Se zice că în liceu îţi formezi personalitatea. Ei bine, în cazul meu nu ştiu dacă asta e bine sau rău. Pentru că din hiperactivitatea întruchipată de la 5 ani încet încet s-a metamorfozat într-un alt stil mai jemanfişist şi ulterior în timiditate. Consider că cea mai mare influenţă în direcţia asta au avut-o doi oameni, şi în afară de ei, încă vreo câteva zeci.

Era simplu. Când eram mică, mi se permitea să mă comport cum simţeam, uman, pe temeiul unei scuze: că sunt copil.. Nu am înţeles asta la vârsta respectivă, mie mi-era deajuns că pot să fac ce vreau, nu-mi păsa cine sau ce scuză se servea pentru acest comportament. E şi pe măsura ce am crescut mi s-a dat în cap. Că nu e bine, că eşti fetiţă, că nu e bine nici să fii prea fetiţă, că aşa nu e bine şi pe dincolo nu e bine. Eu nu înţeleg. Cine pune standardele astea de bine? Cum de atunci când eram mică, până şi cea mai măruntă reuşită era aclamata de 20 de oameni, şi acum orice fac nu e bine? Dacă asta e decizia mea, şi nu vă convine, de ce m-ar afecta? Am devenit o introvertită cu stil, şi timiditate excesivă. Şi pentru planurile mele ulterioare, asta mă dezavantajează îngrozitor. Nu înţeleg chestia cu judecatul, nu înţeleg chestia cu făcutu’ mişto de o persoană când eşti într-un grup, şi mai ales nu înţeleg regulile stupide ale societăţii. Nici când eram mică nu le înţelegeam, dar atunci nu mă priveau. Percep totul diferit faţă de percepţia care mi se impune, şi care observ că o adoptă din ce în ce mai mulţi, stau să-mi analizez mult mai mult gesturile, în loc să fac pur şi simplu ce simt, cum obişnuiam. Nu vă place? Regretele mele.
Serios, preferam să trăiesc în secolul XVII măcar acololo corsetele erau doar la nivel fizic. Nici nu am intra calumea în viaţa asta că mi se pun douăj’ de etichete, şi nimeni nu ÎNCEARCĂ să te cunoască, dar toţi VOR să te judece. Desigur, la nivel ipotetic, toţi vor înţelegere, dar la aplicaţii…
Îmi displace complet faptul că sunt judecată în funcţie de parametrii independenţi de voinţa mea, sau de acţiunile mele, şi că în loc să caute cauza acţiunii ei caută scopul.

Am priceput că orice persoană cu care interacţionezi îţi influenţează cumva viitorul. Într-adevăr aşa e, şi prietenii mei buni mi-au zis că îmi pasă prea mult de părerile celorlalţi. Din nefericire aşa e, dar asta doar pentru că doresc să fie şi alţi oameni fericiţi ca mine. Dar de vreme ce eu vă fac lucruri bune şi vă vreau binele, de ce ulterior vă uşuraţi în faptele mele? Ok, unii îi zic naivitate, eu îi zic încredere în oameni.
Cea mai dură replică pe tema asta am primit-o odată:
-Tu ai încredere mare în oameni.
-Da.
-De ce?
Mi-a picat faţa. Cum adică de ce, nu sunt tot oameni? Ce mi-au făcut ca să nu merite încredere? Timpul schimbă persoanele extrem de mult, şi vorbesc asta din papucii uneia care a fost schimbată radical de unele evenimente. Şi trist e că dacă cineva e melancolic după perioadele anterioare, este imediat luat în balon pe tema asta, şi nimeni nu recunoaşte că le e dor. Şi că era frumos atunci.
Sunt extrem de supărată pe evenimentele care au dus la reducerea la 0 a unei anume calităţi a mea, pe care aş dori să o recapăt instant, dar găsesc această dorinţă imposibilă. Cred că ar fi o metodă, însă pot fi luată în balon, şi m-am săturat.
Nu mai vreau să fiu judecată, nu mai vreau să aud de îndrăgosteli şi alte porcării, m-am săturat de “sfaturi binevoitoare” şi de bârfe. Nu v-am făcut nimic, aşa că terminaţi. Am o viaţă de derulat aici, cu greşeli cu împiedicări, cu zâmbete şi plânsete, aşa că dacă vreţi să faceţi parte din ea sunteţi bine-veniţi, dar nu târâţi gunoaie în casă. Lăsaţi căcaturile la uşa şi intraţi curaţi. Şi dacă nu vă mai place, ieşiţi singuri, nu-mi îngreunaţi şi mie treaba şi mă forţaţi să vă dau afară.
Că m-am săturat să fac curat după voi.

Minunatul, absolutul, idealul festival de bloguri româneşti roblogfest, a fost un căcat putrezit.
Deşi avem o categorie bloguri sub 18 ani, de ce ar avea voie bloggeri sub 18 ani în club? Deh, noi aşteptăm premiul la poartă. Hai să vă povestesc.
Am venit cu două prietene, toate trei sub 18 ani. În taxi, îi spun lui Cookie că cică ar fi bere gratis şi dacă vrea poate să o bea pe a mea, că eu nu o vreau – nu mă omor cu alcoolul.
Ajungem acolo, un dobitoc cât uşa ne opreşte la uşă: voi aveţi 18 ani?
Fetele tac, eu clar: NU! (mai am 6 luni), ştiind că LA ROBLOGFESTUL DIN 2008 AM AVUT 15 ANI ŞI NICI O PROBLEMĂ CU INTRAREA! (ŞI GHICI CE, ERA TOT IN CLUB!)
La care tipu’ foarte relaxat: minorii nu au voie în club.
Ok, ce?
Prietene, am intrat la 16 şi la 17. Nu am de gând să beau alcool, şi particip la o categorie de acolo. EVENIMENTUL DIN CLUB ARE CATEGORIE PENTRU COPII SUB 18 ANI. Eşti prost?
Între timp ieşim afară, sun nişte cunoscuţi, nimeni nu venise (poate pentru că ştiau că evenimentul va suge?)
Îl sun pe Ariel. Şi lui i s-a părut complet abulică faza, dar nu avea ce face; îmi dă numărul lui Bobby Voicu, de la care urma să iau numărul lui Dragoş Novac, organizatorul. Deşi nu mă cunoaşte, dl Voicu a fost foarte de treabă şi mi-a dat numărul. Încă odată le mulţumesc dânsului şi lui Ariel pentru ajutor.
Sun la organizator, surpriză. Deşi nu sună ocupat şi telefonul clar nu este închis, nu răspunde.
Între timp, intrăm şi mai dăm de un tip sub 18 ani cu aceeaşi problemă. Între timp, o domnişoară foarte ok (Alina C. din ce scria pe ecuson), se tot agita să mă ajute să intru: că şefii ei (organizatorii), au vorbit cu managerul clubului şi acum aşteaptă să o sune el înapoi. Când am auzit asta, am realizat că la Paştele Cailor mai intrăm noi, pentru că după cum sunt cluburile în România, o să îl doară pe manager de noi la fix 5 metri în spate.
Între timp am intrat pe twitter de pe telefon şi am dat 2 twituri:

Cu @thebbmika astept sa intru la #roblogfest dar nu se poate PENTRU CA DESI EXISTA CATEGORIE SUB 18 ANI, MINORII NU AU VOIE. about 3 hours ago via mobile web

#Roblogfest minorii asteapta premiul la poarta about 3 hours ago via mobile web

(Mulţumesc 1nu şi Hazmedia pentru RT)

Deşi exista Twitter care apărea pe LCD-uri sub live stream, aceste 4 twituri nu au apărut. Good PR too much? Probabil erau în moderare.

În orice caz, am sunat unul din părinţi să vină să ne ia acasă (pentru că deh, minorii nu au carnet să vină până la evenimentul vostru de la marginea Pământului). Deja aşteaptam de jumătate de oră, am mai stat în jur de 10 minute, până am decis să ieşim afară să aşteptăm părinţii, că oricum degeaba stăteam înăuntru. Şi acum urmează partea interesantă.

ÎN SECUNDA ÎN CARE AM PUS PICIORUL SPRE IEŞITE, PAZNICUL A DECIS BRUSC SĂ NE LASE SĂ INTRĂM. ŞI CU O FAŢĂ EXTREM DE COMPLICE, CA ŞI CUM NE FĂCEA CEL MAI MARE FAVOR DIN VIAŢA LUI, SPUNE: “E, HAI, INTRAŢI ACUMA, ÎNCET, CÂTE UNA.”
EXACT GENUL ĂLA DE CRETIN CARE SIMTE CĂ ARE UN DRAM DE PUTERE ŞI ÎL EXERCITĂ LA MAXIM.

Absolut SINGURUL motiv pentru care am intrat, a fost că le-am făcut pe fete să vină cu mine, şi le lăudasem atât acest căcat putrezit numit pompos “eveniment”.
Dacă eram singură, aş fi concluzionat scurt: “Mulţumesc, acum nu mă mai interesează evenimentul (a se citi căcatul putrezit) pe care îl păziţi.
Nu am băut berea după cum am spus, am aşteptat până la ora impusă să fim aduse acasă, şi ne-am minunat de penibilitatea unei “prezentări”. Pe o scenă, nişte unii au urcat în hanorac şi îi tot dădeau cu “frate” şi ceva de genu’:
-(…) Şi, ce trupă de rap îţi place?
-Veritasaga.
-Aha, şi românească?
Când eşti pe scenă, un minim bun-simţ impune o ţinută, un limbaj, şi o cultură generală. Dar nimic de genul ăsta nu a impresionat pe minunaţii organizatori ai căcatului putrezit
Acesta a fost ultimul an în care am participat la roblogfest, un căcat putrezit făcut în bătaie de joc, care începe 2 ore jumătate mai târziu, nu e în stare să se coordoneze, şi nu lasă minori în club; (deşi la poartă dă prezervative, şi înăuntru damele angajate (DE CLUB!) să servească, ne oferă nonşalant beri şi jeigmeister.)
Ca de obicei, o idee bună, organizată ca orice românism căcat putrezit

Cât despre cretinul care păzea căcatul putrezit, poate liniştit să primească o mărire de salariu. Şi-a făcut meseria corect. Mai puţin partea în care ne-a lăsat să intrăm până la urmă.

Acum că v-am irosit 6 minute din viaţă, aş dori să citiţi refrenul melodiilor de mai sus:
Mi-am zis nu , nu mai visa ,
Asta-i Romania si tu nu o poti schimba
Trezeste-te din vis,
Aici nu-i paradis
Mi-am zis nu , nu mai visa
A-a-asta-i tara ta ,
Asta-i tara taaaa-a-a-a.

Da nu`i nimic,sunt consolat de mic
Tu esti constient ce zic,yo!
Nu ne-am nascut in locul potrivit
Nu, nu, nu ne-am nascut in locul potrivit
N-am primit,am facut totul din nimïc.

Ok, înţeleg. Rapul este genul de muzică în care te plângi de viaţă şi tot ceea ce te înconjoară.
Tot youtube-ul şi toată ţara au sărit în sus că “Vaaaaaai ce melodie taree, se potriveşteee!”. Şi atât.
Eu sunt mai pozitivă de fel. La nivel de mesaj, melodiile astea nu-ţi dau nici o şansă. “România-i ţara ta şi tu nu o poţi schimba!” Total pe dinafară! Păi dacă pornim la drum cu gându’ ăsta clar nu se mai face nimic. Ce e aia nu o poţi schimba. Zice cine? Ne complacem în neputinţă, aşa. Da, păi, n-am ce să fac, asta e.
Profa mea de vioară m-a învăţat la 6 ani o chestie de n-o s-o uit cât oi trăi: Nu există nu pot, există nu vreau. EVIDENT că ai ce schimba dacă vrei. Dar nu, dacă îţi zice Bendeac “nu ai ce schimba”, apăi nu ai, ce nu e clar. Părerea mea despre Bendeac este că face umor de proastă calitate. Şi de muzică nu mai vorbesc.

Al doilea, Guess Who. Chiar îmi plăcea de tip, e din cartierul meu. Până aici. Cum adică nu ne-am născut la Locul Potrivit? Şi cam de ce nu ar fi? Pentru că nu îţi convin condiţiile? Ok, şi atunci ce poţi face?
Să vedem, eşti persoană publică… CLAR ai posibilităţi mult mai mari decât noi aştialalţi!!!
Ai putea de exemplu, să faci ceva în privinţa asta. Să promovezi cultura, să spui la televizor – unde ai acces faţă de alţii, lucruri importante, care să trezească lumea la realitate.
Ai putea să participi în educaţie, să o îmbunătăţeşti!
Sau ai putea pur şi simplu să te plângi şi să nu faci nimic, ca şi ceilalţi, că e cel mai uşor. Îmi place ce cale ai ales.

Într-o vreme avea şi Badea faze d’astea, cu “Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”, dar văd că s-a lăsat.

Şi mai spun odată, şi nu pentru ultima oară probabil:

Să spui că ROMÂNIA este naşpa ŞI ATÂT, fără a face

NIMIC, nu este nici “COOL” nici bine. Aşa că ori

puneţi mâna şi faceţi ceva, ori nu vă mai plângeţi!

A nu se înţelege greşit. Când eşti nou, te ajut odată de două de trei de cinci ori. Ba chiar cincizeci. Dar în momentul în care deja ştii ce să faci şi nu faci, avem două ipoteze:
1. Eşti prost. Asta e.
2. Eşti leneş, şi pui pe alţii să te ajute. De acord, dacă le dai 5 dolari pe oră. Dar pe moka, nu e cam aiurea?
Pe cuvânt oameni buni, nu rezolvaţi ABSOLUT NIMIC dacă staţi cu mâinile înfipte una în fund una în cap şi vă scărpinaţi. Răspunsurile nu fac >puf< în faţa voastră. Vreţi ceva? Căutaţi!

Asta unu. Doi, învăţaţi să vă folosiţi de o logică elementară, pe care în teorie o are toată lumea. Vreau să aflu ceva despre un eveniment, târgul Gaudeamus.
Ce fac? Dau un google.ro, că doar e în România, cu textul “târg Gaudeamus de carte”.
Nu am rezultat bun. Dau “Gaudeamus 2009 târg carte”. Opa, a apărut ceva? Ia să dau un click dreapta+first option să văd ce s-o întâmpla?
Aaa, am găsit programul? Aaa, are şi ore? Chickawow O_o

Nu pe bune, io ştiu că am genereţie de cretini, da’ acu’ serios fraţilor, voi cum pisici vă informaţi dacă n-aveţi dădacă să vă dea mură în gură?
Chiar e nevoie de un post pe tema “cum caut pe google”? Serios. Pune mintea aia la contribuţie, că d-aia o ai, că altfel rămâi de căruţă.
A, şi încă ceva. Eu nu mai consum timpul cu tâmpenii. Şi cu oameni inutili.

JUST FUCKIN GOOGLE IT!

Da, da, a fost Crăciunul. Cu săruturi sub vâsc, perioada bucuriei şi a împăcărilor.
Nieeaaaaaa cut of that shit, will ya?
În primul rând, nu iubeşti “de Crăciun”. Şi dupaia pe 1 ianuarie te desparţi că gata, au trecut sărbătorile, nu mai trebuie să iubesc.
În al doilea rând, chestia asta cu afecţiunea exgerată e un fel de Valentine’s day reloaded. Hai să ne iubim că e “cuuul”. Nu, nu e cul. Deloc. E aiurea, şi distruge şi mai rău spiritul.
Dacă iubeşti pe cineva, foarte bine. Eşti unu dintre fericiţi/fericite, acum ia acea persoană, şi sărbătoriţi asta în intimitate.
Dupaia, avem brejii Internetului, care iubesc pe “pisu lor mic”, şi ţin să afle asta tot messengeru’, hi5u’, myspaceu’, sau pe ce mai stau ei. Din nou, nu ne interesează. Iubeşte-o/l bucuraţi-vă de asta, VOI.
Acum vă gândiţi la ceva gen: uite-o şi pe Emoista asta cum plânge că e singură.
Nu de asta comentez. Ştiu că sunt singură, e absolut normal, eu am ales să fiu aşa, sunt de vreo jumătate de an, şi mă simt foarte bine. Ştiu că dacă e să fie, o să fie, nu trebuie să mă grăbesc. Da, sunt mult prea romantică, şi cu capul în nori, şi consider iubirea o chestie foarte puternică pe care
1. nu o putem controla
2. nu e bine să te joci cu ea (…)
Există şi oameni romantici. Ce, credeaţi că odată cu secolul vitezei au fost absorbiţi de un LCD? Nu, sunt acolo. Zilnic trecem pe stradă lângă ei. Dar au ajuns să se protejeze, ca să nu rişte să aibă loc diverse…probleme. Ce am observat la majoritatea oamenilor romantici care îi cunosc, câteva lucruri.

Cazul 1. Sunt foarte pragmatici. Au grijă cum vorbesc astfel încât să vorbească mult şi să nu spună nimic, in facto, despre ei. Deasemenea îţi dau nişte răspunsuri năucitoare apoi rapid deschid alt subiect să nu ai timp să te dumireşti ce au vrut să zică pe moment, să uiţi, şi abea când se întâmplă ceva să-ţi aminteşti de ce ziseseră, şi să te pună pe gânduri. Deasemenea se deschid foarte greu, şi niciodată de tot.

Cazul 2. Vorbesc urât. Se poartă dur, sunt violenţi, par să respingă oamenii, nu pe faţă, dar nu ştii de ce când te gândeşti constaţi că defapt niciodată nu ai avut o discuţie reală cu acea persoană. În cercul lor de prieteni sunt sarcastici şi spun multe despre ei, dar niciodată lucrurile cu adevărat importante.

Cazul 3. Epatează. Fac mişto, sunt duri, întotdeauna spun o glumă bună în societate sau se furişează cumva să scape de întrebări, iar când îi întrebi, nu recunosc nimic. De obicei sunt cei mai cunoscuţi (vezi John Tucker must Die), nu se aruncă în relaţii serioase de teamă să nu fie răniţi, şi nu îşi asumă riscuri. “Mai bine pe teren cunoscut” e deviza lor şi preferă să rămână în domenii cunoscute decât să rişte să îşi distrugă personalitatea “creată”.
Desigur, mai sunt multe tipologii, dar astea au fost doar câteva exemple. Ideea e că aşa cum izgonim spiritul Crăciunului şi-l transformăm în sărbătoare comercială, aşa o să facem şi cu iubirea în curând.

De la ce a pornit postul ăsta?
De la o imagine, care pe mine, deşi de obicei prefer să-mi păstrez reacţiile pentru mine, m-a impresionat până aproape de lacrimi şi mi-a dat o speranţă că mai există romantism, şi iubire, în lume, undeva.

Am simţit că mi se urcă sângele la cap şi o să-i bag ţigara aia pe gât.
În afara de faptul că fumezi când ai doi copii pînă în 5 ani, şi ei cresc într-un mediu în care se fumează, şi cel mai probail să se apuce şi ei când mai cresc, fiind deja fumători pasivi de la tine.

Cum să îi spui copilului tău “şti, o las pe sora ta cu un an mai mare ca tine să aibă grijă de tine în locul meu, părintele tău care consideră copilul un accesoriu, şi e mai puţin important ca viciul meu careîl am dinainte să vă am pe voi.”
Nu poţi pur şi simplu să faci un copil şi să-l cari după tine ca o geantă, care o laşi altcuiva când ai treabă. Şi uite aşa apar familiile de genul “Şi pe mine m-a crescut propriu-zis sor’mea mai mare ca mama…”
Pe cuvânt că îmi venea să o iau la bătaie pe femeia aia. Toţi oamenii ar trebui să dea un test psihiatric înainte de a face copii, să se vadă dacă sunt apţi fizic să aibă grijă cum trebuie de un copil, sau dacă ăla se naşte ca să sufere. Serios. Cel puţin în România.

Copilul ăla când o să crească o să aibă şi el copii. Ceo să le zică?
“Du-te singur la grădi, că eu am treabă, tre’ să-mi cumpăr ţigări.”

Eterna şi fascinanta Rromânie.

Aţi obsrevat cum se schimbă lumea? Faţă de prima impresie? În ce hal îi schimbă anturajul? Cunoşteam un tip, inteligent, cu o cultură generală de nu era adevărat, care avea pasiuni, vise, idei, avea umor. În schimb bătea pe oricine se lua de părinţii lui.Familist convins. Am fost prieteni foarte buni câţiva ani după care ne-am certat. Acum aflu că în urma anturajului se droghează. Şi îşi bate mama pentru bani. Şi a ajuns într-un liceu de rahat. Poate dacă nu ne certam…

Mai ştiam un tip. Care venise ok, avea umor,era inteligent, familie de intelectuali, ştia să se apere când era cazul şi să fie prieten cu toată lumea. A intrat într-un anturaj care l-a prostit şi acum a dat-o pe manele, fumează şi se crede bazat pentru că poate să bată pe oricine. Şi da, ne-am certat.

Şi altul. Cu care eram super amică. Vorbeam despre orice, oricât, şi avea umor, era inteligent. Stăteam de obicei la nişte seminarii împreună, înţelegându-ne mai bine, dintre toţi care erau acolo. Când a venit anturajul lui obişnuit acolo, pur şi simplu s-a schimbat,era cu totul alt om.

Bine zicea Teo din Deko. Eu vreau sa se legalizeze marijuana şi să se interzică anturajul. Nu atâţia păriniţi se plâng că îşi trimit copii inocenţi la şcoală unde ei devin cu totul altceva? Unde sunt corupţi de anturaj? Uite de asta am eu prieteni unu ici unu colea. Ca să n-am anutaj. Vreau să fiu sigură.

subiecte de discutie cu un baiat – te-a invitat şi nu mai şti ce zici? O să regrete că te-a invitat, în curând.

a inghitit mennen speed stick – la asta nu am ce să zic decât… “CÂT DE IDIOT SĂ FII?” ; ce-a făcut, te-a lins la subraţ?