Oaki

O să fac o mică analiză a regulilor şcolii. Azi la opţionalul “Together” am făcut un test despre nişte reguli din şcoală. O să vă arăt rezolvarea la el după care o să analizez şi o să trag o concluzie (warning, post lung)

4 tipuri de reguli:
A. sunt de acord şi mă supun
B. de acord, dar nu mă supun
C. nu-s de acord, dar mă supun
D. nu-s de acord şi nu mă supun.

1. Uniforma / codul şcolii sunt obligatorii. D
Pe bune? Nu aduce niţel a comunism, aşa, puţin? Noi cică avem tricou de uniformă. NIMENI nu îl poartă.
2. Chiulitul e interzis. D
Mmmmhm. Şi dacă sunt ore inutile? La care dormi? La care nu a ce face? Unde pierzi timpul degeaba când ai putea face ceva mai util? Unde ai profesori senili sau de genu’ de îşi bat joc elevii de ei la ore?
3. Să bei alcool pe proprietatea şcolii este interzis. B
De acord, dar cine o respectă, pe bune? Sunt droguri pe proprietatea şcolii fraţilor! Nu spun că oi fi eu mare băutoare, dar cel puţin odată fiecare elev în 12 ani a băgat o bere între 2 ore. Ce, credeţi că acele cutii de bere din locu’ din spate (la fumat) al şcolii s-au teleportat acolo? Goale?
4. Copiatul este interzis. B
Sunt de acord, am scris şi azi în lucrare, că îţi furi căciula singur. Dar în momentul în care avem materii inutile, chiar nu văd scopul să consum timp şi neuroni pentru o chestie inutilă. Şi atunci copiez temele.
5. Studenţii trebuie să se prezinte la timp la ore. B
De acord, dar eu întârzii de obicei. Unul din defectele mele.

Read more…

Alte formule prin care să exprim în titlurile posturilor cam cât de praf e şcoala.
Să le iau pe rând.
Venim la 8 dimineaţa la şcoala. Mergem în clasa unde ne-a spus diriginta să ne mutăm. Profa de RO ne cheamă la altă clasă (prin mesageri). Ne întâlnim cu diriginita pe drum care ne trimite înapoi la clasa ei. După care pleacă, se întoarce, şi ne trimite la clasa profei de RO. După care ne spune să ne întoarcem la vechea noastră clasă când vin cei de după-masă în clasa nouă. La ora de RO profa face scandal că noi să ascultăm ce spune ea, că e cum zice ea nu cum zice diriginta.
Când ne întoarcem, directoarea-adj vine şi ne trimite înapoi la clasa cealaltă. Că ea acolo ne-a pus, şi e cum zice ea nu cum zice diriginta.
E acu’ am şi eu două semne de întrebare.
1. Noi pe cine căcat mai ascultăm?
2. De ce urlă toată lumea TOT LA NOI?
E vina noastră că ei sunt mai incapabili în ale comunicării şi nu ştie stânga ce face dreapta?

În altă oridine de idei, luaţi şi plângeţi.
M-am săturat de aberaţia asta numită sistem educaţional, care e absolut ce vreţi voi da’ sistem nu e.

Am trecut prin 5 şcoli. Am avut cel puţin 50 de profesori. . Ştiţi câţi au reuşit să se ne facă să îi respectăm? TREI. Din 50. Ceva nu e în regulă.
Ideea acestui post mi-a venit zilele astea la ora de religie, unde avem o profesoară nouă. Vrea să ne dicteze lecţia. Până aici totul ok. Distracţia începe în momentul în care vorbeşte la volumul unei şoapte obişnuite, şi 15 oameni vorbesc în gura mare. Şi nu se aude.
Ok, păi atunci cum facem să tacă ăia 15, dacă ei n-au bun-simţ? Se impune profesorul.
PAUZĂ.
Nici unul din profesorii mei la momentul actual nu ştiu să se impună prin respect. Maxim 2-3 care s-au impus prin frică. Atît.
Părerea mea este că cei care termină o anume facultate şi doresc să devinp profesori, când dau masteru ar trebui să facp şi un curs de 10 modulde de psihologie a copilului/adolescentului. Ca măcar dacă nu au în vene spiritul pedagogic atât de pomenti dar niciodată folosit, să-l înveţe! Ştiu că asta nu se învaţă, ori ştii ori nu, da’ ceva-ceva tot s-o prinde de tine la cursu’ ăla!
Ca să nu mai avem cazuri de ştiri cu nu ştiu ce profesoară care şi-a bătut elevii, etc etc.
Serios, oameni buni. Învăţaţi să vă impuneţi în momentul în care vorbiţi în faţa unei mulţimi! În Antichitate chestia asta era ridicată la nivel de artă, se studia la forma superioară de învăţământ, colegiul, şi se numea ORATORIE. Acum se numeşte profesorat.
De ore interactive, comunicare cu elevii, dezbateri…asta deja e cu totu’ altă mâncare de peşte. Întâi învăţăm să mergem şi dupaia alergăm Maratonul.
Dacă profesorii nu se impun, elevii nu îi respectă, îşi bagă picioarele în ea de şcoală, chiulesc, şu uite-aşa creşte rata de abandon şcolar…
Vorba campaniei: Dragă profesore, NU FĂ NIMIC!

Cine ştie, cunoaşte. Aşa făcea profa de chimie de anii trecuţi. Arunca un deget acuzator către tine şi urla, repezit: “Uite-l cum vorbeşte!!!”
E aşa şi cu timpu’ meu. Uite-l cum fuge!!
Nu sunt în stare să realizez cum şi când trec alea 16 ore din zi când stau trează. Parcă nici nu sunt. Şi mereu totul e cu o oră în urmă. Toate răspusurile încep cu “trebuia deja să am asta..” “tre’ să termin asta până…ieri!”. Acum e 11 şi trebuia să bloghez la 8, trebuia să joc WoW mai devreme, trebuia să văd oraru’ şi temele de mâine acum o oră, trebuia să fiu în pat citind acum.
Calculaţi voi decalajul. Pe cuvânt dacă îmi dau seama cum reuşesc. În fine, în altă ordine de idei, azi şi ieri am reuşit să fac nişte chestii care voiam să le fac demult, ceea ce este foarte tare. Şi sunt extrem de mândră, fericită şi împlinită din cauza asta. Păcat că nu reuşesc tot ce-mi propun. Deşi vorba cuiva apropiat, dacă îmi dai mei 16 ore, o să am nevoie de 17. Şi da, dacă îmi dai 17 vreau 20.
Oricum, singurul incovenient ignorabil este şcoala care mă cam disturbă din planurile mele obişnuite. În rest totu’ bine.

P.S. Ar fi şi mai bine dacă profesorii nu ne-ar mai trata ca pe nişte retartdaţi mental de clasa a 5-a, dar asta e altă mâncare de peşte (se aude acolo în spate?)
P.S.2: Ah, da. Fuse şi se duse ziua mea, de făcui 17 ani. De trei ori ura şi odată hop. Minunat, păcat că a trecut ala rapid.

…de evenimente ce a avut loc zilele astea. A început şcoala, a fost ziua mea..vă imaginaţi că nu am mai apucat să scriu nimic.
Cu fiecare an ce trece şcoala ne demonstrează că ne iubeşte din ce în ce mai mult, aparent anul ăsta avem două chestii absolut geniale, inexplicabile, dar absolut naturale pentru sistemul de învăţământ românesc.
1. Ne cumpărăm singuri manualele pentru că se consideră că dacă mai vrei să demonstrezi că VREI asta! Mă rog, nu că am ţine neapărat, dar dacă n-ai douăşpe clase n-ai voie să dai Bacu’. Noah. Şcoala nu e absolut necesară, da’ e obligatorie. Io’ am vaga senzaţie că 7 ani de şcoală ajung berechet, că dupaia dintr-a 8-a şcoala se tâmpeşte. E momentul în care îţi dai seama că dacă ai chef să înveţi, poţi şi singur. Dacă nu, asta e, ţara are nevoie şi de muncitori (ah, invariabilele clişee)
So, de voie de nevoie le luăm. Ne înclinăm tipelor cu prietene în şcoală la clasele clasa mai mare (mai e doar una!!!!)

2. Avem nişte opţionale absolut minunate. Mate, informatică, istoria tinerilor cu un tinerel-cam-paralel, şi sport. Ah şi facem religie, iar. Şi alte două opţionale la engleză. Astea ultimele le înţeleg că doar sunt la intensiv engleză. Dar în rest…
În primul rând nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe. Da, ştiu că se cheamă opţionale, dar asta nu înseamnă că nu e obligată toată clasa să le facă, şi mai ales, nu înseamnă că poţi să alegi dacă le faci sau nu. Nu. Şcoala a decis pentru tine că faci mate opţional chiar dacă tu eşti a 11-a la filologie, păi faci tată. Minunat, ce pot spune. Aşa că mai nou mă scârbesc complet de sistemul de învăţământ şi sper să termin mai repede alea 2 clase rămase şi să fac ceva util, pentru că excluzând:
a) comportamentul şi interacţiunile sociale
b) 3 oamenii DE EXCEPŢIE
şcoala nu mi-a oferit absolut nimic altceva. De materie, nu mai zic.
Hai puişori, încă 2 ani. Dupaia scapăm.

Am uitat să fac post de trecere în revistă a evenimentelor notabile alea acestei veri. Cred că vara asta a fost una de călit. Ce armată, ce băieţi, ce rezistenţă la sport. Mai rezistenţă ca vara asta n-am avut în viaţa mea.

În primul rând am constata faptul că nu mai am rezistenţa cu care eram obişnuită de mică. Nu mai există, s-a evaporat în timp pe undeva printre mesele la fast-food şi mărirea orelor de calculator invers proporţionale cu cele alocate sportului/mişcării. Cert e că acum dacă reuşesc să fac 10 abdomene (din 2 reprize de câte 5, da, ruşine să-mi fie!)zici că am alergat maratonul. Bine, nu se pune problema, încă s-a mai pătrat, slavă Domnului rezistenţa pe termen scurt (să dau tot ce am mai bun odată, scurt, după care să zac o perioadă – hm, mă întreb de ce sună cunoscut). Dar când eram mică aveam rezistenţă mult mai mare, la multe lucruri. Se pare că de la un timp chestiile astea trebuiesc menţinute.

Vara asta am început să mănânc mai sănătos (semi-vegetarian. Nu, nu înseamnă ce credeţi voi. Înseamnă că nu fac fiţe la mâncare ca să deranjez alţi oameni, dar dacă există varianta să ocolesc o mâncare cu conţinut de carne, am să o fac). Dar de sport tot nu m-am ţinut. Bine, fie vorba între noi, nu m-am ţinut de mai nimic, dar asta e partea a 2-a.

Read more…

În acest post o să-mi înjur destul de mult profesoarele de geografie de până acum. Să mă explic.
Excuzând primul semestru din clasa a 5-a, am avut parte numai de profesoare una şi una la geografie. Dacă la început, să ziceam cam prin primară mă atrăgea subiectul, dupaia mi s-a luat tot interesul.
Printr-a 6-a a venit o profesoară super-tare care dădea numai 6 şi 7, dar ne luase că ştiam deja geografie. Şi noi eram paraleli. Într-a 7-a nu-mi mai aduc aminte ce profesoară am avut (deci CLAR nu-mi mai aduc aminte nici ce ne-a predat), iar într-a 8-a fiecare era cu materia lui, şi eu cum dădeam la istorie nu am învăţat NIMIC.
Şi am început liceul şi am media 10 la geografie şi într-a 9-a şi într-a 10-a, şi eu astăzi am aflat că Palestina nu e ţară. (ruşinică). Ca să nu menţionez cât de des am dat eu pe la geogra (de vrei 3 ori, când am adus slide-uri pentru notă)
Deci îmi iau tot dreptul să boscorodesc absolut toate profesoarele de geografie pentru că nu ne-au bătut mai mult la cap, nu au făcut materia mai interesantă, etc etc. Cum eu eram mică şi bătută în cap, nu mă interesa, mă bucuram că am scăpat de o materie “total ne-interesantă şi ne-folositoare” şi nu învăţam de bună-voie. Hartă nu aveam în casă, ergo de unde să ştiu?
Şi acum mă chinui să asimilez materia pe 6 ani de geografie, că deh, să ştiu şi eu pe ce planetă trăiesc.
La istorie cum de s-a putut? De au reuşit toate cele 3 profesoare să mă facă să învăţ materia pe pâine? Nu sunt eu strălucită de 10 la istorie, dar măcar mă pasionează foarte mult şi sunt dispusă să învăţ.
Aşa că sunt foarte supărată, pentru că, again, cum am mai scris pe blogul ăsta de 400 de ori, şcoala românească nu-şi face treaba. Wrong.

Şi iete că am intrat în cea de-a doua jumătate a vacanţei. Nu vreau. Adică mă aşteaptă programe full, şi eu cică mă relaxam vacanţa asta. Şi basically e naşpa că începe şcoala. Da, ştiu că voi cu toţii aşteptaţi să înceapă şcoala şi să vă revedeţi colegii.
Ei bine eu am o veste pentru voi: eu NU aştept să-mi revăd colegii.
Din păcate învăţământul de acasă nu este posibil în România, iar şcolile publice sunt nişte bătăi de joc din atâtea motive care le-am tot tocat şi răstocat pe blogu’ ăsta.
Da, au şi o parte bună, te antrenează cu viitoarea societate, să ştii la ce să te aştepţi. Însă de aici şi până la…
Oricum, ideea e că mi-e dor de… trei tipe din liceul respectiv, eleve şi profe. Din tot liceul. Pentru că în rest..nu mă interesează. Vacanţa asta am decis că mă rup complet de şcoală, şi până acum a funcţionat, este minunată. N-am mai avut demult o vacanţa atât de tare. Ideea e că dacă te înconjori numai de lucruri plăcute, nu are ce să ţi se întâmple rău sau deranjant. Sincer, dacă s-ar mai putea încă 3 luni de vacanţa ca până acum, ar fi absolut perfect. Dar din păcate vine toamna. Bine, nu mă deranjează, am numai evenimente plăcute toamna asta, dar aş prefera să le fac în vacanţă. Eh, asta e.
Ce pot să spun, vara asta a fost f tare din multe puncte de vedere, şi continuă să fie.
Cine ar fi crezut? (hehe. H. )

Aşa se spune / Dar nimic nu trece fără să lase urme. ne zice Ombladon.
Azi a fost o zi ciudată, şi prin asta mă refer că a fost pur şi simplu din categoria aia de zile când crezi că NU MAI ARE CE să se întâmple, ziua e abia la jumătate. Da, şcoala românească încă e praf rău de tot.
Am mai învăţat nişte chestii…nu azi. De învăţat le ănvăţasem demult. Azi dimineaţă la o plimbărică prin parc le-am conştientizat.
Termin a 10-a cu menţiune, ceea ce e destul de bine zic eu, având în vedere la cât “am învăţat” anul ăsta. Chiar stăteam şi mă gândeam… mă tot plâng eu de învăţământ, dar nici nu fac nimicîn privinţa asta…fără să apelez la pupincurisme şi alte tertipuri tip flori sau cadouaşe, am reuşit să păcălesc 90% din profesorii mei că ştiu materia. Restu’, le-am zis pur şi simplu că nu am treabă cu materia lor. Da, sună absurd, ştiu, dar vorbesc absolut serios. Sunt oameni, nu? Înţeleg dacă le spui asta.
Şi o să şi explic cum am reuşit asta, ca să nu ziceţi că am descoperit cine ştie ce poţiune magică şi o ţin pentru mine. M-am bazat pe trei chestii.
1. Nu aveţi vaga idee cât bine aduce zâmbetul ăsta în realitate. În atât de multe contexte că am pierdut şirul.
2. Profesorii sunt şi ei oameni, şi ei au diaree, şi ei au fost elevi. Dacă discuţi raţional cu ei, o să înţeleagă. (Excludem profesorii cu fixaţii că ei au dreptate, veşnic. Se aude acolo în spate?)
3. Relaxare totală. Aici e mai mult de explicat. Ştiţi teama aia dinainte de un examen important sau când ne temem să nu o dăm în bară la un anume subiect? Dar ştiţi cum e când teama aia e din cauza faptului că realizăm ce reacţie va avea “şefu’ ” sau superiorul nostru dacă află?
Eh, asta nu înţeleg eu la copii. În clasele a I-a şi a II-a, şi eu mă temeam de note. Până am realizat câteva chestii, de genu’:
-profii n-au ce să-mi facă, doar n-o să mă bată
-când urlă la mine, tot ei îşi strică corzile vocale, nu eu.
-o notă e doar o notă, în România CLAR nu reflectă ce ştim noi, deci total irelevant.

Asta am realizat prin clasa a III-a când drăguţa mea învăţătoare (cam sărită de felul ei) ne tot ameninţa şi speria ca pe oi. Până m-am gândit să o înfrunt odată, să văd ce se întâmplă. Nimeni nu o înfrunta. Şi:
-Doamnă, mă deranjează ce s-a ales.
-E bine, şi ce o să faci, o să stai supărată toată ora?
¤ mi-am luat ghiozdănelu’ şi m-am dus în ultima bancă¤
X: Doamnă, ea s-a muta în spate.
-Las-o să stea acolo, dacă ala vrea (zisă pe un ton sarcastic, însemnând că oricum o să mă întorc eu după ce îmi trec teribilismele)
(după 15 minute de stat în spate)
-Da’ treci înapoi fetiţo, te-am lăsat eu să stai acolo?
-Păi nu aţi zis că să mă lase…
-Cum îşi permiţi să mă înfrunţi, îi sun pe părinţii tăi!
-Bine..
-Cum bine fetiţo, cum bine? Ce o să zică de comportamentul tău?
-Păi nu ştiu, doar de-asta îi sunaţi, ca să vă spună!
-Ia să mă sune părinţii tăi!
# şi azi mai aşteaptă să o sune.

Read more…

Scuze pentru pauza de pe blog. Da, am posturi în cap, şi am şi idei, dar am descoperit “Friends.”
Ieri am văzut primul sezon, şi acum sunt la jumătate din al doilea. Şi da, ştiu, eventual ar trebui să trec şi la fizică şi să-mi mai fac şi nişte teme la română, deşi nu mai are nici un loc în rubrica aia pentru note.
Oricum, Friends sunt prea tari. Îi ador pe Rachel şi pe Ross. Ah şi nu pot să mă uit noaptea la ei pentru că, deşi eu nu prea râd la seriale de comedie, când apare Chandler pe ecran, amuzamentul meu se aude până la blocul de vizavi.
Mai sunt câteva zile şi Slavă Domnului! se termină şcoala. Atunci o să intru calumea în blog să-l reiau de unde l-am lăsat baltă şi o să mă apuc şi de toate proiectele pe care le voiam. Mai aveţi niţică răbadare. Şi rugaţi-vă să trec la fizică.
Nu, încă nu cred că timpul trece îndeajuns de repede. VA-CAN-ŢĂ!