta e vorba? Hm..mda..merge.”
De la 12 ani, de cînd am început sa fac NUMAI ce îmi place, si cînd vroiam eu, cum vroiam eu si cum ma taia pe mine capu’, a mers. 1 an, doi. Pîna au aparut niste chestii.
Alea de le zice consecinte. Eeeei, si aici m-am împotmolit. Si acum ce fac?
Nu stiu, cred ca îngerul meu pazitor e ceva sef de rang, cert e ca eu am un bulan extrem de nesimtit (traducere: noroc orb si olog). Mult timp am reusit sa ma sustrag din consecintele actiunilor mele, printr-un noroc sau o întîmplare.
M-a ajuns ziua cînd nu mai am noroc. Îngerul are pauza de cafea.
Am facut ceva. Am stricat ceva, pentru ca, din nou, EU ACUM VREAU..
am vrut. si am obtinut. Mi s-a dovedit ca cei din jur care ziceau “nu te mai stresa, e o problema imaginara, ignor-o!” sa aiba dreptate, si eu încapatînata ca e problema la nivel de securitate nationala, sa nu îi ascult. Am reusit sa stric unul din putinele lucruri frumoase pe care am reusit sa le cladesc eu, fara ajutorul parintilor, în viata mea, si de care în loc sa ma bucur pe moment acum constat, cum a zis si un destept ca
“acum abea realizez cum au trecut timpurile alea, si nu am stiut sa ma bucur de ele, sa ma bucur ca traiesc în clipa aia asa”.
Boon, pîna aici am dat-o în bara. M-am întins mai mult decît mi-era plapuma si m-a pocnit peste picioare.
Acum, trista, realizînd ce am pierdut, cu inima SI ratiunea la pamînt, revedeam amintiri, cînd, deodata ma trezesc ca inima, evident, nu se învata minte, si mai vrea ceva, ACUM. Ceva care ar fi stricat ce mai ramasese de stricat din ce se stricase deja. Ratiunea, mai sa o bata.
“Sa nu te prind! Nici sa nu îndraznesti! Nici nu te gîndi! Out of your mind! ACUM!”
Inima, nimic. “Vaai, da e o oportunitte asa buna, de ce sa nu profit de ea? De ce sa îmi scape?”
Ratiunea: Pt ca dupaia tot tu suferi, si ma faci si pe mine sa sufar.
Inima: Nu, sigur e ceva foarte bun, o sa dureze, o sa tina acuma, stiu eu.
N-a tinut. S-a stricat si ce mai era de stricat.
Poti construi case cu caramizi din darîmaturi? Poti reconstitui ruinele perfect? Poti sa faci tabula rasa cînd “tabula” e zgîriata?
Ratiuneaa zice ca nu. Inima afla ca nu.
Ratiunea: Gata, te-ai învatat minte?
Inima: Da, gata, nu mai fac, da parca totusi sunt sigura ca pot sa rezolv!!!Stiu eu cum!
Ratiunea: O, Doamne..
Inima îsi spune pasul ACUM pentru ca ea ACUM vrea. ACUM crede ca daca zice ca a gresit, ca e proasta, problema se va rezolva. Pacat ca nu toti sunt ca parintii care îti uita si iarta tot.
Teapa.
Darîma DIN NOU ruinele.Interesant e ca ratiunea, de care tin si vointa, nu poate conving inima.
Inima primeste o pedeapsa pentru cîte prostii a facut. Pedeapsa bine-meritata. Nu poate scapa de ea, evident.
Inima iar vrea ACUM ceva.
Alte inimi îi spun sa faca asa.
De data asta, ratiunea aduce niste argumente puternice, pe care inima, acum maturizata de experienta* întelege cu chiu cu vai, desi nu îi convine. Accepta. Dar dupa o luna simt ca nu rezista, nu vrea, ea vrea ACUM ca asa e obisnuita, ea asa vrea, ACUM! Însa apare o supriza. Ce vrea ea nu se mai poate. Cînd darîmi o constructie si se reconstruieste de 3 ori, daca risti sa o darîmi a treia oara, e absolut clar, chiar si pentru Inima, ca nu prea mai ai bani de unde sa o faci la loc.Asa ca apare o dilema. Ce face Inima? pentru prima oara s-a încapatînat asa tare ca nu mai poare repara asta decît cu o singura varianta, dar care cere mult timp. Evident, Inima se agata de speranta aia cu toata puterea. Ratiunea tot munceste sa o convinga, totusi, ca într-o zi mai suparata, sa nu erupa si sa darîme, iar, pentru ultima oara, irevocabil, tot. Ratiunea se zbate, inima se zbate, si are muuult timp în fata în care sa se gîndeasca la ce a facut si sa traga concluzia. Daca dupa tot timpul asta, va iesi tot cum vrea ea, atunci macar va fi ratiunea, în tandem cu inima. Momentan, traieste din amintiri, care i-au mai ramas, ceva obiecte ajutatoare, si o speranta, care pîlpîie mereu acolo, vise, si multe gînduri. Ce ziceti, credeti ca va rezista de data asta?
Read more…
..lucky me, nu era pornita]am avut tot felul de distractii.