Cam aşa mă simt. Yup, I’m growing 
Partea ciudată e că tre’ să organizez nişte chestii. Nişte chestii care nu se rezolvă chiar aşa uşor. Mă rog, asta ca să explic de ce am lăsat-o mai uşor cu blogu’. Da, am câteva posturi care le coc de nişte zile, dar parcă tot nu m-aş apuca să scriu. Lasă, o să găsesc eu mâine timp. De data asta vorbesc serios! Şi..am nevoie de nişte echilibru. În toate domeniile. Sincer, chiar în toate.
Sănătate, bani, love, family…şcoala e cantitate neglijabilă…cel puţin cea românească.
Ce mă interesează e să găsesc o soluţie, că s-au adunat cam prea multe, şi pragmatismul meu deja s-a dat peste cap şi nu mai face faţă.
Da, da, ştiu, aşa e adolescenţa. Superb, acum putem să nu mai admirăm etapele vieţii şi chiar să le trăim într-un mod CÂT DE CÂT logic??
Asta că tot mă plângeam eu că nu pot discuta cu lumea de vârsta mea, că nu gândesc logic. Tocmai eu vorbeam!
Ba, pastele e pe 19 aprilie, nu?
Ba, e 31 ianuarie, nu?
Ba, mai sunt 2 luni juma pana la Paste, nu?
Ba..ce se gandeste Hirou atat..e o perioada lunga ba..ba..ce fac eu 2 luni juma?
Asta e. E singura solutie. Si nu am de gand sa ratez sansa asta.
Cand termini de gandit, astept mail.
Pana atunci, tacere.
Vezi cat ne mai schimbam pana atunci.
Da, acum pe geam văd nişte nori gri, care stau să se spargă dintr-o clipă în alta şi să curgă “ploae şiroaie” din ei.
Cam aşa şi io.
Am aflat o groază de tâmpenii zilele astea, şi cum ştim foarte bine că niciodată o belea nu vine singură, alte tâmpenii s-au adăugat.
Astfel că săptămâna asta începuse adorabil, şi în cel mai scurt timp s-a stricat în ultimul hal.
D’aia sunt proştii fericiţi. Pentru că nu ştiu chestii. Şi când nu ştii, nu mai stai să te gândeşti la lucruri, şi dacă nu te gândeşti, eşti fericit. Pentru că nu descoperi lucruri care să te facă să te simţi naşpa.
Credeam că gata, trecutul s-a terminat o să uit tot? Surpriză, nu.
Unu din primii mei cei mai buni prieteni am aflat că mai are vreo 4 ani de trăit. Dacă nu se lasă de droguri. Suntem certaţi de 4 ani. O să fie distractiv. Pentru că nu am de gând să moară. Dacă ar fi vreun idiot, aş înţelege. Dar e deştept, şi na-re sens să-şi termine aşa rapid viaţa.
Am constat că sunt..în plop.Cu tot. Mă apuc de chestii şi le las neterminate. Le fac pe jumătate. Până la bacalaureat eu trebuie să învăţ engleză la perfecţie. În condiţiile în care eu engleză ştiu de la tv, net, reviste şi cărţi. Deci din părţi. Şi aia care o ştiu o ştiu americană. Şi în 2 ani trebuie să vorbesc engleză ca româna. Mda.
Acum câteva zile eram supărată de anumite chestii, melancolică, dupaia am avut o perioadă când m-am simţit superb, după care iar eram nervoasă..mă gândeam ce naşpa va fi de ziua mea..
După care am intrat pe vechiul blog, să văd cum mă simţeam anul trecut.
Am găsit aceleaşi chestii, supărare, bucurie, supărare…şi până la urmă de ziua mea am fost bolnavă în ultimul hal, dar m-am simţit bine.Deci e normal, îmi trece.
Mă simt bine.
Şi oricum, de ce să mă simt prost?
Am avut o super vară şi urmează un an genial.
Am 16 ani
! (eh..o să am..:D
1.Da play & apoi citeste.
Ador răsăritul de soare. Ador răsăritul de soare la mare. Ador Soarele acela roşu sângeriu cum se înalţă pe boltă iar întunericul bolţii fuge să se ascundă în păduri întunecoase pentru că fâşii mătăsoase de lumină străpung , înving noaptea şi învie viaţa, recrează zilnic Universul dându-i o nouă pată de culoare pe care să o adauge pe planşa vieţii lui milenare, îi dau viaţă, formă , culoare, bucurie, lumină! O minge de foc aruncată de un paznic invizibil al timpului pe cer, explodează, împroaşcă cu lumina lui, te trezeşte pătrunzându-ţi molatec printre gene, îţi luminează ochii, se reflectă în ochii tăi precum un punct arzător într-un lac adânc, se înalţă uşor dintre valuri, străpunge pânza deasă a mării, linia orizontului îl taie dar NU îl străpunge, acoperă totul cu lumina lui ca o aură a vieţii, şi e Roşu, e puternic, îţi dă încredere, te duce cu gândul la Savana aridă, la palmierii puternici care îl admiră tot timpul dar e prea departe..peste o mare la capătul celălalt al lumii şi totuşi veghează..roşul se îmblânzeşte, devine oarecum molatec…furtuna de lumină a trecut, solii de lumină ai razelor nu mai au aceeaşi viteză şi intensitate, totul se linişteşte, cerul rămâne senin, noaptea a fost învinsă.
Pe un albastru abisal, infinit, un cerc fără capăt, ne zâmbeşte..
Să-mi explice şi mei vă rog cineva DE CE naiba nu pot eu să DESENEZ chestia asta, deşi mi-o imaginez şi o pot descrie la perfecţie? Ok, am înţeles, Cookie e cu pictura eu sunt cu călimara, dar de ce nu pot măcar să..să vă arăt o parte din cum îmi imaginez eu asta? Ador răsăriturile, dar nu pot fi exprimate printr-o simplă poză sau nişte cuvinte meşteşugite…vreau un Răsărit.
Pleci în vacanţă. Laşi căţelul la o cunoştinţă de familie, suni să întrebi ce face căţelul, cunoştinţa îţi dă caţelul la telefon. Căţelul te aude, şi linge mîna cunoştinţei în care e telefonul
Concluzie: Cum explici unui căţel conceptul de telefon mobil?
Suntem nişte ipocriţi, cu toţii. Nu aţi observat? Cu toţii ştim ce a vrut să spună celălalt, “defapt”, dar ne prefacem că nu ştim. Cu toţii ştim când cinva ne urăşte dar ne zâmbim şi faem conversaţie de politeţe. Cu toţii ştim când cineva ne place. Tot noi alegem dacă arătăm că ştim asta sau nu. Nu aţi avut niciodată impresia că cineva ştie că îl-o placeţi dar face ceva în ciuda acestui fapt, sau vă testează? Când defapt nu ar trebui să ştie?
Genu de senzaţie: “ok, now let’s all gather around in a circle and start ignoring the big pink elephant in the fuckin middle of the room, all toghether!”
Dacă ieri seara pe ploaia torenţială aţi văzut o dementă în rochiţă de plajă şi puloveraş subţire cu dunguliţe, şi şlapi, îmi pare bine de cunoştinţă.
În altă ordine de idei învăţ breakdance autodidact aşa că dacă o să mor sufocată, cu mâini rupte sau gât, las blogu’ cui o vrea.
În fiecare zi învăţăm ceva.
Cum ziceam şi mai demult, vara asta m-am apucat să-mi refac cultura generală, de la care luasem o pauză. M-am reapucat de citit, de învăţat.
Mă gândeam că toţi anii aştia, nu am învăţat cultură generală, dar am învăţat o artă, pe care o mânuiesc la perfecţie.
Ideea e, ce mă fac cu ea, acum când nu mai am nevoie?
Odată ce ai fost cu un băiat, e al tău. Odată ce l-ai deţinut odată, îl ai pe veci. Dacă nu cumva v-aţi despărţit cu surle şi trâmbiţe. L-ai avut odată, îl ai mereu. It’s a fact. Axiomă. Teorie ce nu necesită demonstraţie. Aşa e.
e.g. ” Pe aripile Vântului “…şi sunt şi exemple reale.
Cel mai bine ar fi să-i sugerezi o idee după să îl faci să creadă ca a fost ideea lui. De ţinut minte.