Prietenii mei şi în general persoanele care le cunosc sunt nemulţumiţi că mă raportez prea mult la Internet, că în 90% din cazurile când am nevoie de o informaţie caut aici. Excluzând faptul că umblând de 4 ani pe Internet am învăţat cum să mă descurc şi să elimin informaţia inutilă, să găsesc rapid ce am nevoie, hai să dau un exemplu care o să vă explice exact de ce mă ajută Internetul şi am atâta încredere în sursa asta.
Când eram mai mică am fost bolnavă, o perioadă. Dar cu boala asta era o problemă, că nu se ştiau exact simptomele. Eu, având până în 10 ani, nu ştiam să explic ce mă doare. Bun. Găsim cel mai bun doctor din ţară, mergem la el, tăiam ţara lunar, degeaba. Omu’ mi-a dat nişte somnifere şi a zis că gata. Într-adevăr, mă adormeau, dar boala nu trecea. Şi ce mă enerva cel mai rău la boala asta, atât pe mine cât şi pe ai mei, era că nu ştiam ce am. Adică ok, lupţi cu un duşman care şti cine e, dar aşa, fiind pe întuneric era ceva gen: ah, păi da..”chestia aia”. Ştiu că mă enervasem foarte rău, pentru că nu puteam să aflu ce era şi să găsesc o soluţie. Bun, şi acum vreo câteva luni, iau eu o revistă care o citesc de obicei, care are şi rubrica de sănătate. Şi îmi sare acolo o boală în ochi, care zicea de nişte simptome care le aveam eu, dar nu ştiam cum să le explic.
Dau un Google, şi găsesc informaţii diverse despre boala respectivă, simptome, tratament, de toate. Nu era mare chestie, era o aberaţie. Dar noi neştiind de existenţa acestei probleme, ne făceam griji. Bine, e şi destul de abulică problema, că dacă doctorul nu te ascultă calumea şi nu are răbdare cu tine este foarte des înterpretată greşit.
Concluzie. Cum să mai am eu încredere în specialişti, dacă cel mai bun doctor din ţară, care ar fi trebuit să recunoască simptomele din primele 5 minute dacă era atent, îmi dă nişte pastile acolo ca să scpae de mine, şi eu mă rezolv tot singură, cu Internetul? Păi normal că prefer asta de miliarde de ori. Aşa că nu mai comentaţi că trăiesc simbiotic cu Google. Am nevoie de informaţie, şi după cum se poate observa, oamenii sunt incapabili să mi-o dea.
De ce nu-mi plac. Pentru că sunt alandala. Au conţinutul împrăştiat, exact cum am eu rufele murdare în coş. Aruncate la grămadă. Am intrat pe site-ul unui radio local, şi am găsit ceva ce mă interesa. Bun, acum hai să vedem pe ce frecvenţă e, ca să pot să ascult de la player sau de la un radio. Surpriză.
Scrie ABSOLUT ORICE pe site-ul ăla, toate aberaţiile de pe Pământ, toate poll-urile şi topic-urile şi melodiile posibile, mai puţin PE CE FRECVENŢĂ MERGE.
Aşa e când nu ştii să te vinzi.
Later Edit: Da, sus în header scrie “89″. Şi eu ce ar trebui, să DEDUC de acolo? E 89.00, 89.1..cât, 89?
Cu cât cresc şi cunosc mai multe din lumea înconjurătoare, cu atât am mai mult senzaţia că România e o insulă pustie, izolată de alte ţări, de alte continente, şi de civilizaţie în general.
Parcă n-are nici cap nici coadă, poate să o conducă cel mai înalt demnitar al statului sau aurolaca bătrână care îşi face veacul în faţa coaforului de stat de la colţ, unde stă de când am început eu să merg pe la piaţă, la 5 ani. Într-o ţară normală, sistemul, modul de prelucrare al informaţiei, bunul-simţ şi statul ajută oamenii în ideile lor. Fiecare om îşi stabileşte nişte ţeluri, se integrează cumva în societate iar taxele, serviciile, statul, toate sunt nişte obiecte adiacente în demersul lui de a-şi atinge ţelul. Nu, la noi sunt făcute taman pe dos, ca să-ţi pună obstacole şi să te încurce. Pierzi timp, bani, şi nervi.
Parcă trăim în altă epocă. În loc să mergem într-o ţară străină să vizităm un loc nou, să cunoaştem cultura, noi ne ducem acolo ca să luăm chestii care nu se găsesc la noi în ţară.
Cum e posibil, în secolul XXI, nişte produse să nu se găsească, să nu poată fi livrate sau achiziţionate într-o ţară, şi la 2km de graniţa ei să se găsească, în alta? Avem vreun câmp energetic în jurul graniţelor care refuză să lase să intre în ţară anumite produse? Hot Topic, Amazon…ăştia nu livrează în România. Stai mă nene, că suntem în buricul Europei! Zici că suntem o parcelă din lumea a treia, tăiată din Africa şi lipită aici. Toţi ne ocolesc. Ce e aberaţia asta?
Sistemul politic e atât de închegat în el cu toţii moşii libidinoşi şi corupţi, încât nu mai poate fi descâlcit, deşi cică au trecut 20 de ani de la Revoluţie (cunoscută şi ca Marea Ţeapă), tot hulpavii care aveau atunci bani au şi acum, sau urmaşii lor, şi nimeni nu poate face nimic.
Şi ce mi se pare cel mai aberant/strigător la cer, este că absolut toată lumea ştie chestia asta, toţi o discută la greu, până şi copii de 5 ani ştiu că “sunt nişte oameni răi, hoţi, care au furat, şi unii buni, şi săraci, de la care se fură” (vezi “Copii spun lucrurui trăsnite”), şi totuşi ne complacem în starea asta.
România practic e împărţită în două categorii:
1. Oamenii normali, care muncesc pe salarii până în 4 cifre, care se chinuie să le ofere o educaţie calumea copiilor, care citesc, care plătesc taxe absurde.
2. Oamenii “de la putere”, cu salariu de la 4 cifre în sus, care tot cresc cifrele alea, îşi trag vile peste maşini peste vacanţe cu maşini în maşini, şi care nu au absolut nici un contact cu lumea astalaltă, de pe Pământ.
În istorie am învăţat că cel mai bun conducător e ăla care îşi conduce poporul, care ştie ce vrea el, şi face ceva bun în privinţa asta, îl apără şi îl conduce cu dreptate.
Ok, din ce văd eu în jur, tipii ăia n-au absolut nici o treabă cu poporul, nici nu cred că ştiu ce înseamnă o zi normală în România condusă de ei.
Ce DNA, ce Parchet, ce avocaţi şi circumstanţe atenuante.
E la mintea unui copil de 5 ani: când un om la Declaraţia de avere declară şaptej dă’ mii de hectare, 14 maşini, 15 case şi nişte conturi măricele, ceva e absolut dubios, omul ăla nu e întreg cu afacerile. Mai stai să analizezi, să dovezi, să draci-laci.
Mă tată, poţi să justifici averea asta pe care nu o au unele ţări mai mici?
“Păi şti, să vezi, să-ţi explic..”
Ce să văd dom’le, ai acte legale pe toate chestiile astea?
“Da, dar…”
Nici un dar. Păstrezi o casă, o maşină, restu se vinde, banii se duc la pensii, la caritate, la cultură, la spitale, la şcoli. Fără discuţii. Dacă s-ar face chestia asta cu fiecare parlamentar şi guvernator şi om de afaceri din România, cred că am fi cea mai prosperă ţară din U.E.
Eu am 16 ani, şi câd mă uit în jur şi văd chestiile astea, îmi pun nişte întrebări, cum ar fi:
Unde o să se ajungă, în ritmul ăsta, când o să am eu vârsta părinţilor mei?
Când o să dispară toate dinastiile hulpavilor ăştia de saci fără fund ce conduc România?
Ce se poate face ca să scăpăm de toţi?
De ce nu face nimeni nimic?
Eu ce o să fac, când o să fiu adult, într-o lume ce avansează în ritmul ăsta?
O să mai existăm, ca ţară, cu un regim, peste 25 de ani?
Urmează o nouă Revoluţie?
Eu ce lume las copiilor mei?
Şi am numai 16 ani. Până acum 3 ani, îi auzeam pe ai mei cu probleme de genul ăsta, şi nu înţelegeam ce vor să spună. Acuma am început eu să-mi fac probleme de genul. NU E NORMAL, la vârsta mea, în secolul ăsta să am probleme de felul ăsta. Suntem undeva pe minus la scara civilizaţiei, într-un sistem politic precum cel al Germaniei, ăştia ar înfunda puşcăria până după moarte, şi sub formă de mumii, la câte aberaţii fac. NU E NORMAL ca poliţia să lucreze mână în mână cu hoţii, cu justiţia, şi cu STATUL, care sunt instituţii formate din aceleaşi persoane.
Asta înseamnă că legile alea sunt bune de hârtie igienică, constituţia şi mai şi, principiile de stat de drept şi democaraţie s-au evaporat demult, iar conducătorii nu numai că NU îşi protejează poporul, dar îl taie în bucăţi şi vor să scoată sânge din piatră.
Când eram mai mică, nu discutam politică, şi mă enerva faptul că toţi adulţii discutau despre ea, că nu înţelegeam nimic. Şi de asta nici nu prea discut subiectul, pentru că, cel puţin în România, e o aberaţie.
Chiar nu e nimeni în ţara asta în stare să îndrepte toate porcăriile alea?
Dacă am ajuns la 16 ani să am probleme din astea..
ROMÂNIA, TREZEŞTE-TE!
Sau cum se distrează Moş Ene la job.
Acum vreo săptămână am avut un vis, ca eram în Grecia în excursie. Şi, mă rog, long story short, eu alergam după vreo douj’ dă mii de autobuze că mereu îl greşeam, cu trolleru după mine, şi mă afuma eşapamentu’, colegii nu şi-au dat seama că lipseam, şi tam-nesam mă trezesc la spital, în ghips, cu una din persoanele ne-agreate de mine acolo, cu portocale.
După care când în sfârşit visul se dădea pe brazdă şi devenea mai frumos, sună mama la telefon să mă trezesc, să mă duc la şcoală. în fine.
Azi noapte, am visat că venise apocalipsa, şi eu mă pierdusem prin supermarket cu the least person expected. Şi nu mai puteam să ies de la raionul de gem/zacuscă, persoana cealaltă fiind blocată la mezeluri.