Oaki

Zilele astea m-am lovit de câteva situaţii consecutive în care persoana de la celălalt capăt al chatului nu dorea să dea o poză cu ea, deşi la mine dacă dai o căutare după mail găseşti blog, facebook, tot ce vrei.
Şi m-am înfuriat.
Mă lovesc des de chestia asta la băieţi.
“A, nu, eu nu ţin poze cu mine în calc!”
“A, tocmai mi s-a ars hardu’ “.
Zilele astea am aflat că cineva cu care vorbeam de ceva timp mi-a dat o poză falsă. Şi am aflat în cel mai stupid mod cu putinţă, căutând poza pe Net şi ajungând pe un site de pr0n gay. Nu vreau să deschid subiectul, dar chiar în halul ăsta să minţi?

În momentul în care eu vorbesc cu cineva online, vreau să ştiu cu cine vorbesc. Nu pot purta o discuţie cu o entitate virtuală, pentru că pentru asta am jocurile single-player. Ergo, vreau să te văd cine eşti.
Faptul că oamenii niciodată nu îmi dau poze cu ei mi-a dezvoltat talentele de a stalkui pe cineva online peste măsură. Ştiu cum să caut să găsesc numărul de telefon de acasă, numele şi adresa, şi nici măcar nu am softul ăla al poliţiei. Am învăţat să caut poze pe Net în cele mai adânci şi antice gropi ale Internetului, şi mă folosesc de toate site-urile disponibile pentru aşa ceva.
Serios, e mult mai simplu dacă îmi daţi voi direct.
Din ce ştiam eu, fetele sunt complexate cu aparenţele lor şi mint. NU BĂIEŢII. Micile dive care nu vor să arate.
Eu am fost educată în ideea că “frumuseţea stă în ochii privitorului”, şi că orice persoană e frumoasă.
Mai ales dacă eşti tânăr! Tinerii sunt frumoşi, indiferent de părerea lor.
Serios, toţi suntem aiurea, nimeni nu e perfect. Toţi avem complexe şi un trecut pe care vrem să-l ascundem. Toţi am avut “anii ăia” de care nu vrem să ne amintim.
Atunci ce ne mai ascundem atât sub pământu’ de la cireş??!?!?

Read more…

De două zile îmi bat capul cu nenorocirile astea de examene, Cambridge şi ECDL. Că dacă tot se echivalează, de ce aş da un exame care nu valorează absolut nimic în afara României, când pot da altul care o face? Dacă tot tre’ să dau, măcar să fie unu calumea, nu o fiţuică românească.
Şi am zis să dau şi eu un ochi pe fişele ăstora de la ECDL că par simple. Sunt ARHAICE! Mă întreabă de Netscape Navigator, de Lotus, Plotter, şi Dischete. Băi copii, eu umblu de 9 ani pe Net, nu am auzit de chestiile astea! Mă rog, evident că la un moment dat căutam diferenţa dintre biţi şi bytes şi am ajuns la Logica Booleana, şi alte aberaţii. Că deh, dacă tot ştiu ceva, să ştiu integral, nu aşa, pe sărite. Am învăţat adunare binară şi porţi, yay!
Oricum, ideea e că o să-l dau în engleză CLARO, că în română traducerile sunt de toată jena, şi a) pierd timp ca să învăţ cum au tradus ăştia (lowercase – cazul minuscul) b) învăţ engleză ŞI mai greşit decât ştiu deja.
Mă calcă pe nervi, de 2 zile nu am reuşit să citesc toate subiectele pentru că aproape fiecare întrebare are câte un soft arhaic pomenit de care n-am auzit şi tre’ să studiez să vad ce e cu el. Asta că tot ziceam că o las mai moale cu netu’. Şi uite aşa pierd eu timpul, pentru că:

DACĂ TOT ÎNVĂŢ CHESTIILE ASTEA SINGURĂ PE TIMPU’ ŞI NERVII MEI, DE CE M-AM MAI DUS LA ORA DE TIC ÎN CLASELE a 9-a ŞI a 10-a??? ŞI CĂ VENII VORBA, ANU’ ĂSTA ŞI LA ANU’?

Read more…

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am crescut cu ideea că oamenii au creiere în cap. Şi tehnic, ar trebui să le folosească.
Instinctul de distrugere. M-am chinuit cu Cookie ieri seară să fac un om de zăpadă. Am ieşit din casă pentru că mă enervam inutil, să mă relaxez. Fraţilor, ştiam că e criză, dar am ajuns să ne batem pe zăpadă chiar aşa?!?!?!?! Ştiţi, E MOKA!
Au venit nişte mormoloci de clasa a 7-a la noi, să comenteze.
“Ooooo, faceţi un om de zăpadăăă, ce drăguuuţ! Uite copilaşeleee.”
Double:
După care vin la noi. Erau vreo 3-4 de a 7-a şi unu de a 9-a în liceu cu Cookie. Ăla mai mare se juca şi el cu noi totu’ ok..
Şi vine un şmecher de a 7-a şi fute un picior în munca noastră de 3 sferturi de oră. În pizda mă-tii, tu îngheţi de 45 de minute aici şi eşti ud şi degerat ca să munceşti la el?
Jur, dacă eu făceam faza asta ălora care sunt acum a 11-a, ajungeam acasă bătută şi cu mâna ruptă.
L-am luat de o aripă şi l-am împins spre om: Hai, repară-l!
Ăla de a 9a săracu repara la el cu noi..ăsta avea chef de miştocăreala. A 4-a oară se scoala tupeu’ în el:
-Măăă! Tragi de mine?
Ok, ăla a fost moment de consternare totală. LOL? Tipule, ai 1m 30. Eu 1.75.
“Da, trag de tine!”
De obicei eu iau cu frumosu’ şi explic când ai greşit. Când eşti bou, ţi-o iei în gură.
Concluzie, ne apucăm iar să muncim la el. După vreo 15 minute vine un puşti la noi de 4 ani cu bunică-sa. Că să facă şi el om de zăpadă cu noi. PRIETENE, SUNT 100 de metri de zăpadă în jurul tău, DE CE VREI TU AICI? Evident că şi ăla a dărmâmat vreo 50 de cm, aşa, de control. Îmi venea să-l sufoc cu zăpadă. Iar bunică-sa evident, cu ochii pe “podoabă”.
Intrusul numărul 3, o donşoară cu toace de 10 prin nămeţi şi un bichon a la Paris Hilton. Când i-a zis Cookie să stea departe, s-a crizat că “nu-l mănâncă, ce, e de cristal?”. Nu, o să cazi tu peste el, că îţi dă inteligenţa pe afară din sutien.

Read more…

Am promis un post despre de ce nu aş mai repeta experienţa excursiei în Anglia
În primul rând, nu sunt o persoană pretenţioasă. De obicei când mergem cu grupul, mă adaptez şi nu necesit “regim special”, şi am învăţat să nu mă plâng dacă nu totul este perfect. Că deh, de aia sunt optimistă convinsă. Însă cum orice naş îşi are naşul, sunt două lucruri care nu le suport sub nici o formă, niciodată.
Frigul, şi fomea.
Să le luăm pe rând.

Frigul.
Cine mă cunoaşte, ştie că la mine pe tot parcursul anului, temperatura din cameră e demnă de un climat tropical. Sunt minim 30 de grade, cu variaţiuni pe temă, de obicei în sus. Da, inclusiv vara. Pentru că prefer să mor de cald da să mă îmbrac mai subţire (în casă, nu pe afară), decât să fac frigul. De asta îmi placd şi marea şi nu muntele, de asta mai multe.
Eh, imaginaţi-vă cum am rezistat eu 2 săptămâni în Anglia. Casa la care am stat nu avea încălzire (sau mâncare), sau dacă avea, oricum noi nu ştiam asta!
Şmecheria era simplă. Gazda îşi lua nişte bani pentru că ne caza. Aşa că folosea la minim banii ăia ca să ne hrănească pe noi, şi păstra cât putea de mult.

Read more…

Ok, îmi doresc o singură chestie vacanţa asta. Să vină un specimen (ORICINE!) cu un sac. Şi să bage absolut toate emoţiile în el. Şi din sacul ăla să nu mai iasă până în Septembrie. Pentru că mă DISTRAG. Am zis că dacă o las moartă cu mess-ul, se termină. Da’ de unde. Nu cred că seara asta era necesară.
Dacă e ceva ce uraăsc rău de tot, e să nu iasă totul aşa cum am plănuit. Chestie care se întâmplă în 90% din cazuri. Vara asta, era plănuită altfel. De ce nu e aşa cum am vrut? Ştiu eu! Tot din cauza mea! Serios, daţi un decret, interziceţi-mi să dau sms-uri sau ceva!
Ştiu că e şi societatea de vină, şi că prietenii mă influenţează…dar damn it, nu am nevoie! Eu îmi vreau vacanţa mea liniştită, cu proiectele şi munca mea, fără alte aberaţii! Dar nu, hai să prindem o seară cu cer înstelat!
Şi nu suport starea de confuzie. E cea mai tâmpită stare existentă. Vreau să se termine, tot. Sau să înceapă. Sau CEVA. Dar nu starea asta, că nu mai vreau. Pur şi simplu. Serios, somalezii chiar n-au probleme d-astea.
Şi AM ZIS că nu mă stresez vara asta!

Asta e la şcoală. Toţi avem nervii în pioneze, numărăm zilele (20), orele, minutele, tot ce mai e până se sună de ieşire mai repede. Vreau vacanţă, vreau vară, vreau să-mi organizez viaţa fără să mă încurce cineva, şi cel mai mult vreau să scap de tot Universul ăla. Închid tot, rup toate canalele de comunicare, să fie sănătos tot liceu’, scrieţi-mi şi cu porumbei călători că nu mai daţi de mine.
Mai am trei teze, şi scap. Abea aştept.
Şi nu numai eu. Toţi am ajuns la limită and stuff. În mod normal ăia mici se bucură atunci când se termină anul că vine vacanţa. Noi ne bucurăm că s-a terminat! Da,da, ştiu, mai am 2 ani şi o să-mi lipseasca asta. Tot ce vreau acum e câteva luni bune de relaxare. Hai copii, mai repede cu vacanţa aia.

P.S. Azi am băut prima cafea după nu ştiu cât timp. Adevărată mană cerească. Când mă gândesc că la 5 ani nici nu voiam să aud de ea…

Suntem o naţie de “Mondenii”. O naţie de ProTV. Am ajuns să ne comportăm ca romanii din Antichitate sau ca englezoii secolulului XVI. Ok, am înţeles, a apărut fenomenul piţipoanca şi cocalarul. Ok, da, e plin de kitsch şi prost-gust. Da, într-o oarecare măsura e amuzant, când vezi atâta prostie afişată cu mândrie. Dar fraţilor, gata, ajunge! Nu ştiu de ce când apare câte un “curent” e perioada aia în care toată lumea discută de el, şi ce e mai important, încearcă să îl recunoască peste tot.
A fost faza cu emo. Dacă purtai tenişi, sau aveai breton erai emo. Cookie îşi regla volumul la player-ul din buzunar, şi nu putea să-l scoată că trăgea de firul de la căşti. Şi cum stătatea ea cu capul în jos ca să vadă ceva la ecranul ăla şi mergea pe stradă aude un grup de punkeri comentând după ea: Emo!
Şi credeeeţi-mă, Cookie nu e emo. E ca şi cum ai spune că Regina Angliei e fană Alice Cooper.
Acum e moda cu piţi. Absolut toate fetele sub 14 ani sunt catalogate drept piţipoance pentru că marea lor problemă este că s-au certat cu “iubi”. Şi toţi se iau de ele pe site-uri că sunt piţipoance. Şi că în loc să se axeze pe chestii “cu adevărat importante” (sounds familiar?), se concentrează pe asta. Oameni buni. Fata are 14 ani!! Ce aţi dori voi să o preocupe la vârsta asta? Foametea din Africa? Războiul din Irak? Planuri de management al afacerilor? Tipa abea şi-a luat buletinul! Ştiu, toţi la vârsta ei eraţi nişte mici genii şi nu vă interesa sexul opus, nu vă certaţi cu fete pentru alţi băieţi şi nu o dădeaţi pe labă. Nu, toţi studiaţi fizica cuantică. Ok, a procedat greşit că l-a refuzat. Şi acum gata e piţipoancă. Fosta mea dirigintă avea o vorbă cu care ne tăia tot avântul în situaţii din astea: iar faci presupuneri?
Da, hai să presupunem din ce a scris 3 rânduri că se îmbracă numa cu haur şi are botic. Da, poate că la vârsta ei alea sunt probleme, şi? Raportaţi la voi, umblaţi o lună după o tipă şi la sfârşit să aflaţi că s-a cuplat cu şeful vostru. Să vă văd ce reacţie aveţi la asta.
Dupaia cuvântul “duşman”. Dacă îl foloseşti gata eşti cocalar. Ok, atunci spuneţi-mi mie cum numiţi o persoană care îţi pune numai beţe în roate, se bucură când păţeşti ceva rău, şi te bârfeşte pe la spate. Din câte ştiu eu, “duşman” e un cuvânt în limba română, e în dicţionar, şi nu este folosit exclusiv în termeni de război, ci şi ca metaforă pentru pt o astfel de persoană.
Da, că l-au folosit foarte mult maneliştii în textele lor. Ok, dacă vreţi să faceţi poliţia jargonului, atunci taxaţi cu aceeaşi duritate şi “mişto” care e cuvânt ţigănesc la origini, şi “naşpa” şi “pula”.
Cine nu le-a folosit niciodată să arunce primul piatra. Nu agreem prostia, dar râdem de ea la “Mondenii”, la Nikita, la nu-ştiu-care star porno, sau alte specimene care apar la TV.
Nu îţi place? Foarte bine. Atunci evit-o, şi nu îţi mai consuma nervii şi timpul cu astfel de preocupări. Mie când nu îmi place ceva, încerc să exclud acel lucru din Universul meu. Ştiu că mi se bagă cu forţa pe gât, cum fac şi ziarele din România cu promovarea unor astfel de “valori”, dar de aici şi până la a mă distra pe seama lor…. Ok, 2-3, au fost amuzante, dar deja nu credeţi că se exagerează? Ăsta deja e snobism, manifestat în forma lui cea mai pură.
Da mă nene, e prost. Şi? Ce să-i fac eu? Dacă râd de el nu îl va face nici pe el să se schimbe, nici pe mine să evoluez. Gândim practic, cu ce mă ajută? Cu nimic? A, pardon. Şi atunci de ce pierd timpul?
România. Ţara oamenilor perfecţi.

Hai să facem mişto. Haha, ce mişto am făcut de aia. Ahaha ce miştocăreala a fost.
Nu suport mişto-ul. Pentru că înrăieşte oamenii. Ala care face e pur şi simplu rău, iar ăla care îl primeşte se simte ca naiba. Da, s-a făcut mişto şi de mine, şi mă deranja pentru că nu pot să răspund (nu sunt obişnuită să fac şi eu, NU ÎMI PLACE să fac), şi pentru că nu văd ce poate să iasă bine din asta.
Unii râd de altul? Şi asta e de bine? Te întăreşte viaţa? Nu înţeleg. În fine.
Ideea e că am ajuns unde nu voiam. Când un număr de ani primeşti mişto-uri şi nu răspunzi la ele, la un moment dat ţi se ia şi ţie, şi bagi picioarele, cum dai de cea mai mică urmă de mişto reacţionezi, ca să opreşti din start.
Da, sunt impulsivă. Şi da, mă reped poate la cine nu trebuie ca să mă apăr să nu mai aud mişto-uri. Da, nu e vina lor că mi-am luat EU mişto-uri. Am greşit că am sărit cu gura până să ascult până la capăt. Dar după ce se face mişto pe o temă 2 ani, dupaia când auzi aluzii la tema aia, evident că sari ca ars. Dacă obişnuieşti un om cu un anumit stil, când devii mai bun, nu realizează din prima. Ok, se pare că toare marie certuri se nasc din neînţelegeri şi din motive tâmpite.
Ce pot să spun. Asta e.
Acum cică aş fi “hateriţă”. Na că mai aflai un termen. Bine. Fie ce-o fi. Dacă de la optimista care vedea tot ce era mai bun în toţi am ajuns să pornesc revoluţii şi să mă apăr la ce e mai rău…
Şi tocmai eu care comentam că toţi adulţii sunt reticenţi la lumea blândă, cum zici ceva mai dubios imediat văd răul..se pare că am ajuns şi eu aşa. Pe ei i-a înrăit comunismul. Pe mine mişto-ul. Oricum. Nu trebuie să îmi mai permit să fiu atât de impulsivă. Oricât ar fi de obişnuinţă, auto-apărarea asta are şi nişte limite
Bine frate, ai chef să faci mişto, cântă la altă masă. Dacă fac mişto, bine. Dacă nu fac, foarte bine. Dar gata, m-am săturat să tau mereu cu garda ridicată ca să preîntîmpin ce ar putea veni dacă nu sunt vigilentă 24/24. Ce Dumnezeu, ajung ca Moody din Harry Potter, şi râdeam rău de vigilenţa lui. Încep să înţeleg. Vrei să faci mişto, te simţi mai bine dacă te porţi ca un idiot/idioată faţă de mine? Succes. Stai să mă aşez confortabil. Aşa.
Poate că totuşi Bruce Lee avea dreptate. Hehe, cred că am o idee.

Victor: it’s raining
Oaki: damn.here still cold
Victor: here too
Oaki: I wanna go and stay in the rain and yell at the sky: and what are you gonna do now? And when i’ll hear the thunder i would go: I’ve heard words that sound harder than that! And than I’ll just put out my umbrella and yell: A tiny bit of material can stop you. H0ah. And than go have a coffee at The Coffee Store. Because I can, and I hate beer.