“Trebuie să mă bucur mai mult de chestiile bune, să nu-mi mai pese de alea rele, să fiu mai ordonată şi să iau notele alea care le vreau“

Da, mi-a ieşit faza cu pragmatismu. Dacă am ceva pentru care le-aş mulţumi lui Madex, Turcu’, Săfu sau Hirou, excluzând faptul că, deşi au însemnat destul de mult, totul a ieşit cam de căcat într-un final, e că de la fiecare (experienţă, interacţiune (psihică), întâmplare) am avut ceva destul de tare de învăţat. Şi pentru asta, apreciez, şi ignor faptul că unele chestii au durut.
NSFW: Taina am dat-o în pizda mă-sii.

Mai am încă un set imens de filme care vreau să le văd. Am emigrat de la comedii romantice (nu de tot) la filme clasice. O da.
Nu am plecat la Sigişoara singură, dintr-un motiv simplu, eram în Anglia!
Am avut o vară beton.
Am avut o zi de naştere şi mai beton.
Şi după cum am zis, că a început genial, s-a terminat la fel de genial.

Printre altele am ajuns a 11-a, şi m-am trezit la 6 dimineaţa (AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA) mda.
(Şi de Luni iar, noooooes )
Am trecut la subiecte mai serioase, lăsând de izbelişte subiectele de ştiinţe (muhaha, mate fizică biologie chimie adios HA). S-a păstrat ceva tenativă de mate opţional, de am dat 2 ore la şcoală la ea ( )
M-am întâlnit cu Zu şi Gogoaşa, şi am fost la lansarea Domnişoare Firicel, cu Diana.
Am reuşit să mă simt pe bune ca la Hogwarts, îmi mai lipseşte clepsidra timpului, că alte ore simultan cu a mea clasă oricum fac. Şi mănânc franceză pe pâine.
Am jucat WoW, m-am lăsat de WoW, o dădusem în isteria jocurilor (5!) pe facebook, am rămas la Famrville. Am reinstalat Age of Empires 1. Am jucat niţel counter.
Am devenit dependentă de: Failblog, RayWilliamJohnson, GraphJam, Loldogs, Roflrazzi, TotallyLooksLike, TFLN şi IMMD.

Oricum, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la anul ăsta a fost că am reuşit să îmi re-canalizez interesele, în ceva constructiv.
Mă rog, nu ştiu cât de constructiv, pentru că acum am dat în disperarea cu Planeta, că o distrugem la modu’ grav. Şi cam tre’ să recuperez muulţi ani de tras chiulu la învăţat şi axat pe porcării adolescentine. Dar e bine că am realizat asta acum, şi nu în 5 ani precum alţii de vârsta mea. Deci gege mie.
A apărut o problemă, cu facultatea. Da, toţi colegii mei îs disperaţi la ce să dea, că nu le place nimic. Problema mea e că îmi plac prea multe, şi nu mă pot decide!
Oricum, o să fie bine. A fost un an perfect. Am fost fericită, nu mi-am putut dori mai mult de atât, deci minunat.
Plus video-blog.

2010.
Sper să termin de văzut toată seria Captain Planet.
Să îmi iasă advertisingu României pe youtube, aşa cum mi-am propus cu video-blogul.
Să ajung la Sighişoara singură! La festivalul medieval! Io insist!
Să ajung mai des la mare.
Să citesc mai mult. Mult mai mult.
Să o las mai moale cu jocurile, şi cu timpu’ inutil pe net.
Să renunţ în a mai cataloga totul sub forma “fail” “win” “coaie” “o Rly?” şi “nom nom nom”.

Dar anul ăsta va fi foarte tare dintr-un motiv extrem de simplu.
Opşpe’ ani, frăţică.
Hehe. Adicătelea, pot să fac tot ce am făcut şi până acu’, legal.
Cică la vară aş lua’ carnetu’. Tare mi-e că nu mai prindem 2012 în cazu’ ăsta. Eh.
Oricum, tehnic, am intrat în al 18-lea an de existenţă, deci sunt majoră. Practic, mai am 9 luni.
Fraţilor, păzea.
Nah, nu mai fac planuri, că dupaia mă supăr că nu ies.
Având în vedere că a fost Lună Albastră astă-seară (a se citi a doua lună plină luna asta), cică va fi un an foarte special. Bă, io aşa sper. Că mai bun ca 2009 clar n-are cum să fie. Dupaia o dăm în Paradis şi alte alea. O să las acest an să mă surprindă.

Şi vouă mamă, să vă aducă sănătate şi tot ce vă vrea inimioara, că meriataţi. Şi dacă nu, faceţi voi să meritaţi.

P.S. Da, mâine plec iar. Ne mai auzim noi….în curând.

Ain’t about how fast I get there
Ain’t about what’s waiting on the other side
It’s the climb

Ştiu că e mesajul foarte vechi şi e doar reluat, dar melodia mi se pare genială. Şi da, acum o să acord 5 secunde ca să-mi dau palme. Bun.
Melodia asta se potriveşte. Cu tot. Absolut tot. Cred că…defineşte viaţa oricărui adolescent. Stai, ce zic. Om. Tot ceea ce contează e lupta până obţii ceva. Vânătoarea. Cursa până la premiu. Restul nu mai contează. Şi cum ai atins premiul, deja ţi-ai setat ochii pe ţelul următor.
E cam ca cu jucăriile de când eram mici, care îşi pierdeau toată magia din momentul în care părăseau taraba şi ajungeau la noi în braţe.
Cred că asta e şi viaţa. O continuă urcare. O luptă să obţinem cât mai multe lucruri…sentimente…dorinţe..
Eu am ajuns vara asta la un popas turistic. La o cabană. O să mai stau aici puţin, până la sfârşitul verii, să mă bucur de tot muntele care îl urc de 11 ani. Şi de celălalt care îl urc de 6 ani. Că am urcat destul. Şi e momentul să mă bucur de privelişte. Şi faza cea mai tare? Da, m-am lovit de câteva dezamăgiri. De câteva mai multe. Dar..hai să zicem că mi-au folosit mai mult decât am crezut.
Şi ne cuibărim mai comod în hamac, cu cele 7 persoane de pe Planeta asta care CONTEAZĂ, şi ne bucurăm de răsărit. Şi de soare. Şi de vânt. Şi de ce o mai fi, că e..minunat (ca să parafrazez un tânăr din lumea asta).
Mum
Dad
Dog
H
Bee, Makki, Cookie
Paradise.

Stranger: that’s why you’re in Greenpeace?
You: well, part of it, part that it helps to my future CV to show volunteering activity 1-2 years, part because I am a little concerned about the…alarming and quick way we destroy the planet
Stranger: it sure would, I wish I’d do something like it
You: well don’t you have a GP representation in your country? or other kind of non-guvernamental organisations, you can volunteer to?
Stranger: yeah, they do.
Stranger: I don’t know why I haven’t, really.
You: damn, if it would be this easy to convince the people in my country to do something like this…

Până acum o vreme dădeam vina pe comunism. Până am dat de o duzină de băbuţe mai simpatice decât tineri de vârsta mea, care nu au prins comunismul. Nu o să ţin acum o teorie pe tema “De ce sunt răi oamenii.” Sunt şi cu asta basta. Instincte naturale, evoluţia pe lanţul trofic din diverse animale, exces de toxine şi stres în organism, şerpi care îi păcălesc cu fructe interzise, numiţi motivele cum vreţi.
Eu mă gândesc la idee – sunt răi fără motiv, şi nu fac nimic să schimbe asta.
Ba, mi-e şi jenă să spun, în România găsesc suporteri de nădejde.

Filmul The Secret asta zice. Dacă imaginezi chestii pozitive, le atragi către tine. Din experienţa de până acum, fiind o optimistă de mică, pot spune că e cam adevărat. Dar cum să explici asta unui ţăran supărat că pensia lui e de 2 lei? Păi să nu-şi bage şi el picioarele?
Mă rog, e cam 2 dimineaţa aşa că o să mă bag la somn că deja am depăşit nivelul de coerenţă pentru genul ăsta de subiect, dar atâta spun:
Ultimul optimist care pleacă, să lase lumina aprinsă. Nu şti niciodată ce extraterestru din Robomartenia vine la noi în ţară, şi e optimist că găseşte ceva mai bun decât pe planeta lui.

Nu-mi vine să cred că am uitat să scriu despre un subiect atât de important în viaţa mea! Subiectul despre care am aşteptat 10 ani să scriu!
Subsemnata dându-se mare filololoagă şi activând la profilul aferent, trece a 11-a.
Asta înseamnă că materiile de interes pentru profilul ei devin mai complexe, şi scapă de alte materii ce nu mai sunt necesare şi ocupă timp.
Printre aceste materii, avem: FIZICĂ, CHIMIE, BIOLOGIE, şiiiiii (tobeleee)
MATEMATICĂ.
Gata cu calculele, gata cu ghicitul în cărţi al rezultatului ecuaţiei, gata cu problemele de tipul:

Că jur că aşa rezolvam eu problemele, deşi nu sunt blondă. Brusc o maaaare zonă de plictiseală/tortură/ură faţă de şcoală a dispărut din Universul meu. De când aştept eu clipa asta! Adică, sincer, gradul meu de ură pentru matematică este ridicat rău de tot! Serios, sunt în moment din ăla de euforie spontană, cânt şi dansez de fericire! Gata, s-a terminat. O să răsuflu uşurată o săptămână. Acuma începe şcoala aia adevărată.
Nu mai fac matematică!!!!!!!!!!

Tot astăzi, m-am apucat şi de ordine în camera mea, operaţiune ce va dura probabil câteva zile, în ritmul ăsta de lucru, dar măcar ştiu că la final totul este organizat pe categorii şi în perfectă ordine. Deh, sechelele zodiei. După care urmează muulte proiecte şi cărţi. Doar acuma…sunt “mare”, a 11-a.
Vacanţa de vară mă face foarte fericită.

P.S. Ah, şi o mică schimbare în rutină. Mâine am decis că este ultima zi de messenger, pînă în toamnă. Foarte convenabil. Sunt sigură că cei care vor să dea de mine îmi pot da un mail sau un telefon. Asta e una din schimbările mele favorite.
Relaxare completă.

De acuma tre’ să am mai multă grijă, pentru că şcoala nu mai e obligatorie deci pot oricând să o termin, într-un mod mai neplăcut. Ce pot spune despre clasa a X-a.
A început oribil, onomastica mea a fost…ciudată, puţin spus,dar oricum, foarte deosebită de altele.
“My sweet 16″ a devenit “The oddest 16 in history”…a fost o experienţă ce pot spune, dar jur că nu mai vreau să-mi sărbătoresc ziua aşa. Cred că a fost una din cele mai naşpa onomastice.
După care a urmat luna aia de “fericire absolută”, aşa că la începutul anului 2009 deja eram furioasă pe clasă, în general. Am schimbat câteva colege de bancă, şi spre sfârşitului anului am dat de makki, cu care mă înţeleg foarte bine.
Clasa s-a rupt urât în două, s-a ajuns la “Războaie Reci” pe tema teatrului. Am făcut două scenete, nu mi-a mers microfonul în faţa unei şcoli întregi, ne-am păruit, ne-am serbat de ziua lui makki cu petrecere surpriză, confetti şi tort, şi am luat de 2 ori consecutiv 4 in teză la istorie.
Am revenit cu media anuală pe linia de plutire faţă de anul trecut, tot nu e bine, dar e la limita acceptabilă, peste 9.
Am mai realizat nişte chestii noi, planurile de viitor s-au mai re-modelat, şi modificat pe ici pe colo.
Am luat multe decizii importantem, m-am certat, m-am împăcat, m-am certat, m-am împăcat cu Hirou…e încă în pending asta.
Pe plan sentimental, un comfort rutinal, de asta am decis să mă axez foarte mult pe muncă vara asta.
Am planuri mari pt toamna asta, şi am de gând să le îndeplinesc pe toate. Pentru că e momentul să ne mai adunăm şi noi.
A venit vacanţa. Abia acum începe distracţia.
Review-ul pe clasa a 9-a.

Am spus eu că dacă mă apuc de problema asta o să-mi ia ceva timp. Dar e imposibil să nu meargă. Ştiu eu ce vreau. Şi să nu uit. În orice moment în care apar probleme:
Zen.
Lamazee.
Final Jam – whatever ends, whatever starts. Totul va fi permis.
Ideea şi-a atins scopul iniţial. Este abea la 50%, însă mă face fericită, pe mine şi pe sufletul meu, independentă de alţi factori. Şi asta e cel mai important.
Ştiu că vă stresez cu posturile astea şi nu înţelegeţi nimic, dar pe mine mă ajută să-mi contorizez caracterul. Asta e. Ştiu că mă iubiţi oricum.