Română, teză. Sincer, sunt foarte mândră având în vedere că eu mă aşteptam la un 3. Nu că nu-mi place româna, sau nu sunt bună, doar că mi-am bătut joc de teza respectivă. Dacă subiectele sunt bătaie de joc, presupun că pot şi eu să le rezolv la mişto şi să-l compar pe Pascalopol cu o zână sau să dau citate din Spyke, nu? Mă rog, având în vedere cum se iau notele la noi, nici măcar nu mă mai deranjează, pentru că ştiu că nu reflectă de nici o culoare ce ştim, însă şşş, nu am voie să spun asta.
Aşa că sunt mândră de 5-ul meu, e luat pe merit, chiar dacă în sensul negativ.
Ahh, încă trei zile şi vine vacanţa. Raiul pe pământ. Adio şcoală, societate şi tot ce are cea mai mică legătură cu lumea. Cărţi, şi cultură. Foarte bine.
Partea tehnică – foarte bună. Au avut aparatura promisă, şi tot.
Partea organizatorică – promovare evenimente – 0. Bine, oi fi fost eu la început de tot şi nu venise încă lumea (să zicem). Dar în momentul în care primeşti fluturaşi de la mine cu locaţia şi ora prezentării, şi tui preferi să stai pe sală degeaba în loc să vii pentru ce ai venit, mi se pare aiurea.
Am văzut mai multe prezentări, şi mi s-a părut că m-am spetit mult, şi degeaba. Am lucrat o săptămână la filmuleţ, dar inutil, nu a avut prea mare impact decât scena din South Park.
Lumea nu a făcut legătura cu filmul The Wall, scena Another Brick in the Wall, nici cu School’s Out-ul lui Alice Cooper.
Deşi noi, bloggeri le făceam spectacolul şi evenimentele cu ce aduceam noi, 50 de agarici (mai mulţi decât oamenii propriu-zişi) aveau ecusoane cu organizatori, pentru că stăteau pe acolo şi se învârteau. Ah, şi beau ceai pe gratis, că deh, ei organizează. Noi care am muncit, dăm 5 lei pe cana de ceai.
În fine. M-a cam dezamăgit. Nu cred că mai merg anul viitor.
Filmuleţul de promovare îl aveţi mai jos, şi de acum încolo va fi prezent şi pe pagina de prezentare a blogului, cu Oaki.
Prietenii mei şi în general persoanele care le cunosc sunt nemulţumiţi că mă raportez prea mult la Internet, că în 90% din cazurile când am nevoie de o informaţie caut aici. Excluzând faptul că umblând de 4 ani pe Internet am învăţat cum să mă descurc şi să elimin informaţia inutilă, să găsesc rapid ce am nevoie, hai să dau un exemplu care o să vă explice exact de ce mă ajută Internetul şi am atâta încredere în sursa asta.
Când eram mai mică am fost bolnavă, o perioadă. Dar cu boala asta era o problemă, că nu se ştiau exact simptomele. Eu, având până în 10 ani, nu ştiam să explic ce mă doare. Bun. Găsim cel mai bun doctor din ţară, mergem la el, tăiam ţara lunar, degeaba. Omu’ mi-a dat nişte somnifere şi a zis că gata. Într-adevăr, mă adormeau, dar boala nu trecea. Şi ce mă enerva cel mai rău la boala asta, atât pe mine cât şi pe ai mei, era că nu ştiam ce am. Adică ok, lupţi cu un duşman care şti cine e, dar aşa, fiind pe întuneric era ceva gen: ah, păi da..”chestia aia”. Ştiu că mă enervasem foarte rău, pentru că nu puteam să aflu ce era şi să găsesc o soluţie. Bun, şi acum vreo câteva luni, iau eu o revistă care o citesc de obicei, care are şi rubrica de sănătate. Şi îmi sare acolo o boală în ochi, care zicea de nişte simptome care le aveam eu, dar nu ştiam cum să le explic.
Dau un Google, şi găsesc informaţii diverse despre boala respectivă, simptome, tratament, de toate. Nu era mare chestie, era o aberaţie. Dar noi neştiind de existenţa acestei probleme, ne făceam griji. Bine, e şi destul de abulică problema, că dacă doctorul nu te ascultă calumea şi nu are răbdare cu tine este foarte des înterpretată greşit.
Concluzie. Cum să mai am eu încredere în specialişti, dacă cel mai bun doctor din ţară, care ar fi trebuit să recunoască simptomele din primele 5 minute dacă era atent, îmi dă nişte pastile acolo ca să scpae de mine, şi eu mă rezolv tot singură, cu Internetul? Păi normal că prefer asta de miliarde de ori. Aşa că nu mai comentaţi că trăiesc simbiotic cu Google. Am nevoie de informaţie, şi după cum se poate observa, oamenii sunt incapabili să mi-o dea.
Soluţia adulţilor la orice. Orice nu le convine. Aţi obervat că de fiecare dată când aduci un argument pertinent unui adult, tu, ca adolescent, şi ai dreptate, invariabil, răspunsul va fi acelaşi?
“Auzi, nu ţi se pare că eşti cam obraznic/ă?”
De ce exact, pentru că nu mai aveţi ce să îmi răspundeţi? Nu înţeleg orgoliul ăsta idiot al adulţilor, în care dacă ai cu o lună mai puţin ca ei e imposibil să şti mai bine ca ei ceva. Pentru că ei ştiu. Şi tu nu. Şi dacă ai tupeu’ să ştii ceva ce ei nu ştiu, şi să ai dreptate, eşti un obraznic mic, cu tupeu’, care nici nu i-a căzut caşu’ de la gură şi deja face aprecieri.
Asta mi se pare o gândire comunistă. Şi mai am o întrebare. Ce se întâmplă dacă noi îi spunem unei persoane mai în vârstă că e obraznică?
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de ruşine; neruşinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic.
De cîteva zile mă uit şi eu la emisiuni din astea cu analişti politici, din alte motive, nu de politică, şi evident, mai aflu şi eu care sunt ruptă de lume ce se întîmplă cu politica, cine cu cine, etc.
Ce am înţeles eu pînă acum. Ne-am luat ţeapa cu votul, că după ce s-a votat, şi-au dat m’na deci toata şarada cu votul a fost inutilă. Excluzînd că forma noastră de stat a degradat în despotism deja, la modul că “ce mai contează poporul, hai să ne mînărim noi cum vreim, că oricum nu se întîmplă nimic”, am observat ceva foarte dubios. Doua ceva-uri.
Primul. Politica e un mare liceu. Ca o clasă cu mai multe grupuri, care se tot ceartă, se împacă, au mai mulţi conducători grupurile, ceilalţi din grup mai emigrează la alt grup, se mai bîrfesc, mai discută între ei…toţi se chinuie să spună mai puţin despre ei pentru că e ca în liceu, au de menţinut o reputaţie, şi întotdeauna o să fie cel puţin 5 care abia aşteaptă să afle cel mai mic detaliu compormăţitor despre tine, pentru a-l exploata la maxim. Trebuie să ai prieteni, care să-ţi apere spatele, există sabotori şi “prieteni” care te injunghie pe la spate, mincinoşi şi revoluţionari. Directorul este preşedintele, dar dacă e director nu înseamnă că nu are şi el favoriţi, care solicită diferite audienţe la el, pentru o “sudare mai bună a relaţiilor interdepartamentale.” De asta liceul ne pregăteşte pentru viaţă. Nu datorită culturii generale care ne-o oferă. Aia putem să o facem şi singuri. El ne introduce pentru prima oară într-o societate unde descoperim cum e cu “legile” şi că se aplică numai acolo unde trebuie, şi pe cine nu are spate. Ne arată cum e societatea umană, cînd abea păşim primii paşi spre maturitate, şi ne arată cum se va înfăţişa societatea mîine, cînd o să fim noi adulţi. Ceea ce se întîmplă în politică se întîmplă şi în liceu, la o scară mai redusă, ca să înţelegem din timp ce ne aşteaptă.
A doua chestie care am observat-o, ca şi în liceu, toată lumea ştie, şi toată lumea nu face nimic. Toţi ştim cînd cineva e cum e. Toţi ştim cînd dăm mîna zîmbitori sau ne pupăm că persoana aia ne înjură, şi zîmbetul ăla e rînjet de ură. Dar nu spune nimeni nimic. M-am uitat şi eu la analiştii aştia politici. M-am uitat la presă. Peste tot scrie. Peste tot spune lumea. Ăla a făcut şi a dres. Ăla a făcut aşa, şi nu e bine. Păi stai mă nene puţin, aştia nu ne conduc pe noi? Nu se presupune că noi i-am votat că ne vor binele, dacă ei ajung acolo şi îşi văd de afacerile lor, şi brusc nu le mai pasă de noi îi revocăm? Adică ce e asta, cum Dumnezeu dacă şi ŞTIM ce se întâmplă, acceptăm, şi ne doare în cot? Pe mine nu mă afectează asta direct, sunt încă o adolescentă, nu am probleme de genul ăsta, dar mă refer la adulţi. Dă-o naibii, avem o ţară de 21 de milioane de adulţi şi nu e unu în stare să zică ceva, ne complacem în mizeria asta, suntem masochişti? Nu înţeleg, pur şi simplu. Ştim că sunt idioţi şi îi lăsăm să continue. Stai tată, că avem poliţie, avem judecătorie, avem mai multe chestii în ţara asta, nimeni nu face nimic? Nu ştiu ce să mai zic. Adevărul e că dacă noi, la liceu, la vârsta asta nu facem nimic, ce pretenţii să mai avem de la…
Mă rog. Ăsta e probabil cam singurul post despre politică pentru că nu îmi place să discut despre asta, e o mare porcărie. Aţi prins voi ideea
‘Cause you’re hot then you’re cold
You’re yes then you’re no
You’re in and you’re out
You’re up and you’re down
You’re wrong when it’s right
It’s black and it’s white
We fight, we break up
We kiss, we make up
Aţi obsrevat cum se schimbă lumea? Faţă de prima impresie? În ce hal îi schimbă anturajul? Cunoşteam un tip, inteligent, cu o cultură generală de nu era adevărat, care avea pasiuni, vise, idei, avea umor. În schimb bătea pe oricine se lua de părinţii lui.Familist convins. Am fost prieteni foarte buni câţiva ani după care ne-am certat. Acum aflu că în urma anturajului se droghează. Şi îşi bate mama pentru bani. Şi a ajuns într-un liceu de rahat. Poate dacă nu ne certam…
Mai ştiam un tip. Care venise ok, avea umor,era inteligent, familie de intelectuali, ştia să se apere când era cazul şi să fie prieten cu toată lumea. A intrat într-un anturaj care l-a prostit şi acum a dat-o pe manele, fumează şi se crede bazat pentru că poate să bată pe oricine. Şi da, ne-am certat.
Fraţilor. În Decembrie e olimpiada la Istorie. Cum căcat presupuneţi voi că mă pregătesc eu dacă voi iar frecaţi salariile alea şi le ameţiţi şi-mi tăiaţi zilele când am ore de istorie?Cum o să le explic eu ălora în Anglia în aplicaţia pentru colegiu că ştiţi,eu vin dintr-o ţară cu un sistem cretin, care a avut profi în grevă, şi am ratat nişte lecţii, nu pot să răspund la asta, că erau profii în grevă.
Vă căcaţi atât pe voi. Mai daţi dracu’ Bahamasu, majoraţi odată alea, că vouă vi se fâlfâie, v-aţi stricat viaţa, v-aţi dat dracu’, da noi aştia mici mai avem încă o şansă, hai să nu ne daţu cu lăuca în cap chiar de la început, ok?
Idioţilor. rromânia.
Am observat o aberaţie. Când îmi fac temele la română în clasă, sau nu le fac, sau fac o şmecherie ca să scap, scap. Totul e ok, etc. Şi nu numai eu, şi colega de bancă.
Când mă chinui să fac tema, şi lucrez asiduu la ea, şi mă străduiesc, şi stau noaptea trează, nu mă ascultă, îmi dă 4…
Aşa că mi-am propus ceva.
O să îmi fac temele conştiincios. Şi o să învăţ.
DAR NU LA ROMÂNĂ
Nu. La toate celelalte materii. Să vedem cum explică ea atunci că am 10 la toate materiile şi că nu ştiu limba română, şi am 4. Şi la sfârşit, îi dau cartea aia de copii scrisă de mine.
Aşa, pentru că nu ştiu română.
Da, va fi al naibii de greu. Şi da, e o ambiţie. Pentru că m-am săturat de note date cretin şi din motive….subiective.
Nu am mai învăţat cu atâta spor din clasa a 5-a. Uneori, vechiile obiceiuri prind bine.
Ce ziceţi, iau anu’ ăsta premiu?
Asta a ajuns învăţământul. Învăţământ en gros, unde copii sunt luaţi ca puii la abator, la grămadă pentru a fi tăiaţi.
Doar că noi aşteptăm să fim ascultaţi. Nu v-aţi întrebat niciodată de ce copii geniali, şi toate persoanele deştepte au trăit când învăţământul se făcea acasă, şi nu la grămada de sardele la şcoală? Pentru că cu cât suntem mai puţini, eventual singuri, profesorul se OCUPĂ DE TINE. DOAR de tine. Te ascultă, îţi mai explică odată unde nu ai înţeles.
Bun, am avansat, şcoala e la grămadă, şi totuşi elevii trebuie să înveţe. S-au inventat meditaţiile. Bun, acolo stau de capul nostru. Bine, până s-au modernizat şi au luat şi 5-6 elevi la meditaţii. S-a ales praful şi de ele.
Cum mai vor ei să învăţăm noi, dacă pe profesori nu îi mai interesează? Profesorii s-au obişnuit. A, vin şi ăştia, stau 4 ani şi vin alţii, la fel. S-au săturat şi ei de aceeaşi materie reptatată încontinuu. Aşa că nu îi mai intersează. Înainte, profesorii dădeau bilete acasă. “Nu e bun la materia mea pentru că (….), dar am observat că îl atrage (….), aţi putea să îl daţi la un curs de (….)” – SE INTERESAU de copil, de viitorul lui, ştiau că asta e meseria lor, să educe pe ăia care o să le dea lor pensie şi ASTA FĂCEAU!
Acuma…salarii mici, pensii..simbolice, elevii prost-crescuţi, iar cei interesaţi trebuie să lupte din greu ca să atragă atenţia.
Uite ca m-am adunat şi eu în sfârşit, şi am reuşit să mă apuc să scriu articolul ăla care îl tot amânam pentru concursul Iasiplus şi Visurat
Tot de la postul ăsta mă gândeam să încep să scriu şi eu cu diacritice, adică, ar fi mai draguţ aşa, şi mai uşor de citit.
Despre câte se pot schimba în oraşul meu ar fi multe de spus, având în vedere că trăiesc în capitală, şi ştiţi cu toţii că aici sunt cartierele alea atît de primitoare, lumea aia atît de nesimţită, minorităţile care au drepturi faţă de majoritate, care nu are…