Analizând acest post, hai să vedem ce mi-a ieşit.
Am cumpărat un singur parfum, aşa cum mi-am propus. Ăla primit cadou nu se pune.
Nu am mai fost chiar atât de impulsivă. Ei bine, nu foarte.
Da, chiar nu a mai intervenit trecutul. Eh, ecluzând o mică cextiune ce s-a rezolvat. Nu ştiu dacă bine sau rău. Oricum, toată lumea a ieşit cam şifonată.
“Trebuie să mă bucur mai mult de chestiile bune, să nu-mi mai pese de alea rele,
să fiu mai ordonată şi să iau notele alea care le vreau“
Toată lumea îi dă că toamna e anotimpul melancoliei, amintirilor, şi al tristeţii.
Pentru mine toamna e anotimpul unui nou început. Primăvara şi Toamna. Iarna – hibernez. Vara – mă relaxez şi zac la soare.
Toamna?
Ziua mea – un nou an, o nouă vârstă
Începe şcoala (în curând asta nu o să se mai aplice..mai am doar 2 ani..ce repede a trecut..TOT!).
Şii, evident.
Toamna de obicei e anotimul revederilor după vacanţe.
Toamna asta se pare că număratul bobocilor s-a demodat. Toamna asta se numără iubiţii.
C se pare că în sfârşit a decis să “îşi pună pirostiile” stabil, ceea ce e super. A doua oară e cu noroc (eu aş şti asta).
M a început cu stângul dar..cine ştie ce aduce următorul buzz pe messenger?
B a descoperit twitter-ul. Şi odată cu asta a descoperit alte oraşe ale ţării. Cine a zis că Făt-Frumos nu are accent regional? (eu aş şi din nou, nu?)
Şi evident, subsemnata dă cu semnătură trei luni, când începe şcoala cu aşa zisul “cel mai bun prieten”.
Cine spunea că vara lumea iese de pe radarul social?
Se pare că atunci când te decizi să-ţi mai dezlipeşti ochii de pe şcoala pentru câteva săptămâni apar atâtea alte chestii noi de existenţa cărora habar n-aveai până atunci…
Şi din ce am auzit noi, nu suntem singurele care ne-am găsit “mândru’ ” vara asta…au apărut şi nişte “mândre” în peisaj.
A fost o vară minunată. Mai avem 2 săptămâni de ture mare-ţară-munte după care intrăm în pâinea de vacanţă.
Pentru ca se va continua cu o toamnă la fel de minunată.
P.S. Da, mâine plec iar. Ne mai auzim noi….în curând.
Ain’t about how fast I get there
Ain’t about what’s waiting on the other side
It’s the climb
Şi iete că am intrat în cea de-a doua jumătate a vacanţei. Nu vreau. Adică mă aşteaptă programe full, şi eu cică mă relaxam vacanţa asta. Şi basically e naşpa că începe şcoala. Da, ştiu că voi cu toţii aşteptaţi să înceapă şcoala şi să vă revedeţi colegii.
Ei bine eu am o veste pentru voi: eu NU aştept să-mi revăd colegii.
Din păcate învăţământul de acasă nu este posibil în România, iar şcolile publice sunt nişte bătăi de joc din atâtea motive care le-am tot tocat şi răstocat pe blogu’ ăsta.
Da, au şi o parte bună, te antrenează cu viitoarea societate, să ştii la ce să te aştepţi. Însă de aici şi până la…
Oricum, ideea e că mi-e dor de… trei tipe din liceul respectiv, eleve şi profe. Din tot liceul. Pentru că în rest..nu mă interesează. Vacanţa asta am decis că mă rup complet de şcoală, şi până acum a funcţionat, este minunată. N-am mai avut demult o vacanţa atât de tare. Ideea e că dacă te înconjori numai de lucruri plăcute, nu are ce să ţi se întâmple rău sau deranjant. Sincer, dacă s-ar mai putea încă 3 luni de vacanţa ca până acum, ar fi absolut perfect. Dar din păcate vine toamna. Bine, nu mă deranjează, am numai evenimente plăcute toamna asta, dar aş prefera să le fac în vacanţă. Eh, asta e.
Ce pot să spun, vara asta a fost f tare din multe puncte de vedere, şi continuă să fie.
Cine ar fi crezut? (hehe. H. )
Ok, am din ce în ce mai des senzaţia că sunt singura optimistă rămasă pe planeta asta.
Singura care încearcă până la extrem să caute părţile bune ale oamenilor şi să le ignore pe alea rele.
Singura care văd partea plină a paharului, şi care mă îmbărbătez mereu cu umor negru când totuşi situaţia e prea naşpa.
Heloooou, unde e toată lumea? Cum rămâne cu “românul face haz de necaz”? Cum rămâne cu “ne descurcăm oricum, pentru că suntem deştepţi?”
Ok, ignor generaţia emo. Adulţii! Bătrânii! Viaţa e grea, asta e, asta e ţara, aici trăim, nu am ales noi. Dacă nu vă convine aşa mult, faceţi ceva în privinţa asta. O schimbare. La nivel personal sau social. Toată lumea se plânge, dar nimeni nu face nimic. Şi când vin eu cu ideile mele optimiste, că se poate, că uite că asta e bine şi aşa, am parte de reacţii de genul ăsta:
Stranger: that’s why you’re in Greenpeace?
You: well, part of it, part that it helps to my future CV to show volunteering activity 1-2 years, part because I am a little concerned about the…alarming and quick way we destroy the planet
Stranger: it sure would, I wish I’d do something like it
You: well don’t you have a GP representation in your country? or other kind of non-guvernamental organisations, you can volunteer to?
Stranger: yeah, they do.
Stranger: I don’t know why I haven’t, really.
You: damn, if it would be this easy to convince the people in my country to do something like this…
Nu-mi vine să cred că am uitat să scriu despre un subiect atât de important în viaţa mea! Subiectul despre care am aşteptat 10 ani să scriu!
Subsemnata dându-se mare filololoagă şi activând la profilul aferent, trece a 11-a.
Asta înseamnă că materiile de interes pentru profilul ei devin mai complexe, şi scapă de alte materii ce nu mai sunt necesare şi ocupă timp.
Printre aceste materii, avem: FIZICĂ, CHIMIE, BIOLOGIE, şiiiiii (tobeleee)
MATEMATICĂ.
Gata cu calculele, gata cu ghicitul în cărţi al rezultatului ecuaţiei, gata cu problemele de tipul:
Că jur că aşa rezolvam eu problemele, deşi nu sunt blondă. Brusc o maaaare zonă de plictiseală/tortură/ură faţă de şcoală a dispărut din Universul meu. De când aştept eu clipa asta! Adică, sincer, gradul meu de ură pentru matematică este ridicat rău de tot! Serios, sunt în moment din ăla de euforie spontană, cânt şi dansez de fericire! Gata, s-a terminat. O să răsuflu uşurată o săptămână. Acuma începe şcoala aia adevărată.
Nu mai fac matematică!!!!!!!!!!
Astăzi, când am mâncat primele piersici pe vara asta, am realizat o chestie esenţială. Era primul an când nu vandalizasem vişinii/cireşii/duzii/zarzării/merii din cartier. În fiecare an, pe vremea asta, îmi făceam tura (cu gaşca aferentă) pe la toţi pomii fructiferi din cartier, ca să le inspectez producţia.
Vara asta aproape a trecut sezonul cireşelor şi eu nu mâncasem! Am luat-o pe Cookie şi hai la vânat de fructe.
Replica zilei îi aparţine:
-Dacă urlă baba aia la noi că îi mâncăm din cireş, declar oficial vara începută.
Cine urla după 5 minute la noi? Evident, o babă comunistă. Eu nu înţeleg mentalitatea oamenilor ăştia. Ei oricum nu mănâncă trei pomi de vişinie. Şi atunci de ce nu ne lasă să mâncăm? Ca să fie expuse în pom până se strică şi cad jos?
În altă ordine de idei, jumătate din cei mai buni cireşi din cartier au fost ajustaţi de Asociaţiile de Locatari ale blocurilor în a căror curte se află, şi nu mai ajungem la crăci. Păcat, erau nişte cireşe albe şi inimă-de-porumbel o delicatese, să te lingi pe degete.
Oricum. Oficial, odată cu aventura de astăzi, declar sezonul estival deschis, vacanţă, şi muuult mult soare.
De acuma tre’ să am mai multă grijă, pentru că şcoala nu mai e obligatorie deci pot oricând să o termin, într-un mod mai neplăcut. Ce pot spune despre clasa a X-a.
A început oribil, onomastica mea a fost…ciudată, puţin spus,dar oricum, foarte deosebită de altele.
“My sweet 16″ a devenit “The oddest 16 in history”…a fost o experienţă ce pot spune, dar jur că nu mai vreau să-mi sărbătoresc ziua aşa. Cred că a fost una din cele mai naşpa onomastice.
După care a urmat luna aia de “fericire absolută”, aşa că la începutul anului 2009 deja eram furioasă pe clasă, în general. Am schimbat câteva colege de bancă, şi spre sfârşitului anului am dat de makki, cu care mă înţeleg foarte bine.
Clasa s-a rupt urât în două, s-a ajuns la “Războaie Reci” pe tema teatrului. Am făcut două scenete, nu mi-a mers microfonul în faţa unei şcoli întregi, ne-am păruit, ne-am serbat de ziua lui makki cu petrecere surpriză, confetti şi tort, şi am luat de 2 ori consecutiv 4 in teză la istorie.
Am revenit cu media anuală pe linia de plutire faţă de anul trecut, tot nu e bine, dar e la limita acceptabilă, peste 9.
Am mai realizat nişte chestii noi, planurile de viitor s-au mai re-modelat, şi modificat pe ici pe colo.
Am luat multe decizii importantem, m-am certat, m-am împăcat, m-am certat, m-am împăcat cu Hirou…e încă în pending asta.
Pe plan sentimental, un comfort rutinal, de asta am decis să mă axez foarte mult pe muncă vara asta.
Am planuri mari pt toamna asta, şi am de gând să le îndeplinesc pe toate. Pentru că e momentul să ne mai adunăm şi noi.
A venit vacanţa. Abia acum începe distracţia.
Review-ul pe clasa a 9-a.
Am înţeles cum e viaţa.
O perioadă te lasă calm, să te relaxezi, nu se întâmplă nimic, e o moleşeală d’aia tembelă când nu mai ai răbdare şi parcă vrei să se întâmple odată orice/ceva ca să mai ieşi din rutină, şi mori de plictiseală.
După care după toată perioada asta de stat pe apă plată, vine un shot de vodkă, te trezeşte din letargie rapid, creşte adrenalina 500%, după care până te dezmeticeşti bine a trecut la fel cum a venit.
Noaptea de Ajun a fost un astfel de shot.
Noaptea de Revelion la fel.
20 septembrie.
4 octombrie.
Weekendul ăsta la fel.
Momente ca astea te fac să te trezeşti a doua zi dimineaţă, cu un zâmbet imens pe faţă, să nu-ţi aduci aminte imediat de ce, după care când îţi aminteşti vag de ce s-a întâmplat, e atât de ciudat încât te întrebi
“Chestia asta chiar s-a întâmplat? N-am visat eu? E pe bune?”
După care te repezi să cauzi dovezi materiale că acel lucru chiar s-a întâmplat. Arhive, mesaje, semne, ceva, ca să fi sigură că nu visezi tu, sau că cineva ţi-a jucat o farsă.
Apoi mutra ta când descoperi că sunt reale este nepreţuită. Dacă cineva ar face o poză în acel moment…Cred că ar fi mai tare decât mutra de la moment în sine.
Efectiv, senzaţia aia când s-a întâmplat ceva foarte frumos sau foarte rău, şi când te scoli a doua zi şi conştientizezi şi-ţi aminteşti ce s-a întâmplat, este genială.
S-au mai făcut filme cu asta, dar nici cea mai pură artă teatrală nu se poate asemăna vag cu acel moment. Ador shot-urile astea.
Ah. Urmează o perioadă lungăă de calm.
Da, ştiu că vă stresez.
Pe scurt:
O – 80%. Dap, chiar funcţionează, credeţi sau nu.
Î – a scăzut la 30%, am scăpat-o azi rău. Ce să fac.
I – creşte..greu, dar creşte. 40%. E imposibilă asta!
R – Ideal. 100%.
T – nici o îmbunătăţire. Mai am mult de lucru aici.
B – Mă descurc. 49%. Mă mir şi eu, dar ce pot spune, e bine.
C – Mai bine. Am atins un 50% aş spune. Desigur, nu e la modul ideal, însă azi am făcut un pas mare în direcţia asta.
Ş, la final, azi a crescut. Independent de restul, am reuşit să le ignor, şi să mă axez pe asta. Pot spune că a fost o creştere de 40%, de la 0, ceea ce e destul de mult. Dintr-o dată. Şi ştiţi ceva? Nici nu a fost aşa de greu! Ok, mint, a fost. Dar ce contează, a mers
Am spus eu că dacă mă apuc de problema asta o să-mi ia ceva timp. Dar e imposibil să nu meargă. Ştiu eu ce vreau. Şi să nu uit. În orice moment în care apar probleme:
Zen.
Lamazee.
Final Jam – whatever ends, whatever starts. Totul va fi permis.
Ideea şi-a atins scopul iniţial. Este abea la 50%, însă mă face fericită, pe mine şi pe sufletul meu, independentă de alţi factori. Şi asta e cel mai important.
Ştiu că vă stresez cu posturile astea şi nu înţelegeţi nimic, dar pe mine mă ajută să-mi contorizez caracterul. Asta e. Ştiu că mă iubiţi oricum.
