Am constat că sunt..în plop.Cu tot. Mă apuc de chestii şi le las neterminate. Le fac pe jumătate. Până la bacalaureat eu trebuie să învăţ engleză la perfecţie. În condiţiile în care eu engleză ştiu de la tv, net, reviste şi cărţi. Deci din părţi. Şi aia care o ştiu o ştiu americană. Şi în 2 ani trebuie să vorbesc engleză ca româna. Mda.

Cultura generală nu zic în ce hal e. N-am mai citit de nu mai ştiu când. M-aş bate singură, dacă mă auzeam acum 3 ani, îmi dădeam palme. Idioato.

Programul e complet aiurea, oboseală, ceartă, noaptea am vise absolut idioate, şi tot aşa. De prieteni n-am mai avut timp, nu m-am mai văzut cu Bee de o lună! What am I doing???

Capac peste toate credeam că măcare pe un capitol am terminat, am pus pauză,dar nu, evident, se putea? Trebuie să apară probleme şi acolo.
Săptămâna viitoare mă duc la analize. Să vedem şi acolo ce surprize ne mai aşteaptă. Sunt şi chestii bune, dar per total sunt în plop cu chestiile majore. Ceea ce e naşpa. Eh, or veni sărbătorile mă mai liniştesc. Cert e că acuma ziua mă simt ca naiba, noaptea nu pot dormi, şi între timp mă port ca o legumă.
De blog nu mai zic că l-am lăsat..ca dovadă, asta e unu din cele mai proaste posturi din ultimul an.
O să mai scriu..acum mă duc să..stau.

Ador răsăritul de soare. Ador răsăritul de soare la mare. Ador Soarele acela roşu sângeriu cum se înalţă pe boltă iar întunericul bolţii fuge să se ascundă în păduri întunecoase pentru că fâşii mătăsoase de lumină străpung , înving noaptea şi învie viaţa, recrează zilnic Universul dându-i o nouă pată de culoare pe care să o adauge pe planşa vieţii lui milenare, îi dau viaţă, formă , culoare, bucurie, lumină! O minge de foc aruncată de un paznic invizibil al timpului pe cer, explodează, împroaşcă cu lumina lui, te trezeşte pătrunzându-ţi molatec printre gene, îţi luminează ochii, se reflectă în ochii tăi precum un punct arzător într-un lac adânc, se înalţă uşor dintre valuri, străpunge pânza deasă a mării, linia orizontului îl taie dar NU îl străpunge, acoperă totul cu lumina lui ca o aură a vieţii, şi e Roşu, e puternic, îţi dă încredere, te duce cu gândul la Savana aridă, la palmierii puternici care îl admiră tot timpul dar e prea departe..peste o mare la capătul celălalt al lumii şi totuşi veghează..roşul se îmblânzeşte, devine oarecum molatec…furtuna de lumină a trecut, solii de lumină ai razelor nu mai au aceeaşi viteză şi intensitate, totul se linişteşte, cerul rămâne senin, noaptea a fost învinsă.
Pe un albastru abisal, infinit, un cerc fără capăt, ne zâmbeşte..

Să-mi explice şi mei vă rog cineva DE CE naiba nu pot eu să DESENEZ chestia asta, deşi mi-o imaginez şi o pot descrie la perfecţie? Ok, am înţeles, Cookie e cu pictura eu sunt cu călimara, dar de ce nu pot măcar să..să vă arăt o parte din cum îmi imaginez eu asta? Ador răsăriturile, dar nu pot fi exprimate printr-o simplă poză sau nişte cuvinte meşteşugite…vreau un Răsărit.

Concluzie: Cum explici unui căţel conceptul de telefon mobil?

Genu de senzaţie: “ok, now let’s all gather around in a circle and start ignoring the big pink elephant in the fuckin middle of the room, all toghether!”

De ce suntem aşa? De ce ignorăm ce vor ceilalţi, de ce ne vin greu să ne exprimăm sentimentele?Era tehnologiei ne-a răcit, nu ne mai exprimăm sentimentele ca acum un secol, ce valoare mai are un sms faţă de o declaraţie în parc? Infimă.

Şi după ce pierdem persoana căreia TREBUIA să-i spunem ceva şi n-am avut curaj, ne dăm pumni în cap! Poate ar trebui să ne mai deschidem puţin, că sigur nu murim.

Oricum, am citit că în 2012 vine cataclismu natural, ceva planetă ne buşeşte şi dead end, sau oricum în 50 de ani cu ritmu ăsta de încălzire globală ne ducem toţi dracu’.

Poate atunci o să avem curaj să ne ducem la mama, la tata, la prietena/ul cel mai bun/ă,

TE IUBESC!

În altă ordine de idei învăţ breakdance autodidact aşa că dacă o să mor sufocată, cu mâini rupte sau gât, las blogu’ cui o vrea.

Cel mai bine ar fi să-i sugerezi o idee după să îl faci să creadă ca a fost ideea lui. De ţinut minte.