Azi am fost la analize (a 3-a oară), şi nu, nu am nimic la stomac, sunt doar deshidratată. Cât am aşteptat la doctor mi s-a făcut foame, şi cum mama tot zicea ceva de un restaurant Mandala (vegetarian), am decis să merg acolo, mai ales că de când am dat-o pe vegetariene, nu prea mai am ce mânca la Pizza Hut.
Am umblat cam o oră pe jos, că nu ştiam exact unde e, am sunat-o pe Bb să ne direcţioneze după harta de pe site, am intrat pe site de pe mobil, am întrebat 6 oameni, şi după o oră am ajuns.
Acuma, voi ştiţi pasiunea mea pentru Orient. Vai cât de tare e acest loc!
În primul rând au şerveţele de masă, uşile şi alte chestii roşii. Totul e pe lemn, frumos, şi e tip casă veche, cum e şi şcoala mea. Şi aceeaşi nuanţă de roşu. Se pare că am o înclinaţie pentru genul ăsta de clădiri.
Meniul e total hilar. Nu ştiu cine l-a creat, dar definiţia mâncărurilor e genială – ca şi mâncarea de altfel. Azi a testat mâncare din Bali, salată de andive (prima oară când găsesc anive undeva, când a văzut mama a fost ceva gen: “Andive? Clar, tu aici te muţi!”), şi clătite cu cocos. 90% din dulciuri sunt pe bază de cocos, deci da. Ah, am uitat să menţionez că am avut un chelner extrem de drăguţ? 
Ei au mai multe chestii acolo, de la librărie la magazin de cristale la ceainărie şi sală de evenimente…ah, şi o baie cât clasa mea.
Oricum, abia ce mă decisesem şi eu să fac economii. Clar, s-a dus pe aba sâmbetei planu’. Chestia interesantă e că nu ştiam că se pot găti atâtea chestii delicioase numai din vegetariene. Ah, şi aveau şi lumânărele pe acolo. Oficial, Coffee Store-ul a căzut pe locul doi din locurile mele favorite, după 3 ani.
Vă las aici site-ul lor, dacă vreţi să vedeţi cu ochii voştri, dar chiar ar merita să vă duceţi, serios. Preţurile sunt super ok şi un MARE plus, nu se fumează.
Nu, nu e post plătit, pur şi simplu am adorat locul ăla asta e tot 
Apropo, aveţi link şi în blogroll cu ocazia asta.
Şiii am fost la colindat, prima oară în viaţa mea. Fu fun. Întâi am mers cu gaşca amdoar18ani, puteţi vedea aici ce a ieşit. Şi ne-am găsit cu 11 lei, şi multă multă distracţie. Aparent doar moşii şi babuţele deschid, ceea ce e cam trist. Şi 2 sau 3 într-un bloc întreg.
Peste două zile am mers cu o chitară şi Cookie. Şi cântam de nu mai puteam, am mers în nu ştiu câte blocuri, însă în afară de cunoscuţi puţini au deschis, şi aceştia pensionari. Chiar voiam să vedem şi noi cum e, să coldinăm..de parca aveam la cine. Foarte drăguţă era o pisicuţă “cazată” pe scara unui bloc, şi cum io cântam la chitară pe scări, pisica se freca de mine, şi de chitara. Colindat cu obstacole.
Oricum, a fost amuzant, am colindat-o şi pe tipa cu magazinu’ din colţ pe care o rugasem să ne schimbe nişte bani.
M-a mirat că am primit numai bani. Ce s-a întâmplat cu merele, nucile şi covrigii? Mă rog. Oricum, noi am deschis pe cât posibil la majoritatea colindătorilor. Doar aşa e frumos, nu?
Bine, m-au trezit din somn tipii cu capra, urs, şi ce alte animale mai avem noi în cultură, cu tobe şi trompete la 9 dimineaţa. Fiind vacanţă, mai dorm şi eu peste 12 alea alea.
Oricum, a fost plăcut. Sper să mai repet experienţa.
Eu admir această artă foarte mult. Pentru că mi se pare că este arta momentului. Nu sunt mulţi care se duc la expoziţii de pictură sau la muzee, însă toţi circulă pe stradă.
Deasemenea, legea aia cu nu e voie în spaţii publice mi se pare o aberaţie totală, având în vedere că diverse scursuri în legi permit distrugerea a 90% din mediul înconjurător, dar doamne fereşte să facem nişte desene pe ciment că o să distrugem Planeta.
Şi în baza acestei idei, eu aş face un oraş decorat numai cu Graffiti.
Bine, nu eu, că eu nu am nici cea mai mică treabă cu desenul. Însă aş ruga grafferi.
p.s. filme de văzut:
1. Wild Style
2. Beat Street.
cărţi de citit:
Graffiti – artă pe 5 continente.
Noul meu coşmar a devenit piatra cubică.
Şcoala mea e la 4 staţii de metrou de mine, şi cum nu circul niciodată cu transportul în comun (pentru că fac de 3 ori mai mult), cât a fost grevă, alternativa au fost rolele.
Proastă alternativă.
În primul rând, mă simt nevoită să-i dau dreptate lui zoso, bucureştenii merg pe stradă ca nişte găini cu capul tăiat. Sau câte 8, de-a latu’, pe tot trotuaru’. Când tu vii la vale cu o oarecare viteză, mai greu să pui frână. Dacă strigi pardon se uită urât la tine. Se pare că oamenii nu pot merge pe două sensuri decât dacă iau amendă când încalcă linia continuă.
Unde nu era piatră cubică, era pământ natural. Sau crăpături în asfalt, veşnice. Sau frunze ude. Cursă cu obstacole! Sincer, câteodată merg cu rolele câte 2-3 ore prin parc şi nu resimt efortuk pe care l-am simţit când a trebuit să umblu cursa cu obstacole de prin Bucureşti.
Dar hai să luăm în calcul că avem piste de biciclişti. Sincer, şi ce dacă. În mod sigur veţi da de adolescente pline de (h)aur care nu înţeleg scopul liniilor acelea, şi le urmează printr-un obişnuit instinct de turmă. Sau de moşulici simpatici care merg fix spre tine, pe contrasens, cu copii mici în braţe, şi îţi zâmbesc. (Prietene, wtf?)
Aşadar Bucureştiul nu este încă un mediu destul de civilizat pentru a merge pe role.
Nici o problemă. La primăvară îmi iau bicicletă. Ne vedem noi atunci.
Prin Bucureşti – Prin şi în afara Bucureştiului – episodul 14
Posted by Category: Pierduta prin Bucuresti - episoadeSă vă povestesc cum am făcut eu 800 de metri în 4 ore.
Azi am avut geniala idee de a-i face o surpriză lui H. Să-l duc la karting. Şi nu oriunde -la un circuit mare, de 1024 de metri, nu la ăla de 200 de metri din Herăstrău!-. Evident, bazându-ne pe orientarea mea în spaţiu, faptul că i-am zis de la început că nu ştiu drumul ar fi trebuit să îl îngrijoreze, însă el are încredere în mine.
Metroul până la Universitate. Până aici totul ok, numai că nu ştiam unde are 783 staţia, aşa că am fost nevoiţi să o luăm cu pejosu până la Romană.
De acolo luăm expresul, neştiind că nu sunt bune biletele normale. Şi mergem…şi tot mergem. Eu ştiam una şi bună – trebuie să cobor la Otopeni. Distracţia a început când au început diverse staţii:
-Otopeni
-Primăria Otopeni
-Aeroportul Henri Coandă.
Am coborât şi eu la mijloc, la primărie, că m-oi descurca eu!
În ziua anterioară avusesem o discuţie la telefon cu o tipă de la firma respectivă, Amckart, şi o întrebasem, special, cam câţi km sunt de la Otopeni la şcoala lor. Adică dacă se poate merge pe jos. Tipa s-a gândit puţin şi a zis 800 de metri, imediat după indicator. Eu, evident, eram total relaxata, trebuia doar să găsesc indicatorul.
Absolut natural, dacă mă laşi pe mine să mă orientez în spaţiu, am umblat tot Otopeniul şi nu am găsit nici un indicator. Cu chiu cu vai i-am zis lui H spre ce localitate mergem -Tunari, şi a zis că a văzut un indicator mai înainte. Am luat-o înapoi, din nou tot Otopeniul, şi la podul Otopeni ne-a zis un Gog să luăm o ocazie. Asta mai lipsea, să fac şi autostopul, în toată splendoarea mea, pantalonaşi scurţi albi, şi tricou mulat roşu. Am luat-o per pedes pe centură, vreo 6 km. Prin şanţuri, pe marginea drumului, la 3cm de tiruri, am trecut de un şantier, am mers pe şina de cale ferată, prin cele mai mari mocirle ale pământului, printre gropi şi noroaie.
Am întrebat la prima bezinărie, la casă, o tipă habar n-avea să-mi zică de vreun circuit de karturi în zonă. M-a trimis la “colegu’ “. Colegu’ mi-a zis că a vrut şi el să se ducă, şi că e la câteva sute de metri mai încolo. Eram deja în Rai, că am ajuns şi e perfect. Da’ de unde. Peste cele “câteva sute de metri”, o altă benzinărie, un alt Gog ne zice că mai avem 10km.
Plecasem de acasă la 11:30, era 14:00.
La concert.Am stat 2 orer in cap pănă a intrat Snoop, de la 8 la 10.
A căntat o ora, însă a adus drapelul românesc pe scena. S-a fumat în DRACI miros de la 14 metri a ţigări, sincer, m-am dus acolo de nervi.
Pentru că eu nu am ascultat prea mult rap străin la viaţa mea, pentru că mi-e lene să ascult versurile şi din ami multe motive.
Cum luna asta a fost oribilă mă gândeam că gata, mă duc la concert, ăla cântă de rap, că îi fute în gură pe toţi, de maşini de tîmpenii..mă rog, aberaţii care să mă distragă de l un capitol absolut destructiv, evident, dragoste.
Daaa, s-o cred eu!
La a patra piesă..
Fo’ all ma’ gals in here, i wanna giv’em smthin! I wanna sing fo’ them!
Mă şi dă-i cu miorlăituri şi cu doine de dragoste şi jale..că o iubesc, că mmp uit în ochii ei…PANA MEA!
Ân gându meu’…mm, eşti rapper, cântă dur, rap, chestii dure, că te doareţn pilă de toţi, că eşti cel mai tare..
Pă unde umblu zilele astea numa’ de cupluri dau, de seri de blues, m-am dus la concert de RAP cu gându că o să-mi duduie boxele alea de o să mă mute din loc şi o să îmi remixeze creieru’, să mă scoată din starea asta de legumă.
Pe dracu.
Măcar a cântat şi el melodia care o ştiam eu.
Şi da, de la dragoste la ură e doar un pas, foarte mic.
Uite ca m-am adunat şi eu în sfârşit, şi am reuşit să mă apuc să scriu articolul ăla care îl tot amânam pentru concursul Iasiplus şi Visurat
Tot de la postul ăsta mă gândeam să încep să scriu şi eu cu diacritice, adică, ar fi mai draguţ aşa, şi mai uşor de citit.
Despre câte se pot schimba în oraşul meu ar fi multe de spus, având în vedere că trăiesc în capitală, şi ştiţi cu toţii că aici sunt cartierele alea atît de primitoare, lumea aia atît de nesimţită, minorităţile care au drepturi faţă de majoritate, care nu are…
Prin Bucuresti – ziua si noaptea > episodul 12
Posted by Category: Pierduta prin Bucuresti - episoadeDaca am facut ca tot ce se putea prin Bucuresti pe zi, hai si pe noapte, nuh? Iesisem eu zilele trecute cu o prietena afara, si am venit acasa. Acolo, surpriza. Ii sun pe ai mei la interfon si imi zic “stai sa-ti aruncam cheia de la balcon pt ca e blocata usa” 
In fine, imi arunca ei, incerc, nu putea fi deschisa nici dinauntru nici dinafara. Usa metalica, tzeapana. Mai stau eu cu prietena mea in afara usii vreo ora si ceva, intre timp alertasem juma de scara, sunasem toti lacatusii care-i stiam, mersesem la magazinul din colt, sa luam numaru de la deblocari usi de pe vitrina..n-a venit nimeni. Prietena mea statea in Aparatori. Eu in Tineretului. Cine alerga inr-o bluza transparenta la 10:40 noaptea spre metrou Tineretului cu viteza luminii? Oaki! [si prietena ei]
>ciudat, pana acum ai mei nu ma lasau de nici o culoare sa dorm la altcineva..
astfel, eu la 11:15 eram in Aparatori, pe Soseaua Berceni, cu un telefon descarcat in buzunar,niste chei nefunctionale si 20 de lei.Mai nimeni pe strada numa doua nebune fericite
Am dormit in niste haine de 3 ori masura mea, si…a 2-a zi la 9 jumate cine astepta metrou’ in haine de seara, de o seara inainte, ciufulita si chiorita de somn? Oaki..
ma nene…am un stil…
Prin si pe SUB Bucuresti – episodul 11
Posted by Category: Pierduta prin Bucuresti - episoadeLa engleza clasa noastra a primit un proiect. Trebuia sa facem mancare pe echipe. Ceea ce insemna ca una din noi trebuia sa mearga la cealalta acasa. Ceea ce inseamna o noua tura pt Oaki. Eu stau la Tineretului, trebuia sa ajung la statia 1 mai. Iau Tineretului-Piata Victoriei. Schimb la Victoriei, si ma uit pe indicatoarele alea..dupa fisa lipita pe peretele metrooului scria ca trebuie sa ajung la Basarab sau la Gara de Nord si sa schimb, dar pe afisul din statia de la Victoriei nu scria asta. Scria Crangasi, Republica, alte prostii. In fine. Iau eu metroul, rugandu-ma sa ajung la Basarab. Prima statie, Gara de Nord. Ma uit eu din metrou..stiam ca pot schimba si acolo..da ma, pare cam neprimitoare, hai sa stau pana la Basarab. Ma uit pe ala, statia urmatoare: Republica. Eu, intepenesc. Ba ala nu e capatu’????? In fine, la statia urmatoare, Basarab. Phew. Cobor, surpriza. 4 PEROANE! Am ramas blocata. Eu pe care il iau? Intreb o tipa, imi zice ca de acolo..si eu desteapta, nu vedeam indicatoarele mari pe care scria ” Grivita, 1 mai!” “trenul pt 1 mai ajunge in 5 minute!” in fine…ajugn eu la fata acasa, facem checu…
sa zicem ca e Luni seara. Si tu esti obosita. Si, desi locuiesti la Tineretului, tu la 21:05 esti pe undeva prin Piata Iancului, ai terminat ora de dansuri (orientale). Evident, locatia unde faci tu dansuri este fix intre cele doua statii ale lui 311, asa ca, vrei nu vrei trebui sa o iei cu pejosu’ pana la una din ele. Cu chiu cu vai ajungi, astepti in statie in picioare [ca nu, nu era suficient ca in ziua aia ai avut dansuri, si sport, si ai lergat la baschet si la exeercitii pentru proba de rezistenta, iar la dansuri te-a luat profa de proaspata..nu, evident]. Vine 311, toate scaunele ocupate [asta e noroc frate, cum naiba sa fie TOT 311-le ocupat, la 21:15 seara??? Ce oameni au treaba la ora aia??? cand in mod normal e gol, mda]. Ajungi la Piata Rossetti, unde, natural ca pana la Universitate cum mergi, pe jos, nuh? Pai da… Jur ca in viata mea drumul ala nu mi s-a parut mai greu decat in seara aia. Sa zicem. Cu chiu cu vai ajung in “incurajatorul” pasaj de la Universitate, vesnic in lucrari…cobor la metrou..ajung pe scaun jos (tocmai ratasem metroul), mi se inchid ochii de oboseala, va jur ca eram in starea de “cazut in cap de somn” LA PROPRIU! …si vine, in sfarsit, preaslavitul metrou. Unde, constat ceva. Ati observat vreodata cat de adormitoare e vocea tipei cu statiile? “urmeaza statia piata Unirii, cu peronul pe partea stanga”….jur, mai suava ca un cantec de leagan. N-am auzit pe cineva in viata mea atat de suav in voce ca tipa aia. Si, ca sa incheiem seara frumos, ce se mai poate intampla?
Pai ceva de genu’ sa ajung la scara rulanta si sa ma asez comod pe o treapta asteptand sa ma “care” ca d’aia e rulanta, si evident, Murphy..se opreste. Da-i si urca pe jos, pai cum. Abea astept sa-mi iau masina!!!!