Oaki

Îmi place sistemul românesc. Nu, îl ador. Da, evident, cel de învăţământ.
Ştiţi ce îmi plac la noi? Două chestii. Şi o să le iau pe rând.

1. Structura materiei.
E genial făcută. Şi mult mai genial predată. În gimnaziu înţeleg, ţi se pun bazele culturii generale, trebuie să înveţi, să şti câte ceva din toate. După care la liceu se presupune că îţi alegi cât de cât o filieră pe care vrei să mergi în viaţă.
Uman sau real. Adică literatură, ştiinţe sociale, chestiuni legate de suflet, de viaţă, de filozofii, sau mate-info şi ştiinţe ale naturii, adică teorii, calcule, limbaje de programare, ştiinţe exacte.
Astfel că materia e structurată în aşa fel ca să faci mai mult din ce te interesează şi mai puţin din restul. Acum să îmi explice şi mie cineva, de ce noi la biologie am făcut 8 PAGINI despre ţesuturi, cred că ne-a caracterizat şi nucleul lor, din care am dat şi test. Când putea să le facă lejer într-o oră. Ţesuturi de tip x,y,z, care au fiecare tip 3 tipuri. Finito! Nu, noi am caracterizat, am analizat, am desenat, etc. Sunt la uman. Am venit aici pentru că îmi place literatura, să citesc, istoria, şi filozofia. CE TREABĂ am eu cu alcătuirea ţesuturilor în 8 pagini, cu notă din ele? Evident, am luat 4. Cine stă să înveţe aşa ceva, neinteresându-l subiectul, de nici o culoare? Nu mă deranjează asta, e o amărâtă de notă, se îndreapt. Dar problema e că astfel de note iau şi la alte materii. La fizică de exemplu, unde facem termodinamică. De ce, Dumnezeu ştie, pentru că eu pe cuvântul meu dacă am vreo treabă cu chestia asta la Arheologie. Şi am mai nimerit şi pe Buddha-Zen Nemuritor, care a dat note peste 5 la 9 elevi din clasă. Unul trebuia să fie la real deci normal că a ştiut, cele mai bune fete din clasă la toate materiile, şi încă 2-3. Unul a învăţat, şi a luat 6, câţiva au mai copiat şi au luat mai mari.

Eu m-am chinuit chiar să înţeleg lecţia aia, eu care nu suport fizica de nici o culoare, să învăţ definiţiile, să înţeleg de unde vin, am scris 2 pagini mot-a-mot după manual şi alte dicţionare de fizică şi am luat 3,60..nu i-a convenit formularea, e interacţiunea cu mediul, nu legătura măi! Şi nu numai eu, încă 21 de copii. Poftim?
Şi faza cea mai naşpa? De ce ne pasă de notele astea? Pentru că ne strică media în ultimul hal. Nu am destule griji la celelalte materii unde nu iau note perfecte, eu trebuie să îmi mai fac griji şi de astea.
Şi poate unii mai vor burse în străinătate, ştii, şi vor medii mari. Ce fac, lângă foaia matricolă le trimit o scrisorică să le explic cum am avut eu un sistem de învăţământ aberant şi că am o programă aiurea şi profi comunişti? CUM SĂ NU.

Mai sunt şi din categoria celor care dau note preferenţiale, mai sunt şi cei care dau “teste din toată materia”…TEZE! la materii irelevante pentru profilul respectiv…dacă nimereşti câte un exemplar din fiecare la diverse materii, adio medii.
În alte ţări poţi să îţi alegi o serie de materii care se axează pe viitorul tău, şi activităţi legate de ele, şi să faci ce vrei, ce te interesează, aici NU.
Oricum, eu, cultură mea generală, am învăţat-o din cărţi şi de pe Internet, nu de la şcoală; pentru că da, surpriză, netul poate fi folosit şi la altceva în afară de site-uri de pr0n şi jocuri.
După ce că profesorii fac munca asta din sictir şi cu absolut nici un chef, pe o materie depăşită, şi manuale făcute greşit, tot noi tragem foloasele. Elevii. Şi ajungem la punctul 2,

2. Relaţia profesor-elev
Cel puţin în România. Că în alte ţări poţi să dezbaţi cu ei o temă, în Norvegia stau pe bănci, discută cu elevii relaxat ca la o cafea..Nu, la noi nu.
Teoria în România despre relaţia-profesor elev este următoarea:
“Eu, profesorul, sunt zeul absolut. Eu am drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor (elevii), ei nu au voie să comenteze la adresa mea, pentru că îmi poate ştirbi din autoritate, eu fac regulile aici, şi cine nu joacă după cum cânt eu, este eliminat. Nu îmi pasă ce are elevul de spus, iar dacă îndrăzneşte să mă contrazică are 2 din start, adică auzi tupeu pe el, de parcă nu pot să îi demonstrez eu că defapt nu ştie nimic. Am o facultate peste el, ce Dumnezeu! Se pun ei cu mine om bătrân. Ah, oricum eu le zic orice, că ei mă ascultă. Nu comentează ei la mine, pot să îi fac cum îmi vine la gură, oricum tot eu sunt şăfu.”
90% din profesorii români gândesc aşa. În primul rând, dă dovadă de o lipsă gravă de spirit pedagogic, care te învaţă cum să te comporţi ca să te placă fiecare elev, şi mai mult, să te RESPECTE, să îi placă ora ta, să o aştepte cu drag.
Nu, dragii noştri profesori taie şi spânzură pe sistemul “pentru că pot”, şi preferă să se plângă dupaia că sunt înjuraţi pe la spate în ultimul hal, pentru că ce-mi aud urechile despre profesori numai eu ştiu. Şi dupaia să zică că nu mai există pic de respect pentru cadru didactic.
Măi specimen diletant, că profesor nu eşti. Ştiţi ce au încercat oamenii să obţină la cele mai mari revoluţii şi în toată epoca luministă şi renascentistă? Drepturile naturale ale omului. Ştiţi care sunt alea? EGALITATE şi LIBERTATE (da, de exprimare). Există un concept. Care a dus la creearea societăţii şi care stă la baza realţiilor interumane. Se cheamă Respectul Reciproc. Te respect, mă respecţi. Cum vă aşteptaţi voi, tirănei mici, să vă respecte cineva, dacă voi trataţi elevii ca pe nişte cantităţi neglijabile care vă disturbă din rutină? Spui că eşti superior, ai experienţă de viaţă? Atunci demonstreaz-o. Pune-l la punct cu ARGUMENTE pe ăla care te înfruntă. Învaţă-l să te respecte pentru că eşti un om integru, superior intelectual lui. Că poţi oricând să îl închizi pentru că eşti drept, spui cinstit ce ai de spus, şi poţi accepta că poate uneori greşeşti, şi elevul are o opinie care poate merită luată în seamă.
Dacă singurele tale răspunsuri la comenatariile noastre sunt “OBRAZNICULE, cum îţi permiţi?? Şti cine sunt eu? La loc, 2! Vrei să te ascult acuma să-ţi arăt că nu şti nimic??Pot asta să şti!”, nu o să faci decât să te îndepărtezi mai mult de noi şi să fi înjurat mai mult şi scuipat pe la spate, o să fie numele tău în spatele şcolii scuipat de toţi pe perete cu urări de bine pe lângă el şi alte chestii din astea. Te-ai făcut profesor? Şti ce implică munca asta? Devotament, răbdare, înţelegere, tratarea chiar şi a unui elev de clasa I ca un om, cu opinii proprii şi idei, care te respectă şi tu îl respecţi.
Toate şcolile se plâng din ce în ce mai des de elevi obraznici şi scandaluri. Interesant e că atunci când vin părinţii la şcoală, brusc tot scandalul se evaporă în ceaţă. Pentru că brusc un adult merită ascultat. Un adolescent nu. E tâmpit mă, urlă hormonii în el, ce să ştie ăla. Dă-l în mă-sa, mai sunt zeci ca el. Cheia către inima unui om e să îl tratezi în mod special, să îi acorzi importanţa cuvenită ca fiinţă umană, mai ales dacă e adolescent şi toţi generealizează că la vărsta asta suntem tîmpiţi. Băi aştia “adulţi”. Mai avem 2 ani până la examenul de maturitate. Cînd vom fi egali cu voi. Şi atunci nu o să mai dăm 2 bani pe voi, o să vă scuipăm pe pantofi. Pentru modul jegos în care ne-aţi tratat cât am fost minori. Şi mai ales ce imagine despre viaţă ne creaţi voi. Vă daţi seamă câtă influenţă exercitaţi asupra unui om în formare? Păi omul ăla dacă ajunge profesor, nu o să urle la elevii lui? Nu aşa făceau şi profesorii lui la el? El de ce să nu facă la fel dacă aşa a văzut la alţii? Şi dacă vede că merge?

Şi ştiţi care e partea cea mai interesantă? Dacă 5 dintre profesorii de la şcoala mea, sau din alte şcoli, că sunt mulţi, văd articolul ăsta, eu zbor din şcoală la prima oră mâine. Pentru că am avut tupeul să îmi exprim opinia public. Şi am avut CURAJUL să spun ce cred despre ce mă înconjoară. Răzvrătită minoră ce sunt, auzi curaj pe capu’ meu. Tre’ să-mi dea cineva o lecţie, păi cum adică?

Tags: comunisti, drepturile omului, educaţie în românia, minori

20 Responses to “Şcoala în Ro”

Leave a Reply