P.S. Da, mâine plec iar. Ne mai auzim noi….în curând.

Bee.Simpatica, mică, roz. Total opusul meu, dar ne înţelegm super, de vreo 3 ani, pentru că pur şi simplu ne-am spus absolut tot, ne-am certat, ne-am împăcat, ironia sorţii la început nu ne înghiţeam deloc, şi acum suntem acolo şi la 12 noaptea dacă e nevoie de ceva. E Bee. Şi o iubesc.

Cookie. Zuza mea, nici noi nu ne înghiţeam, s-a mutat din camera noastră în tabără, şi după un timp am devenit prietene. Pentru că ne-a unit “nebunia” aia. Am trecut amnândouă prin o groază de situaţii de criză, pe la 6 seara pierdute pe pârtie, experimentul Albastru, B,D şi altele, piesa, sleepover, căţărat pe bloc…şi la vară Sighişoara. Am sunat-o plângând, m-a sunat fericită, toate lucrurile ciudate din Univers. Ah şi amândouă aveam o anume….predilecţie în enervarea profului de mate din generală. De care acum ne e dor. Două zăpăcite, dar fără care zăpăceală viaţa nu ar mai fi aşa cum e.

Hirou, Vărsătorul pragmatic care mă aduce cu picioarele pe pământ de fiecare dată când o iau pe câmpii printre nori, care mi-a distrus toate “scuturile”, deşi a fost mai bine aşa, am aflat dupaia, care ştie tot ce nu ştiu eu şi ce ar trebui să aflu, dar îmi dă numai o idee, restul trebuie să aflu singură, omul care e acolo când am nevoie de o discuţie serioasă şi despre chestii “profunde”, pentru că pur şi simplu ştie exact ce vreau să spun, chiar dacă exprimarea mea aminteşte de corul unor dihori care nu pot articula consoane. Ah şi să nu uităm faptul că m-a sudat în zăpadă timp de 3/4 de oră, just because. Dar e Hirou, şi e za bestest, even după 9 luni de ceartă.

Ou, e mica mea movă, avem fixurile psihotice asupra PRrogresului, cafelei, The Coffee Store, şi “băiatuu uite băiatuu”. Suntem “Too Cool” când ne adunăm şi am ajuns să fim dependente de melodii. We own this very little secret and facem Imprinted pe cine nu trebuie,mereu. Învăţăm lumea la răbdare şi adorăm Twilight şi pe Josh. Ah şi comentăm serialele la TV la 3 noaptea. Prin SMS. Că nu avem ce face.

X, tipul care stă pe diagonală-spate. Hell, dacă e o stare omenească prin care poate trece un om, să fiţi siguri că el m-a făcut să trec prin ea. Za mocking God, nu şti când face mişto de tine sau când vorbeşte serios, şi totuşi dacă e ceva foarte important, în ciuda impresiei lăsată majorităţii continui să crezi că o să fie acolo, crează cele mai ciudate situaţii şi vise, şi niciodată nu a exagerat mai mult decât ar fi fost normal. Mă bate la baschet mereu (dar cine nu o face), ştie să înoate şi are o memorie de elefant. Asta o spun din experienţă. Dar e acolo, indiferent de câte trilioane de ori ne certăm, pentru că poate

KK, ză dude with ză maic. Nu am supravieţui fără conferinţele lui şi modul lui delicat de a spune “eşti prietena mea, da eşti proastă” Ştim că ne adoră defapt, dar nu vrea să spună, are prieteni, ştim noi de ce, şi când avem câte o dilemă, ne linişteşte imediat, cu cea mai dubioasă rezolvare. De obicei îl trezim sau adunăm de la vreun film/joc şi ne urăşte, dar se obişnuieşte cu ideea. Ah si for God’s sake, it’s just a sword,dude!

Zuzu şi Sato, din aceeaşi gaşcă, cunoscuţi în ordine inversă, oamenii care ştiu că mă pot salva de la o beţie nasoală (deşi una mi-a ajuns pe viaţă), oamenii care sunt în stare să mă care cu forţa la evenimente, oamenii care rămân în boxeri pe Magheru. Oameni care pleacă în armată sau stau nemişcaţi pe o bancă în parc timp de 45 de minute. Care se hrănesc cu senvişuri şi care îmi parfumează mănuşile. Les Salvadores del Zapacitas. (Cookie included)

Banderas. El poate fi definit pe scurt de Wow. Asta e Banderas. Wow. World of Warcraft. Nu fete, nu realitate. El e Spaniolul căruia îi plac iguanele şi mănâncă brânză. Nu vrea niciodată să te vadă dar dacă e vorba să discutaţi stă şi câte 5 ore. Îl adoră pe Jim Carrey şi dă concerte pe Skype.Vbim noi din an în paşte,dar când vorbim…Ah, şi ştie exact cum mă simt, numai după voce. Pentru că he was there.

Chicken, Kris şi Maki, cele trei zuze din bancă, care mă calmează când mă enervez, înjură cu mine şi se bucură cu mine, ne înţepăm şi ne îmbrăţişăm, şi cred că formăm cel mai unit şi solidar grup în faţa problemelor. Ele ştiu de “Jocul” doameni &, şi ne împărţim cafeaua între noi. Suntem “legate prin cordon ombilical” vorba fostei dirigi, şi de obicei ne regăsim în habitatul nostru de curăţat scări cu pantalonii.

Ei şi ele sunt nebunii care îmi luminează Universul, şi mă gândeam că ar fi un moment drăguţ să le mulţumesc că sunt ceea ce sunt, că râd cu mine şi că ne bucurăm şi ne supărăm împreună.

Mulţumesc.Vă iubesc.

Da, da, a fost Crăciunul. Cu săruturi sub vâsc, perioada bucuriei şi a împăcărilor.
Nieeaaaaaa cut of that shit, will ya?
În primul rând, nu iubeşti “de Crăciun”. Şi dupaia pe 1 ianuarie te desparţi că gata, au trecut sărbătorile, nu mai trebuie să iubesc.
În al doilea rând, chestia asta cu afecţiunea exgerată e un fel de Valentine’s day reloaded. Hai să ne iubim că e “cuuul”. Nu, nu e cul. Deloc. E aiurea, şi distruge şi mai rău spiritul.
Dacă iubeşti pe cineva, foarte bine. Eşti unu dintre fericiţi/fericite, acum ia acea persoană, şi sărbătoriţi asta în intimitate.
Dupaia, avem brejii Internetului, care iubesc pe “pisu lor mic”, şi ţin să afle asta tot messengeru’, hi5u’, myspaceu’, sau pe ce mai stau ei. Din nou, nu ne interesează. Iubeşte-o/l bucuraţi-vă de asta, VOI.
Acum vă gândiţi la ceva gen: uite-o şi pe Emoista asta cum plânge că e singură.
Nu de asta comentez. Ştiu că sunt singură, e absolut normal, eu am ales să fiu aşa, sunt de vreo jumătate de an, şi mă simt foarte bine. Ştiu că dacă e să fie, o să fie, nu trebuie să mă grăbesc. Da, sunt mult prea romantică, şi cu capul în nori, şi consider iubirea o chestie foarte puternică pe care
1. nu o putem controla
2. nu e bine să te joci cu ea (…)
Există şi oameni romantici. Ce, credeaţi că odată cu secolul vitezei au fost absorbiţi de un LCD? Nu, sunt acolo. Zilnic trecem pe stradă lângă ei. Dar au ajuns să se protejeze, ca să nu rişte să aibă loc diverse…probleme. Ce am observat la majoritatea oamenilor romantici care îi cunosc, câteva lucruri.

Cazul 1. Sunt foarte pragmatici. Au grijă cum vorbesc astfel încât să vorbească mult şi să nu spună nimic, in facto, despre ei. Deasemenea îţi dau nişte răspunsuri năucitoare apoi rapid deschid alt subiect să nu ai timp să te dumireşti ce au vrut să zică pe moment, să uiţi, şi abea când se întâmplă ceva să-ţi aminteşti de ce ziseseră, şi să te pună pe gânduri. Deasemenea se deschid foarte greu, şi niciodată de tot.

Cazul 2. Vorbesc urât. Se poartă dur, sunt violenţi, par să respingă oamenii, nu pe faţă, dar nu ştii de ce când te gândeşti constaţi că defapt niciodată nu ai avut o discuţie reală cu acea persoană. În cercul lor de prieteni sunt sarcastici şi spun multe despre ei, dar niciodată lucrurile cu adevărat importante.

Cazul 3. Epatează. Fac mişto, sunt duri, întotdeauna spun o glumă bună în societate sau se furişează cumva să scape de întrebări, iar când îi întrebi, nu recunosc nimic. De obicei sunt cei mai cunoscuţi (vezi John Tucker must Die), nu se aruncă în relaţii serioase de teamă să nu fie răniţi, şi nu îşi asumă riscuri. “Mai bine pe teren cunoscut” e deviza lor şi preferă să rămână în domenii cunoscute decât să rişte să îşi distrugă personalitatea “creată”.
Desigur, mai sunt multe tipologii, dar astea au fost doar câteva exemple. Ideea e că aşa cum izgonim spiritul Crăciunului şi-l transformăm în sărbătoare comercială, aşa o să facem şi cu iubirea în curând.

De la ce a pornit postul ăsta?
De la o imagine, care pe mine, deşi de obicei prefer să-mi păstrez reacţiile pentru mine, m-a impresionat până aproape de lacrimi şi mi-a dat o speranţă că mai există romantism, şi iubire, în lume, undeva.

Simple Plan- I can Wait Forever

Un cântec dedicat vieţii.

When you call my heart stops beating
When you’re gone it won’t stop bleeding
But I can wait
I can wait forever

Au avut loc mai multe fapte în jurul meu, şi cum nu mă afectau direct am avut timp de gândit şi analizat. Analiza care e raiul meu, Fecioară autentică ce sunt, şi mai ales că descopăr chestii noi mereu.
În primul rând, orice mi-aş dori, orice s-ar întâmpla, oricine, oriunde, oricând, în 99,99% din cazuri voi avea timp. Pentru că mai am în jur de 3 ani pînă termin liceul, încă 5 până după facultate, şi încă muulţi mulţi după aceea.
Până acum cuvântul la ordinea zilei era ACUM. Când voiam să obţin ceva, voiam. Gen, ACUM. Pentru că dacă mai aveam răbdare puţin cine ştie ce nenorocire avea loc.
Şi azi am obţinut ceva, fără să îmi doresc asta. Ceva pentru care poate acum ceva timp aş fi luptat şi m-aş fi entuziasmat, aş fi radiat de fericire că am obţinut, astăzi pur şi simplu a venit doar ca o înfrumuseţare a zilei. Ca şi cum aş fi cumpărat nişte flori pentru camera mea. Nu a fost mare lucru, dar mi-a smuls un zâmbet.

În altă ordine de idei, tot aşa zilele astea, o duc de la excelent în sus. Mă ţin de promisiunile (2) care mi le-am făcut la începutul anului, pe toate planurile îmi merge bine, sunt sănătoasă, fericită, single, şi cu note mari la şcoală. În fiecare zi am câteva chestii care mă fac să mă simt bine, şi am mai mult timp să mă gândesc la lucrurile care se întâmplă în jurul meu. Şi e aşa frumos.
Lumea e frumoasă, iar viaţa e cel mai tare cadou care l-am primit vreodată. Serios. Ştiu, vorbesc ca o persoană îndrăgostită. Nu sunt îndrăgostită. Sunt fericită. Sunt liniştită. Sunt în stadiul ăla când calci pe nori, când mergi pe stradă şi radiezi o lumină ciudată, când te uiţi în jur şi zâmbeşti, pentru că şi natura îţi zâmbeşte ţie. Sunt în stadiul în care eram când mă ducea mama în parc la 3 ani şi mă suiam în vârful pomului şi vedeam prin parc. Nu ştiu, totul e mult prea frumos. Mai demult profu’ de fizică ne întreba dacă ştim cum e să fi fericit. Da, ştiu. Şi ma uitam la asta de ceva timp, dar nu vedeam. Pur şi simplu nu deschisesem ochii deajuns.
Ştiu că totul va fi bine. Simt asta. Totul va fi frumos, totul se va termina cu bine, tot ce îmi doresc să reuşesc voi face. Pentru că pur şi simplu aşa e. Şi nu are cum să fie altfel. E ca sentimentul ăla de împlinire şi de puritate care îl ai după ce te speli pe dinţi.

Mai demult nişte unii şi unele mi-au zis că sunt o romantică incurabilă. Da, sunt. Ştiţi ce înseamnă asta? Nu că mă îndrăgostesc şi fac inimioare la sfârşitul caietului. Înseamnă că am un talent în a iubi viaţa. Înseamnă că ştiu să iubesc tot ce mi se întâmplă, să trăiesc profund toate sentimentele care mă înconjoară, şi să le primesc înapoi ca pe o pisicuţă dată jos din pat, şi le îmbrăţişez şi mă bucur de căldura îmbrăţişării, indiferent cât de dură este ea. Înseamnă că trăiesc cu intensitate, şi pur şi simplu zâmbesc când mă uit la cer, pentru că ştiu că
Cerul e limita.

O să aştept, o să mă bucur de momentul de ACUM, pentru că ceea ce e frumos abea a început, şi urmează multe alte lucruri care o să rămână surprize ce mi se vor arăta în timp. În fiecare zi trebuie să ne bucurăm de ea, nu?
De ea, de zi.
De ea, de viaţă.

Bullet – Abravia
Asculta mai multe audio Muzica »

Asa. La ziua unui amic ne-am cunoscut. Eram 3 oameni asa ca ne-am simtit comod, radeam, jucam jocuri [si in ciuda sarbatoritului, am castigat aliindu-ma cu El de doua ori ]

Apoi m-a invitat la ziua lui, de Florii. Unde ne-am si cuplat. Melodia iubirii:

Gary Jules – Mad World
Asculta mai multe audio Muzica »

Apoi am mers la ziua unor amici de ai lui, unde am fost singurul cuplu de acolo in afara de sarbatoriti, si ne-am simtit superb, am dansat si pe mars nuptial, eram fericiti si indragostiti ca in prima zi.

L-am pus si pe wallpaper, plutesc prin casa, dimineata ma culc cu bip-uri si mesaje de la el, vorbim pe mess cand nu ne vedem, am trecut prin multe [situatia serii Xtreme,
bataia], si suntem de aproape 2 luni impreuna. De doua luni, iti multumesc ca imi faci viata mai frumoasa, ca existi in viata mea, ca m-ai facut sa-l uit pe dobitocul ala, si ca esti ingerul meu pazitor.

Te iubesc!