Oaki

Ideea acestui post a fost declanşată de KK, care, la un gest de al meu elisabetan legat de o afirmaţie de a lui, m-a întrebat:
“hai mă, pe cine ai mai văzut tu secolul ăsta să facă gestul ăsta?”
Şi într-adevăr. După cum am mai menţionat, detest încadrările în tipare, şi faptul că mă încadrezi într-un timp mă perturbă. De ce nu aş putea să folosesc expresii din anii 20 de exemplu? (Ăsta fiind un exemplu frivol).
Întotdeauna am încercat să mă plasez undeva pe axă faţă de trecut şi viitor la o scară foarte mare. Adică nu îmi văd viaţa sub forma 1992-2080, ci sub forma anul 5000 î.Hr – 5000 d.Hr.
Şi eu sunt undeva pe intervalul ăla. Adică am senzaţia că în timpul în care trăiesc eu au trăit şi un Imperiu Roman, va trăi şi Darth Vader.
Iar stilul de viaţă din secolul în care m-am născut eu, este doar o modă de 100 de ani.
Nu mai ştiu în ce clasă am realizat eu, la geografie, când ni s-a spus cât timp îi ia unui munte să se formeze, că practic ei calculează timpul complet diferit faţă de noi. Ceea ce pentru noi e o oră, pentru ei e o clipită. De asta probabil şi trăiesc cu senzaţia lipsei de timp, pentru că realizez cât timp trece defapt.
Mă raportez foarte mult la persoane din alte secole, şi am perioade în timp de care mă simt mai ataşată… de exemplu începutul secolului al XIX-lea în Montmartre, anul 1969 (Woodstock anyone?) anii 60-39 î.Cr în Egipt sau anii ‘20 în România. Pe scurt, îmi percep existenţa la o scară mult mai amplă, şi nu doar în “diverse momente”, cum mai au unii oameni, ci în permanenţă.
Aşa că da, poate uneori am gesturi din alt timp. Uneori nu mă încadrez unde trebuie. Asta e, sunt doar un veşnic călător în timp.

E 2 şi am reuşit cât de cât să-mi recuperez toate articolele de pe bloguri care nu am putut să le citesc în ţara fără Internet. Da, m-am întors, şi vacanţa asta…m-a cam dezamăgit. Cam rău de tot.
Oricum, zilele astea sunt pline 25/24, şi până sortez pozele şi aşa mai durează.
O să urmee o avalanşă de posturi, că am destule de scris, da’ cătinel, cătinel, că nu ştiu ce să fac mai întâi.
Deh, m-am întors la vechiul meu ritm

Azi a fost ceea ce eu numesc o zi irosită. Pentru că nu am apucat să lucrez la nici un proiect util, în schimb am pierdut timpul inutil cu diferite activităţi şcolare..care puteam să trăiesc la fel de bine şi fără ele. Nu zic că nu e mişto că am fost şi aşa, dar cum pragmatismu’ din mine urlă: e timp, foloseşte-l!! Faptul că am pierdut can toată ziua se resimte.
E foarte abulic organizat oraru’ după-masa! Seara când ajungi acasă nu ai timp să faci NIMIC, pentru că eşti rupt de oboseală după toata ziua seara la 8, mănânci ceva stai puţin la calculator şi hopa e 10-11. Mai lucrezi puţin ceva, cu chiu cu vai te chinui, că poate mai scoţi de-o recuperare, iar dimineaţa, pentru că te-ai culcat la 1-2, te scoli la 10, şi la 11 tre’ să pleci. Nu mai am timp de NIMIC. Uf.

Generaţia ‘60:
Du-te la biserică,nouă ne interziceau comuniştii.
Mănîncă natural, noi n-aveam mîncare din asta la vârsta ta.

Copil: Dar mama, am fast-food, de ce să mănânc salate??

Generaţia ‘90:
Îmbracă-te mamă calumea de pe HotTopic, eu la vârsta ta nu aveam acces la hainele astea mişto.
Poartă mamă vanşi şi haine de skateri, eu la vârsta ta le vânam prin reduceri!

Copil: Dar mama, alea nu sunt tari, eu vreau să mă îmbrac de la InterGalactic 3D!!

Read more…

O ZI pînă apare TWILIGT.
DOUĂ ZILE ăînă merg la Romexpo să îmi iau Lună Nouă în română.
DOUĂ ZILE pînă la weekend. Un weekend frumos.
Mi-au crescut poneii mari, vreţi să vedeţi?
Copilăresc? Poate.
Amuzant? Cu siguranţă.
Roz? Din păcate.
Mă face să mă simt bine? Evident, doar mă ştiţi de zuză.

Din categoria:
“Dacă îmi dădea mama o aţă când eram mic şi mă lăsa cu ea 3 ore, mă jucam cu ea 3 ore!”