Când am pauze mari de scris pe blog, înseamnă ori că sunt foarte depresivă, ori pe culmile fericirii.
Din fericire, sunt fericită.
Nu poate fi mai bine de atât. Am viaţa perfectă, şi orice şi-ar putea dori o fiinţă umană de 17 ani..
Sunt atât de împrăştiată! Am amintiri atât de multe, dar nu le analizez niciodată, decât…curios, pe cele dureroase! Nu le-am notat undeva fix..am bloguri, am jurnale, am poze, am înregistrări şi am melodii.
Camera mea e arhiplină oricum, am tot Universul meu în 4 metri pătraţi, şi evident că nu mă îndur să renunţ la nimic. Nu am o ordine cronologică a amintirilor. Abia îmi mai amintesc vârsta de 5 ani. Pur şi simplu am BULE cu scurtmetraje din diferite perioade. Ah ce mi-ar folosi un pensiv.
Lumea îmi tot zice că sunt visătoare, că nu văd realitatea cum e, şi că sunt cam ignorantă pentru vârsta mea. Da sunt. Da realizez. Da, ştiu că realitatea e tristă. Dar a mea nu e.
Nu am regrete, deşi unii ar considera asta. Tot ce am făcut a avut un scop la un moment dat.
Îmi ador corpul, şi ştiu cât de norocoasă sunt să pot spune asta, având îm vedere că în epoca asta toată lumea îşi urăşte corpul.
Am familie unită, şi deşi nu e cine ştie ce neam infinit, noi 3 rulăm fin împreună. Şi în epoca divorţurilor, ai mei au peste 25 de ani de căsătorie. Da, sunt geniali.
Am 4 prietene şi 2 prieteni care mă iubesc pentru ceea ce sunt, şi sunt acolo pentru mine oricând am probleme. Cineva a spus că dacă ai prieteni cât degetele de la o mână, eşti norocos. Eu am 6. Şi da, poate că nu se suportă între ei. Dar toţi au un punct comun, faptul că sunt cei mai speciali oameni care nu îmi sunt rude şi îi iubesc, şi sunt acolo mereu. Şi mai sunt oameni, poate nu aşa apropiaţi, dar de care poate mă voi apropia, sau depărta, sau nu ştiu, dar sunt oameni frumoşi, şi ne înţelegem bine.
Da, am avut şi eu drame. Am pierdut prieteni, şi mi-e dor de ei. Am pierdut şi alte chestii, mai mult sau mai puţin materiale. Dar tot ceea ce se întâmplă are un motiv, şi oamenii vin şi pleacă. Importante sunt momentele petrecute împreună, cele fericite.
Am un noroc porcesc, întotdeauna mi se îndeplinesc dorinţele, chiar dacă sunt independente de puterea umană, pur şi simplu îmi doresc un eveniment sau un lucru, şi este adus la mine, într-un fel. Sau reversul medaliei, scap din cele mai ciudate situaţii, printr-un motiv complet stupid, dar bine-venit.
Mă enervez des, fac fiţe, sunt obraznică şi plâng. Dar întotdeauna se termină cu bine. Întotdeauna e cineva acolo care să mă îmbrăţişeze şi să îmi dea un pumn încurajator.
Am primit tot ce mi-am dorit vreodată, niciodată nu am avut un obiect pe care să-l fi dorit cu ardoare şi să nu-l fi obţinut, deşi nu pot spune că am făcut cine ştie ce ca să merit asta.
Concluzionând, deşi nu am realizat mare lucru în aştia 17 ani, şi deşi am minte de om matur, care e gata să ia viaţa în piept, şi totuşi aleg să mă port ca un copil pentru că pot, şi viaţa mi-a permis, mă face ceea ce sunt acuma: un om fericit, optimist, care realizează CÂTE poate realiza.
Mulţi spun că în momentul în care ai totul, nu realizezi cât de norocos eşti. Susţin contrariul. Tocmai atunci realizezi, pentru că atunci chiar îţi dai seama că viaţa poate fi frumoasă dacă vrei. Dacă nu ai, desigur, munceşti mai mult, ca să realizezi asta, dar nu eşti complet sigur că e posibil. Însă când ai totul, ştii spre ce vrei să tinzi.
Nu cred că pot fi mai fericită de atât. Şi mă aşteaptă o viaţă dementă în faţă, iar scopul meu este să realizez singură ceva care să mă ajute să-mi recreez starea de acum, în momentul în care depind de mine însămi.
Pentru că în momentul de faţă, îmi iubesc viaţa, şi oamenii din ea.
Toată lumea îi dă că toamna e anotimpul melancoliei, amintirilor, şi al tristeţii.
Pentru mine toamna e anotimpul unui nou început. Primăvara şi Toamna. Iarna – hibernez. Vara – mă relaxez şi zac la soare.
Toamna?
Ziua mea – un nou an, o nouă vârstă
Începe şcoala (în curând asta nu o să se mai aplice..mai am doar 2 ani..ce repede a trecut..TOT!).
Şii, evident.
Toamna de obicei e anotimul revederilor după vacanţe.
Toamna asta se pare că număratul bobocilor s-a demodat. Toamna asta se numără iubiţii.
C se pare că în sfârşit a decis să “îşi pună pirostiile” stabil, ceea ce e super. A doua oară e cu noroc (eu aş şti asta).
M a început cu stângul dar..cine ştie ce aduce următorul buzz pe messenger?
B a descoperit twitter-ul. Şi odată cu asta a descoperit alte oraşe ale ţării. Cine a zis că Făt-Frumos nu are accent regional? (eu aş şi din nou, nu?)
Şi evident, subsemnata dă cu semnătură trei luni, când începe şcoala cu aşa zisul “cel mai bun prieten”.
Cine spunea că vara lumea iese de pe radarul social?
Se pare că atunci când te decizi să-ţi mai dezlipeşti ochii de pe şcoala pentru câteva săptămâni apar atâtea alte chestii noi de existenţa cărora habar n-aveai până atunci…
Şi din ce am auzit noi, nu suntem singurele care ne-am găsit “mândru’ ” vara asta…au apărut şi nişte “mândre” în peisaj.
A fost o vară minunată. Mai avem 2 săptămâni de ture mare-ţară-munte după care intrăm în pâinea de vacanţă.
Pentru ca se va continua cu o toamnă la fel de minunată.
P.S. Da, mâine plec iar. Ne mai auzim noi….în curând.
Azi avem una bucată trecere în revistă, cu toată lumea care eşte acolo când eştem nevoie de ei.
Pentru că merită, şi pentru că îi iubesc.
Here you are, dragi prieteni.
Bee.Simpatica, mică, roz. Total opusul meu, dar ne înţelegm super, de vreo 3 ani, pentru că pur şi simplu ne-am spus absolut tot, ne-am certat, ne-am împăcat, ironia sorţii la început nu ne înghiţeam deloc, şi acum suntem acolo şi la 12 noaptea dacă e nevoie de ceva. E Bee. Şi o iubesc.
Cookie. Zuza mea, nici noi nu ne înghiţeam, s-a mutat din camera noastră în tabără, şi după un timp am devenit prietene. Pentru că ne-a unit “nebunia” aia. Am trecut amnândouă prin o groază de situaţii de criză, pe la 6 seara pierdute pe pârtie, experimentul Albastru, B,D şi altele, piesa, sleepover, căţărat pe bloc…şi la vară Sighişoara. Am sunat-o plângând, m-a sunat fericită, toate lucrurile ciudate din Univers. Ah şi amândouă aveam o anume….predilecţie în enervarea profului de mate din generală. De care acum ne e dor. Două zăpăcite, dar fără care zăpăceală viaţa nu ar mai fi aşa cum e.
“Când iubirea a doi îndrăgostiţi iese la vedere, se voalează, precum filmul unui aparat foto la lumină.”
Da, da, a fost Crăciunul. Cu săruturi sub vâsc, perioada bucuriei şi a împăcărilor.
Nieeaaaaaa cut of that shit, will ya?
În primul rând, nu iubeşti “de Crăciun”. Şi dupaia pe 1 ianuarie te desparţi că gata, au trecut sărbătorile, nu mai trebuie să iubesc.
În al doilea rând, chestia asta cu afecţiunea exgerată e un fel de Valentine’s day reloaded. Hai să ne iubim că e “cuuul”. Nu, nu e cul. Deloc. E aiurea, şi distruge şi mai rău spiritul.
Dacă iubeşti pe cineva, foarte bine. Eşti unu dintre fericiţi/fericite, acum ia acea persoană, şi sărbătoriţi asta în intimitate.
Dupaia, avem brejii Internetului, care iubesc pe “pisu lor mic”, şi ţin să afle asta tot messengeru’, hi5u’, myspaceu’, sau pe ce mai stau ei. Din nou, nu ne interesează. Iubeşte-o/l bucuraţi-vă de asta, VOI.
Acum vă gândiţi la ceva gen: uite-o şi pe Emoista asta cum plânge că e singură.
Nu de asta comentez. Ştiu că sunt singură, e absolut normal, eu am ales să fiu aşa, sunt de vreo jumătate de an, şi mă simt foarte bine. Ştiu că dacă e să fie, o să fie, nu trebuie să mă grăbesc. Da, sunt mult prea romantică, şi cu capul în nori, şi consider iubirea o chestie foarte puternică pe care
1. nu o putem controla
2. nu e bine să te joci cu ea (…)
Există şi oameni romantici. Ce, credeaţi că odată cu secolul vitezei au fost absorbiţi de un LCD? Nu, sunt acolo. Zilnic trecem pe stradă lângă ei. Dar au ajuns să se protejeze, ca să nu rişte să aibă loc diverse…probleme. Ce am observat la majoritatea oamenilor romantici care îi cunosc, câteva lucruri.
Cazul 1. Sunt foarte pragmatici. Au grijă cum vorbesc astfel încât să vorbească mult şi să nu spună nimic, in facto, despre ei. Deasemenea îţi dau nişte răspunsuri năucitoare apoi rapid deschid alt subiect să nu ai timp să te dumireşti ce au vrut să zică pe moment, să uiţi, şi abea când se întâmplă ceva să-ţi aminteşti de ce ziseseră, şi să te pună pe gânduri. Deasemenea se deschid foarte greu, şi niciodată de tot.
Simple Plan- I can Wait Forever
Un cântec dedicat vieţii.
When you call my heart stops beating
When you’re gone it won’t stop bleeding
But I can wait
I can wait forever
Mr Cippy..l-am cunoscut.. [a, mai bine sa nu zic cum?
)
] in fine. Printr-o sansa nesansa ca sa zic asa, adica, cunostinta cu el a dus la destramarea altei prietenii vechi, insa..se pare ca ne-am impacat..in fine.
Bullet – Abravia
Asculta mai multe audio Muzica »