Nota bene. Dacă cineva mă mai trezeşte mâine mai devreme de 10 dimineaţa, acea persoană va muri. De trei zile mă scol la 8,8,5. Pentru că tuturor li se întâmplă chestii ziua, seara, numai mie la CINCI DIMINEAŢA. Aşa că ciocu’ mic, şi leave me alone.

Am o groază de treabă. Dar mă simt bine, că ştiu ce urmează!

Simple Plan- I can Wait Forever

Un cântec dedicat vieţii.

When you call my heart stops beating
When you’re gone it won’t stop bleeding
But I can wait
I can wait forever

Au avut loc mai multe fapte în jurul meu, şi cum nu mă afectau direct am avut timp de gândit şi analizat. Analiza care e raiul meu, Fecioară autentică ce sunt, şi mai ales că descopăr chestii noi mereu.
În primul rând, orice mi-aş dori, orice s-ar întâmpla, oricine, oriunde, oricând, în 99,99% din cazuri voi avea timp. Pentru că mai am în jur de 3 ani pînă termin liceul, încă 5 până după facultate, şi încă muulţi mulţi după aceea.
Până acum cuvântul la ordinea zilei era ACUM. Când voiam să obţin ceva, voiam. Gen, ACUM. Pentru că dacă mai aveam răbdare puţin cine ştie ce nenorocire avea loc.
Şi azi am obţinut ceva, fără să îmi doresc asta. Ceva pentru care poate acum ceva timp aş fi luptat şi m-aş fi entuziasmat, aş fi radiat de fericire că am obţinut, astăzi pur şi simplu a venit doar ca o înfrumuseţare a zilei. Ca şi cum aş fi cumpărat nişte flori pentru camera mea. Nu a fost mare lucru, dar mi-a smuls un zâmbet.

În altă ordine de idei, tot aşa zilele astea, o duc de la excelent în sus. Mă ţin de promisiunile (2) care mi le-am făcut la începutul anului, pe toate planurile îmi merge bine, sunt sănătoasă, fericită, single, şi cu note mari la şcoală. În fiecare zi am câteva chestii care mă fac să mă simt bine, şi am mai mult timp să mă gândesc la lucrurile care se întâmplă în jurul meu. Şi e aşa frumos.
Lumea e frumoasă, iar viaţa e cel mai tare cadou care l-am primit vreodată. Serios. Ştiu, vorbesc ca o persoană îndrăgostită. Nu sunt îndrăgostită. Sunt fericită. Sunt liniştită. Sunt în stadiul ăla când calci pe nori, când mergi pe stradă şi radiezi o lumină ciudată, când te uiţi în jur şi zâmbeşti, pentru că şi natura îţi zâmbeşte ţie. Sunt în stadiul în care eram când mă ducea mama în parc la 3 ani şi mă suiam în vârful pomului şi vedeam prin parc. Nu ştiu, totul e mult prea frumos. Mai demult profu’ de fizică ne întreba dacă ştim cum e să fi fericit. Da, ştiu. Şi ma uitam la asta de ceva timp, dar nu vedeam. Pur şi simplu nu deschisesem ochii deajuns.
Ştiu că totul va fi bine. Simt asta. Totul va fi frumos, totul se va termina cu bine, tot ce îmi doresc să reuşesc voi face. Pentru că pur şi simplu aşa e. Şi nu are cum să fie altfel. E ca sentimentul ăla de împlinire şi de puritate care îl ai după ce te speli pe dinţi.

Mai demult nişte unii şi unele mi-au zis că sunt o romantică incurabilă. Da, sunt. Ştiţi ce înseamnă asta? Nu că mă îndrăgostesc şi fac inimioare la sfârşitul caietului. Înseamnă că am un talent în a iubi viaţa. Înseamnă că ştiu să iubesc tot ce mi se întâmplă, să trăiesc profund toate sentimentele care mă înconjoară, şi să le primesc înapoi ca pe o pisicuţă dată jos din pat, şi le îmbrăţişez şi mă bucur de căldura îmbrăţişării, indiferent cât de dură este ea. Înseamnă că trăiesc cu intensitate, şi pur şi simplu zâmbesc când mă uit la cer, pentru că ştiu că
Cerul e limita.

O să aştept, o să mă bucur de momentul de ACUM, pentru că ceea ce e frumos abea a început, şi urmează multe alte lucruri care o să rămână surprize ce mi se vor arăta în timp. În fiecare zi trebuie să ne bucurăm de ea, nu?
De ea, de zi.
De ea, de viaţă.

Am constat că sunt..în plop.Cu tot. Mă apuc de chestii şi le las neterminate. Le fac pe jumătate. Până la bacalaureat eu trebuie să învăţ engleză la perfecţie. În condiţiile în care eu engleză ştiu de la tv, net, reviste şi cărţi. Deci din părţi. Şi aia care o ştiu o ştiu americană. Şi în 2 ani trebuie să vorbesc engleză ca româna. Mda.

Cultura generală nu zic în ce hal e. N-am mai citit de nu mai ştiu când. M-aş bate singură, dacă mă auzeam acum 3 ani, îmi dădeam palme. Idioato.

Programul e complet aiurea, oboseală, ceartă, noaptea am vise absolut idioate, şi tot aşa. De prieteni n-am mai avut timp, nu m-am mai văzut cu Bee de o lună! What am I doing???

Capac peste toate credeam că măcare pe un capitol am terminat, am pus pauză,dar nu, evident, se putea? Trebuie să apară probleme şi acolo.
Săptămâna viitoare mă duc la analize. Să vedem şi acolo ce surprize ne mai aşteaptă. Sunt şi chestii bune, dar per total sunt în plop cu chestiile majore. Ceea ce e naşpa. Eh, or veni sărbătorile mă mai liniştesc. Cert e că acuma ziua mă simt ca naiba, noaptea nu pot dormi, şi între timp mă port ca o legumă.
De blog nu mai zic că l-am lăsat..ca dovadă, asta e unu din cele mai proaste posturi din ultimul an.
O să mai scriu..acum mă duc să..stau.

Şi ce dacă nu îţi mai pasă? Şi ce dacă nu vrei? Frate, aşa e viaţa, un carusel frumos! Iar eu am de gând să mă distrez până se termină cursa. Şi nu am de gând să ratez distracţia pentru că ţie îţi e frică să te urci în caruselul în care mă dau eu. Aştept să te dai jos din căluşei şi vorbim.

Viaţa e superbă oameni buni

P.S. Da, am mai scris de 100 de ori. Mâine apare Lună Nouă (volumul 2 din Twilight). Dacă vedeţi o tipă cu sac de dormit în faţa la Diverta, say: Hello!