Prietenii mei şi în general persoanele care le cunosc sunt nemulţumiţi că mă raportez prea mult la Internet, că în 90% din cazurile când am nevoie de o informaţie caut aici. Excluzând faptul că umblând de 4 ani pe Internet am învăţat cum să mă descurc şi să elimin informaţia inutilă, să găsesc rapid ce am nevoie, hai să dau un exemplu care o să vă explice exact de ce mă ajută Internetul şi am atâta încredere în sursa asta.
Când eram mai mică am fost bolnavă, o perioadă. Dar cu boala asta era o problemă, că nu se ştiau exact simptomele. Eu, având până în 10 ani, nu ştiam să explic ce mă doare. Bun. Găsim cel mai bun doctor din ţară, mergem la el, tăiam ţara lunar, degeaba. Omu’ mi-a dat nişte somnifere şi a zis că gata. Într-adevăr, mă adormeau, dar boala nu trecea. Şi ce mă enerva cel mai rău la boala asta, atât pe mine cât şi pe ai mei, era că nu ştiam ce am. Adică ok, lupţi cu un duşman care şti cine e, dar aşa, fiind pe întuneric era ceva gen: ah, păi da..”chestia aia”. Ştiu că mă enervasem foarte rău, pentru că nu puteam să aflu ce era şi să găsesc o soluţie. Bun, şi acum vreo câteva luni, iau eu o revistă care o citesc de obicei, care are şi rubrica de sănătate. Şi îmi sare acolo o boală în ochi, care zicea de nişte simptome care le aveam eu, dar nu ştiam cum să le explic.
Dau un Google, şi găsesc informaţii diverse despre boala respectivă, simptome, tratament, de toate. Nu era mare chestie, era o aberaţie. Dar noi neştiind de existenţa acestei probleme, ne făceam griji. Bine, e şi destul de abulică problema, că dacă doctorul nu te ascultă calumea şi nu are răbdare cu tine este foarte des înterpretată greşit.
Concluzie. Cum să mai am eu încredere în specialişti, dacă cel mai bun doctor din ţară, care ar fi trebuit să recunoască simptomele din primele 5 minute dacă era atent, îmi dă nişte pastile acolo ca să scpae de mine, şi eu mă rezolv tot singură, cu Internetul? Păi normal că prefer asta de miliarde de ori. Aşa că nu mai comentaţi că trăiesc simbiotic cu Google. Am nevoie de informaţie, şi după cum se poate observa, oamenii sunt incapabili să mi-o dea.
Eu consider că oamenii născuţi şi crescuţi la oraş au un maaare avanataj faţă de băştinaşi, sau în general de ţările lumii a treia. Care e cea mai rea chestie care li se poate întâmpla acolo? Să-i mănânce vreo lighioană sau să facă vreo boală pentru care nu au soluţii.
Noi suntem mai tari! Avem mişcări sociale (vezi revoluţia din Moldova), avem blocuri înalte care se pot surpa sau poate să-ţi cadă ceva de la etaj în cap, avem elicoptere, avioane, tiruri, maşini, substanţe chimice, bombe nucleare, şi multe alte chestii. Până şi capsatoarele sunt un pericol! Dar trecând peste asta, eram la oameni. Ei au fost înzestraţi -iniţial- de natură, cu arme cu care se pot apăra în caz de pericol. În afară de minte, care le dă soluţii. Arme simple de apărare. Mâini, picioare, (pentru lovit şi fugit), gură (pentru ţipat) şi eventual unghii (pentru zgâriat). Dar armele astea sunt valabile în lumea a treia, unde te aperi de un leu ucigaş sau de o panteră în libertate.
Dar lumea se schimbă. Ne-am organizat în societăţi, şi oraşe, şi administraţie politică a spaţiului. Păi atunci şi armele de apărare se schimbă, nu? Că nu putem să ne apărăm de un bloc care se surpă lovindu-l cu picioarele!
Eh şi aici apare problema mea. Cineva ar trebui să le înveţe pe fete, sau chiar pe femei, că nu rezolvă nimic dacă ţipă. Nici în conflicte, nici dacă te violează unu’ la 11 noaptea pe stradă (nu în România), că vorba lui Badea, cum să te bagi, când legea îţi interzice agresarea (deştepţii cu te uiţi la Badea să se abţină. Da, consider că pe domeniul lui e foarte bun, în ce face. Că n-are treabă cu blogurile, e partea a doua). Nici în clasă dacă ţipi ca toate alea nu rezolvi mare lucru. Cel mult îţi enervezi colegii mai rău.
Postul ăsta a apărut după cei 10 ani de şcoală ai mei în care am constat că foarte multă lume ţipă în şcoală. De ce? Te atacă vreo panteră de undeva? Te bate cineva? Care e motivul pentru care lumea (şi majoritare fetele) urlă, ţipă, pe acute, din toţi plămânii? Nu înţeleg. Ce rezolvi? Care e scopul?
Mă rog. Probabil au rămas încă în stadiul în care se apără cu mâini/picioare/unghii/ţipăt, că nu le duce creierul să-şi găsească soluţii.
Zic şi eu, nu dau cu ţipătu’…
Soluţia adulţilor la orice. Orice nu le convine. Aţi obervat că de fiecare dată când aduci un argument pertinent unui adult, tu, ca adolescent, şi ai dreptate, invariabil, răspunsul va fi acelaşi?
“Auzi, nu ţi se pare că eşti cam obraznic/ă?”
De ce exact, pentru că nu mai aveţi ce să îmi răspundeţi? Nu înţeleg orgoliul ăsta idiot al adulţilor, în care dacă ai cu o lună mai puţin ca ei e imposibil să şti mai bine ca ei ceva. Pentru că ei ştiu. Şi tu nu. Şi dacă ai tupeu’ să ştii ceva ce ei nu ştiu, şi să ai dreptate, eşti un obraznic mic, cu tupeu’, care nici nu i-a căzut caşu’ de la gură şi deja face aprecieri.
Asta mi se pare o gândire comunistă. Şi mai am o întrebare. Ce se întâmplă dacă noi îi spunem unei persoane mai în vârstă că e obraznică?
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de ruşine; neruşinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic.
În primul rând sper să moară înnecat cu tenii (copyright Bad Piţi) cel care s-a gândit să prescurteze aşa sărbătoarea asta. SINCER.
În al doilea rând, cred că cel puţin 5 persoane azi au crezut că sunt lesbiancă, având în vedere că şi eu şi Cookie singure am decis să ignorăm evenimentul şi să ieşim ca fetele să ne bucurăm de o după-masă frumoasă. Bineînţeles ne-a luat o veşnicie să găsim un restaurant/cafenea care să nu aibă inimioare sau petrecere de Valetine’s, şi cu chiu cu vai am ajuns la Spring Time, unde ne-a decorat cafelele cu o inimioară, ce drăguţ. Am văzut o GROAZĂ de tipi cu ursuleţi căraţi voiniceşte la subraţ, şi mai rar unii cu flori. În schimb am văzut zambile, care se pare că au apărut, deci eu sunt în extaz.
În al treilea rând, serios, ştie cineva un nenorocit de convertor care să-mi transforme fişiere .mpeg4 în .avi? În afară de MediaCoder, VirtualDub, PowerDvd, Windows Movie Maker, Sony Vegas, Anex 3GP free…am căutat ieri 3 ore şi jur că n-am găsit. Dacă ştie cineva, mă închin ţie.
Aseară am jucat cu băieţii Stracraft până la 3. O să vedeţi mai târziu de ce încep aşa. Condiţia ca să stau până la acea oră, era azi dimineaţă la 9 să scot căţelul afară. Ştiam că o să mă scol greu, dar a meritat. Asta nu e relevant. Ideea e că azi-dimineaţă, pe un cancer de îngheţa aerul în nas, eu scoteam căţelul. După cum am mai spus, sunt o fiinţă care are nevoie de căldură ca să supravieţuiască, fără stres. La frig mă stresez, mă enervez, am o stare mare de iritare şi fac urât. Ei bine imaginaţi-vă azi, pe frigu’ ăla, dormită 6 ore, şi propulsată din caldul meu pat în frigăraia de afară în ce stare eram. Plec eu cu câinele, îl învârt prin jurul blocului că nu-l îmbrăcasem, şi la un moment dat intră într-o tentativă de grădină, fără gard, nimic, unde îşi mai face el de obicei nevoile. Sunt obişnuită, când intru acolo, mereu se trezeşte câte o babă sau un moş să comenteze, că le împut grădina cu al meu câine care se uşurează acolo, şi nu mai pot ei să se aerisească la parter cu acel curat aer de Bucureşti. Stau eu cu ăla mic să facă ce are de făcut, face, şi când termină şi vrem să plecăm….
“Scââââârţ…ZDRANG!”
În gându meu’: Începe distracţia.
Una_bucată_moş_furios_la_geam: Domnişoară ia pleacă cu câinele de aici!
Una_bucată_moş_furios_la_geam: Ce tot îmi face mie sub geam? (De menţionar că ăsta mic se uşurase la 5 metri de geamu’ lui, pe puţin)
Una_bucată_moş_furios_la_geam: Nu vă învăţaţi minte niciodată! (Să ne învăţăm minte ce?)
Una_bucată_moş_furios_la_geam: Pleacă de aici, ai parcul pt el cu spaţiu special amenanjat, hai, du-te la dumneata în faţa blocului. Pleacă. Hai!
Una_bucată_mutră_adormită_furioasă_şi_înfrigurată: Hai cuţu, hai acasă, hai, hai puiule, hai.
Eram într-o stare mult prea avansată de legumă ca să mai comentez, sau măcar să îi arunc măcar un “Şi câinii vagabonzi se cacă tot în spaţiul special amenanjat?” sau să îi urez că dacă vrea aer curat să se mute în Maramureş, sau măcar faptul că fereastra lui e la 25 de metri de unde stau ei cu câinele şi nu ştiam că are senzori de miros implementaţi în Pământ. M-am săturat de idioţi cu mentalităţi comuniste, de moşi şi babe care mor dintr-un răhăţel de şoricar.
Scuzaţi expresia.
Dacă aveam ciobănesc, şi eram adultă la 12o de kile’ o beleaţi mă. Vă îngropa ăla în fecale de nu vă vedeaţi dacă vă mai ardea de comentarii.Of.
“Când iubirea a doi îndrăgostiţi iese la vedere, se voalează, precum filmul unui aparat foto la lumină.”
Da, da, a fost Crăciunul. Cu săruturi sub vâsc, perioada bucuriei şi a împăcărilor.
Nieeaaaaaa cut of that shit, will ya?
În primul rând, nu iubeşti “de Crăciun”. Şi dupaia pe 1 ianuarie te desparţi că gata, au trecut sărbătorile, nu mai trebuie să iubesc.
În al doilea rând, chestia asta cu afecţiunea exgerată e un fel de Valentine’s day reloaded. Hai să ne iubim că e “cuuul”. Nu, nu e cul. Deloc. E aiurea, şi distruge şi mai rău spiritul.
Dacă iubeşti pe cineva, foarte bine. Eşti unu dintre fericiţi/fericite, acum ia acea persoană, şi sărbătoriţi asta în intimitate.
Dupaia, avem brejii Internetului, care iubesc pe “pisu lor mic”, şi ţin să afle asta tot messengeru’, hi5u’, myspaceu’, sau pe ce mai stau ei. Din nou, nu ne interesează. Iubeşte-o/l bucuraţi-vă de asta, VOI.
Acum vă gândiţi la ceva gen: uite-o şi pe Emoista asta cum plânge că e singură.
Nu de asta comentez. Ştiu că sunt singură, e absolut normal, eu am ales să fiu aşa, sunt de vreo jumătate de an, şi mă simt foarte bine. Ştiu că dacă e să fie, o să fie, nu trebuie să mă grăbesc. Da, sunt mult prea romantică, şi cu capul în nori, şi consider iubirea o chestie foarte puternică pe care
1. nu o putem controla
2. nu e bine să te joci cu ea (…)
Există şi oameni romantici. Ce, credeaţi că odată cu secolul vitezei au fost absorbiţi de un LCD? Nu, sunt acolo. Zilnic trecem pe stradă lângă ei. Dar au ajuns să se protejeze, ca să nu rişte să aibă loc diverse…probleme. Ce am observat la majoritatea oamenilor romantici care îi cunosc, câteva lucruri.
Cazul 1. Sunt foarte pragmatici. Au grijă cum vorbesc astfel încât să vorbească mult şi să nu spună nimic, in facto, despre ei. Deasemenea îţi dau nişte răspunsuri năucitoare apoi rapid deschid alt subiect să nu ai timp să te dumireşti ce au vrut să zică pe moment, să uiţi, şi abea când se întâmplă ceva să-ţi aminteşti de ce ziseseră, şi să te pună pe gânduri. Deasemenea se deschid foarte greu, şi niciodată de tot.
O mamă la vreo 30 de ani, îmbrăcată din Big, cu doi copii de 3 şi 4 ani atârnaţi de mâini, o fetiţă şi un băiat.
La un moment dat nu ştiu ce vrea să îi zică băiatul, moment în care ea zice
“Ia-o de mână pe Roxana ca să-mi aprind şi eu o ţigară.”
Am simţit că mi se urcă sângele la cap şi o să-i bag ţigara aia pe gât.
În afara de faptul că fumezi când ai doi copii pînă în 5 ani, şi ei cresc într-un mediu în care se fumează, şi cel mai probail să se apuce şi ei când mai cresc, fiind deja fumători pasivi de la tine.
Cum să îi spui copilului tău “şti, o las pe sora ta cu un an mai mare ca tine să aibă grijă de tine în locul meu, părintele tău care consideră copilul un accesoriu, şi e mai puţin important ca viciul meu careîl am dinainte să vă am pe voi.”
Nu poţi pur şi simplu să faci un copil şi să-l cari după tine ca o geantă, care o laşi altcuiva când ai treabă. Şi uite aşa apar familiile de genul “Şi pe mine m-a crescut propriu-zis sor’mea mai mare ca mama…”
Pe cuvânt că îmi venea să o iau la bătaie pe femeia aia. Toţi oamenii ar trebui să dea un test psihiatric înainte de a face copii, să se vadă dacă sunt apţi fizic să aibă grijă cum trebuie de un copil, sau dacă ăla se naşte ca să sufere. Serios. Cel puţin în România.
Am observat o aberaţie. Când îmi fac temele la română în clasă, sau nu le fac, sau fac o şmecherie ca să scap, scap. Totul e ok, etc. Şi nu numai eu, şi colega de bancă.
Când mă chinui să fac tema, şi lucrez asiduu la ea, şi mă străduiesc, şi stau noaptea trează, nu mă ascultă, îmi dă 4…
Aşa că mi-am propus ceva.
O să îmi fac temele conştiincios. Şi o să învăţ.
DAR NU LA ROMÂNĂ
Nu. La toate celelalte materii. Să vedem cum explică ea atunci că am 10 la toate materiile şi că nu ştiu limba română, şi am 4. Şi la sfârşit, îi dau cartea aia de copii scrisă de mine.
Aşa, pentru că nu ştiu română.
Da, va fi al naibii de greu. Şi da, e o ambiţie. Pentru că m-am săturat de note date cretin şi din motive….subiective.
Nu am mai învăţat cu atâta spor din clasa a 5-a. Uneori, vechiile obiceiuri prind bine.
Ce ziceţi, iau anu’ ăsta premiu?
Enşpe mii de motive:
-Pentru că eu sunt o fire activă. Şi firile active aleargă, trebuie mereu să se grăbească undeva sau sunt pe fugă. Şi aici intervine o problemă, pentru că nu am atâta echilibristică în mine să pot să alerg pe tocuri. Şi o fată făcând maratonu pe tocuri cu poşetuţă, cu fustiţă, bibilită, aranjată nu arată tocmai ok.
-Pentru că am picioare lungi, şi (asta nu o zic de la mine, nu mă cred eu vreo Miss, staţi liniştiţi) da’ în general lumea îmi zice că arăt bine. Şi dacă eşti minoră, ai fund, tâţe, picioare, eşti slabă şi ai păr lung în România, automat juma de bulevard, de la muncitorii de la borduri până la cocalarii şefi vor avea ceva de comentat la tine. Chiar dacă te văd că eşti supărată, sau grăbită, sau stresată..sutn absolut siguri că un “ce bucăţică eşti, păpuşa!” îţi va înfrumuseţa ziua.
Asta a ajuns învăţământul. Învăţământ en gros, unde copii sunt luaţi ca puii la abator, la grămadă pentru a fi tăiaţi.
Doar că noi aşteptăm să fim ascultaţi. Nu v-aţi întrebat niciodată de ce copii geniali, şi toate persoanele deştepte au trăit când învăţământul se făcea acasă, şi nu la grămada de sardele la şcoală? Pentru că cu cât suntem mai puţini, eventual singuri, profesorul se OCUPĂ DE TINE. DOAR de tine. Te ascultă, îţi mai explică odată unde nu ai înţeles.
Bun, am avansat, şcoala e la grămadă, şi totuşi elevii trebuie să înveţe. S-au inventat meditaţiile. Bun, acolo stau de capul nostru. Bine, până s-au modernizat şi au luat şi 5-6 elevi la meditaţii. S-a ales praful şi de ele.
Cum mai vor ei să învăţăm noi, dacă pe profesori nu îi mai interesează? Profesorii s-au obişnuit. A, vin şi ăştia, stau 4 ani şi vin alţii, la fel. S-au săturat şi ei de aceeaşi materie reptatată încontinuu. Aşa că nu îi mai intersează. Înainte, profesorii dădeau bilete acasă. “Nu e bun la materia mea pentru că (….), dar am observat că îl atrage (….), aţi putea să îl daţi la un curs de (….)” – SE INTERESAU de copil, de viitorul lui, ştiau că asta e meseria lor, să educe pe ăia care o să le dea lor pensie şi ASTA FĂCEAU!
Acuma…salarii mici, pensii..simbolice, elevii prost-crescuţi, iar cei interesaţi trebuie să lupte din greu ca să atragă atenţia.