Până acum câţiva ani, îmi veneau încă hainele primite cadou la 7, care defapt trebuiau purtate la 11, dar care mergeau şi la 14. Aşa că nu aveam nici o problemă pe tema asta. Încă încap în hainele alea, dar sunt deasupra buricului, deci nu mai sunt purtabile.
E şi aici a început distracţia că trebuia să îmi cumpăr eu haine. Ce îmi sugera mama nu îmi plăcea, pentru că erau prea feminine, cu danteluţe, din materiale subţiri, şi în concluzie ne-practice pentru stilul meu agitat.
M-am prins la un moment dat că fiind slăbătură cum sunt eu, aş putea să port şi haine mulate, faţă de persoanele mai rotunjoare, pentru că “îmi permit”. Nu mă refer la latex expandabil, dar în general chestii care stăteau pe corp. Deci topurile baby-doll sau fustele in A ieşeau din discuţie.
Până m-am prins că nu se fabrică haine mulate pentru copii de 14 ani, şi că foarte probabil alea erau pentru ăia de 12 şi că mi-au rămas mici. Pentru că altfel nu-mi explicam cum de le purtam o lună şi nu mai încăpeam în ele, pentru că grasă nu eram.

La şcoală oricum purtam de obicei uniforme, deci problema era numai afară. Şi am trecut la tricouri, blugi şi hanorace. Şi am rămas setată pe astea. Rochii abia abia dacă îmi luam, şi alea erau foarte proaste calitativ, pentru că nu ştiam să fac diferenţa. Nici nu eram copil de mogul să îmi fac o ditai garderoba, deci aveam de ales: mai multe şi mai proaste (consumabile, după câteva luni zburau), sau câteva şi bune.
Pentru că la un moment dat am primit un mişto scurt că am venit 2 zile la rând cu aceeaşi bluză (deşi era curată), am zis: ok, mai multe.
Evident că nici asta nu a dus la nimic bun.
Ca să o scurtez, în ultimii ani ieşind din ţară, am văzut şi eu ce înseamnă haine calitative, şi cum ar trebui să fie defapt.
Despre genul meu de corp nu-mi spunea nimeni nimic, pe principiul: eşti înaltă şi slabă, poţi purta orice!
Păi bine bine, port io orice, da’ nu vedeţi că nu vă convine când port orice? Şi cică nu ar merge?
Am încercat să iau reviste să mă mai ghidez…pauză.
Nu există un stil care să includă tot: pantaloni, fuste, rochii. Nu, totul se defineşte după stilul de viaţă şi muzica pe care o asculţi, şi în funcţie de asta te şi îmbraci.
Păi bine tată, io ascult punk, Disney şi simfonică. Dileme anyone?
Şi eu nu am CUM să am un stil de viaţă (dacă excludem genurile wannabe adolescentine, emo, goth, geek etc.): am 17 ani, abia mă dumiresc ce-i de capu’ meu, dapăimite să ştiu ce stil am. Acum încă sunt în teste, testez diverse chestii!

E şi aici începe distracţia. Nu ştiu de unde au răsărit băieţii cu ideea că ei au dreptul să comenteze la ce mă îmbrac. Diverşi masculi dealungul vremii au făcut pe păreriştii la hainele mele.
Uite, eu nu zic nimic de tine, aşa că taci din gură. E foarte simplu. Brusc toate tipele se machiază, au o GROAZĂ de creme bej (fiecare cu altă întrebuinţare: fundaţie, fond de ten, anticearcăn, anticoşuri, pudră, blush, O-Doamne-câte-mai-sunt-? ) şi alte cosmetice. Fiecare se îmbracă în funcţie de ce îi avanteajează corpul, sau după muzica ascultată.
Deci io nu mă prind pe aici de ceva. Sunt capabilă să învâţ html, am o gândire extrem de logică şi organizată, da’ ceva nu merge aici.
Şi eu nu aş avea nici o problemă cu asta, că mă îmbrac pentru că, well, aşa trebuie. Dar e o mică problemă: se vede. Se vede că n-am NICI o treabă cu subiectul ăsta, combin chestii aiurea, şi nu ştiu ce să fac cu aparenţele mele.
Pe bune, am senzaţia că în clasa a 8-a, cineva le-a băgat pe fete în baie şi le-a explicat ce şi cum, iar eu am lipsit la faza asta! Aşa că: nu mai am nevoie de părerile altora, vă anunţ eu când îmi dau seama ce şi cum, dar constatam şi eu, din setul de adolescenţă. Câte bătăi de cap şi cu prostia asta.

P.S. Dacă nu-mi iese şi nu-mi iese, la urma urmei pot să fac şi modelling, că la 1.70 cu păr de 40cm, “lungă, slabă şi zăludă” e exact ce le trebuie.

P.s. Pentru tine, care “nu citesti” blogul, si numai tu sti cand intri si cat citesti. Poate vezi si asta. Incearca sa ma cunosti mai bine. Te asigur pe ce vrei tu ca nu o sa se intample nimic rau. Nu cum ma prezint la scoala. Ca recunosc cu mana pe inima ca asa cum ma port la scoala n-are nici cea mai mica treaba cu realitatea. Dar n-ai tu..vointa?nervi?rabdare? sa ma cunosti.
Serios. Ar fi o experienta interesanta pentru amandoi. Asta desigur daca nu vrei tu sa te indepartezi de tot ce inseamna scoala.
I don’t buy that one with : I have no problems. Eu cred ca esti la fel de pierdut in spatiu ca mine, si ca si tu te chinui sa descoperi ce e de capul lumii asteia si sa afli de unde trebuie sa o apuci. Doar ca ai mai multa incapatanare ca mine, si esti mai rezistent nitel la diverse “intepaturi” de la “binevoitori”. Cred ca esti la fel de speriat de maturitate ca mine. Sau mai putin. Dar cu siguranta nu e totul asa roz cum dai senzatia la suprafata.
Cineva mi-a zis mai demult: “Trebuie sa ai rabdare. Oricat ai incerca prin orice metoda sa fortezi, daca nu vrea el sa zica, nu zice. Cu timpul, o sa zica”
Stiu ca asa e. Si am rabdare, ca mi-am antreant-o.
Voiam doar sa stii. Ca la gradul de afectiune care-l am pentru tine, chiar nu mai e cazul sa iti faci griji ca pot sa fac ceva care sa te deranjeze. Am avut mult timp de gandire la asta intr-un an. Daca e vorba de mine, chiar nu e cazul sa-ti faci griji. Pentru ca tu defapt habar n-ai nici cea mai mica informatie despre sentimentele mele,si gandurile, despre tine. Decat asa, o imagine per ansamblu. Asta nu te prea ajuta.
Ideea e ca….stai linistit. Daca e ceva, eu sunt aici. M-as bucura sa nu iti mai faci atatea griji. Cine ma cunoaste poate sa-ti confirme. I’m here. Kinda damn always.

Si tot am zis pana la urma ce nu voiam. Asta e frate, ce o sa faci. Te faci ca n-ai citit asta, eu ma fac ca te cred si gata. Doar e Societate, si Scoala. Ne-am obisnuit deja.

Evident, toată lumea e supărată, ăă, a venit frigul, gata fuste, gata tot. Într-adevăr cu ocazia asta s-a dus planul cu fusta de ziua mea, ata e.

Dar, să fim optimişti. E iar perioada aia din an când eu întâmplător vin cu tricou la şcoală şi mi-e aşa frig, şi Şăfu are un hanorac perfect ca să mă încăzească. De parfumu’ din hanoracu ala nu mai zic.
Eh, glumeam. Dar am voie să visez, nu?

Anu’ trecut pe vremea asta, în hanoracul lu’ Şăfu, care hanorac a fost…deletat ulterior. Da, eram în tricoul de uniformă. Dar mă simţeam bine pentru că un tip degera în tricou şi eu mă simţeam bine într-un hanorac pufos (nu o plăcere sadică, ci una..frumoasă). Da, îmi pare rău că anul ăsta nu voi mai purta hanoracele acelea. Dar hei, de asta se cheamă amintiri. Şi da, am o mutră total de copil cretin cu fluturi pe creier. Deh, liceul

Şăfu: dap
Şăfu: unu din cele 2 hanorace purtate si de ea nu mai e
Şăfu:
Şăfu: si ma enerva…era hanoracul la care tineam enorm k era visiniu q alb si negru:::

well, vorba cuiva.
“amintirea e micul Rai din care nimeni nu poate fi alungat”

>primu’ an in care am media sub noua si nu iau premiu. Lasa’, de la anu’ imi revin.

numarul total de absente al clasei a 9-a D in anul scolar 2007-2008: 3001.

>adica in jur de o luna jumate de chiulit non-stop.

eu ma simt bine, semestrul asta am avur doar 57, nu 19 ca pe primu. [da, stiu ca nu e motiv de mandrie] Insa ca majoritatea din generatia mea dupa capacitate ne-am bagat picioarele si deviza clasei a 9′a fu

:anu’ asta sunt boboc, si dorm, sa scot parleala pe anu’ trecut atunci cand ne-au sarit toti in cap.

da’ las, de la anu’ iau eu peste noua.

ne-a dat diriga fulare crosetate de Dansa, am avut razboi cu Poloneza, mi-au crescut notele la istorie ca le inceput ma luase tare si pe nepregatite, a plecat profa de fizica cea adorata si a venit Buddha asta Zen, am invatat cam toata zona Romana ca-n palma, mi-am facut prieteni noi, am avut balul bobocilor, am facut chec, am facut o prostie mare cat mine [si am invatat ce inseamna consecinetele], mi-am facut un iubit serios [wich i hope will last], am facut am invatat sa conduc masina, m-am certat cu unii din prietenii vechi…si ma apropii cu pasi mici de examenul de maturitate.
Intr-adevar liceul te maturizeaza, si..damn e mijto!