În momentul în care eu vorbesc cu cineva online, vreau să ştiu cu cine vorbesc. Nu pot purta o discuţie cu o entitate virtuală, pentru că pentru asta am jocurile single-player. Ergo, vreau să te văd cine eşti.
Faptul că oamenii niciodată nu îmi dau poze cu ei mi-a dezvoltat talentele de a stalkui pe cineva online peste măsură. Ştiu cum să caut să găsesc numărul de telefon de acasă, numele şi adresa, şi nici măcar nu am softul ăla al poliţiei. Am învăţat să caut poze pe Net în cele mai adânci şi antice gropi ale Internetului, şi mă folosesc de toate site-urile disponibile pentru aşa ceva.
Serios, e mult mai simplu dacă îmi daţi voi direct.
Din ce ştiam eu, fetele sunt complexate cu aparenţele lor şi mint. NU BĂIEŢII. Micile dive care nu vor să arate.
Eu am fost educată în ideea că “frumuseţea stă în ochii privitorului”, şi că orice persoană e frumoasă.
Mai ales dacă eşti tânăr! Tinerii sunt frumoşi, indiferent de părerea lor.
Serios, toţi suntem aiurea, nimeni nu e perfect. Toţi avem complexe şi un trecut pe care vrem să-l ascundem. Toţi am avut “anii ăia” de care nu vrem să ne amintim.
Atunci ce ne mai ascundem atât sub pământu’ de la cireş??!?!?

Aşa că am decis ca de acum încolo să nu mai dau niciodată webcam/poză cu mine/filmări.
Dragi cititori, pe blogul ăsta scrie o entitate virtuală, o bilă de energie.
Pixeliţa, out.

E adevărat că prima sintagmă e puţin mai cunoscută, dar asta nu înseamnă că nu se poate aplica şi la noi în egală măsură. Nu fac aluzie la nici o cunoştinţă în acest post. Însă am observat cum noi fetele, (da, mă bag şi pe mine în oala asta, că şi eu am făcut d-astea), tindem să punem băieţii pe primul plan, şi să le jucăm tot felul de renghiuri prietenelor.
Şi asta nu mai e frumos. Pentru că băieţii vin, şi trec. Dar prietenele rămân. Şi suntem îndrăgostite nebuneşte de el, doar el, lumina ochilor noştrii…şi el îşi ia catrafusele şi se duce la una mai blondă şi mai mică în 2 luni. Şi vrem să plângem pe umărul prietenelor. Stop. Rewind. Care prietene?
Asta apreciez eu la băieţi. Îi respect enorm pentru chestia asta, pentru că ne-au dat clasă. Noi nu reuşim să rămânem niciodată unite, dacă apare un el la mijloc. Băieţii nu se ceartă dintr-o “pizdă”. Noi da. Concluzie? Aici, băieţii rulează fin. Jos pălăria băi.

Toată viaţa (până acum), am fost o băieţoasa. Am stat cu găşti de băieţi, am crescut cu ei, ei m-au învăţat cum e cu şcoala şi cu socializarea. Ce nu realizam că fac inconştient la vârsta respectivă şi am realizat inconştient ulterior a fost că eu studiam pe gratis comportamentul sexului opus, chestie care femeile se chinuie să facă de sute de ani. Pentru că deşi ne dăm mari că ştim şi cunoaştem, nu e aşa.
(Şi tocmai am primit un mail de la abonamentu de la 4tunning.ro; ce spuneam?)
Ei mi-au explicat cum văd fetele, şi mie îmi plăcea foarte mult să stau cu băieţii. Aveau jocuri mult mai fascinante decât să aranjezi o chestie de plastic, să o perii, şi din astea. Se prefăceau că se luptă cu pokemoni, personificau filmele Harry Potter, se dădeau cu bicicletele..

Şi mai ales nu-şi făceau griji inutile. Băieţii nu erau niciodată “prea graşi”, “prea slabi”, “cu tenul prea gras” (WTF?!). Daaar, am crescut. Şi a apărut problema de la 12 ani, când brusc sexele îşi dau seama că aparţin planetelor diferite. Mă rog, ne certăm, ne tachinăm, trece timpul. Şi ajungem la 15 ani. Încerc iar să îmi găsesc prieteni “cei mai buni” dintre băieţi. Ştiam că cu ei o să pot să discut mereu chestii logice, pentru că o să mă înţeleagă, chestii generale legate de cărţi, fără să rabd zeci de minute o logoree despre nu-ştiu-ce tipă care nu le-a răspuns la mesaj.

Dar am avut o surpriză. Acum băieţii voiau altceva, voiau să se sărute, voiau să vadă cum îmi stă dacă port fuste. Ăăă, pardon? Cum rămâne cu Vice City, cu NFS?
Aaaa da, asta joc cu băieţii. Asta a fost foarte trist. Eu aveam nevoie de prietenii mei cei mai buni care gândeau simplu şi logic, care se suiau în copaci, care nu îi deranja să înjure ca toate alea şi care spuneau glume tâmpite şi aiurea pt. că erau amuzante, şi nu “Ewwww”.
Şi acum mai am problema asta. Toţi băieţii vor altceva. Nu putem pur şi simplu să discutăm? Acum m-am obişnuit aşa! Nu pot să modific stilul meu obişnuit de viaţă pentru că vi se scoala vouă (şi la propriu, şi la figurat). E foarte aiurea asta. Eu cu cine discut? Plus că m-am obişnuit şi să mă port într-un fel de faţă cu ei, şi cu fetele trebuie să mă “cenzurez”.
Acum mă mai freacă şi lumea la cap cu feminitatea….îhm, cum să nu. Trist, foarte trist.
Eu am nevoie de prietenii mei cei mai buni, unde sunt?
Mă rog, postu’ ăsta n-a ieşit exact cum voiam, da’ înţelegeţi voi că sunteţi deştepţi, şi vă prindeţi. Mi-e lene şi somn şi am chestii pe cap (propriu şi figurat!) şi oricum ideea e clară. Vreau clasa a 5-a back.

Da, v-aţi prins, melodia se potriveşte cu starea mea. Wow. Mici genii. Vă dea mama ciucalată? Oricum..am fost în excursie, şi paştele la munte, deci Netu’ a stat pe bară o perioadă. Aveam pe mobil, dar blogatu’ de pe mobil chiar suge. Da mă, suge, ca în verbul ăla când cineva îşi ţuguie buzele şi trage diferite chestii prin ele. OMG!!!!! Am spus “a sugeee” ! Vaaai! Ştiu, o să mă duc în colţ şi-o să plâng şi-o să mă dau cu curu’ de pământ. Asta e.

Ah. Sunt misandră. Am decis. Azi sunt misandră. Şi cel mai probabil şi mâine. Pentru că băieţii au figuri. Dacă ai figuri, stai în lumea ta. Pe cuvântul meu, faptul că ai cu 2 zile mai mult ca mine îţi dă dreptul să te porţi ca un cur? Nu. Şi măcar de ar fi caz singular. Vă fac liste.
Pe scurt, m-am săturat să tot încerc eu să fiu simpatică cu toţi şi să vreau să ne împrietenim şi pe ei să-i doară la noadă. Da’ ia mai scrieţi şi voi puişori. Nu Şefu’, nu e pt tine asta, stai calm. Ţi-am zis că m-am lăsat de aluzii.
Aşa. Că acuma trebuie să şi explic ce vreau. Se pare că am un impediment major. Mă implic mult. prea mult. Mult prea mult. Chestii minore îmi dau de gândit juma’ de zi şi mă afectează and stuff.
Ok, nu sunt realistă şi sunt o visătoare căreria îi place să imagineze, şi să creeze. Sunt la filologie, asta sugerează ceva?
Bine că sunteţi voi toţi realişti. Şi practici. Duceţi-vă şi faceţi calcule la mate, ce să zic.
Ştiam că azi începe cacealmaua, nebuneala, abereala, da’ sincer, chiar n-aveam chef. De ce nu există un loc în liceu’ ăla unde să poţi să îţi vezi de viaţă şi treabă fără să te încurci de tot felul de factori care te bruiază?
Pe principiu’: şi asta e abia prima zi. Welcome to Hell, Monday to Friday, 6 hours a day.
Încă 2 ani şi 3 luni. Copăcel, copăcel.
Oricum, a reînceput şcoala, eu mi-am reluat proiectele, şi am revenit cu blogu’.
Mă descurc io, ce dracu’. Întotdeauna m-am descurcat.

Chiar nu puteţi privi femeia ca un posibil partener de conversaţie, şi nu ca pe “tipa care stă la cratiţă şi nu ştie decât chestii Casnice?
Fraţilor, e secolul XXI, lumea evoluează, s-a inventat egalitatea între sexe.
Dacă ştie cât voi, sau mai mult,sau o interesează subiectul, nu e o extraterestră care a venit să vă sugă informaţiile din creier.
Este doar o persoană interesată de mai multe domenii.
Misoginilor.

P.s. că mi-am amintit. Ce preferaţi, călăria sau cartingul?
Eu călăria. Cel mai rău lucru acre mi se poate întâmpla e să cad de pe cal. La cât sunt eu de bezmetică.
În schimb dacă mă pui într-un cart şi-mi dai drumuţ, în 2 minute sunt în parapet.
Îmi plac sporturile extreme, dar îmi place şi să fiu în viaţă, cu toate oasele.
Voi?

Cel mai bine ar fi să-i sugerezi o idee după să îl faci să creadă ca a fost ideea lui. De ţinut minte.