Oaki

Să vă povestesc cum am făcut eu 800 de metri în 4 ore.
Azi am avut geniala idee de a-i face o surpriză lui H. Să-l duc la karting. Şi nu oriunde -la un circuit mare, de 1024 de metri, nu la ăla de 200 de metri din Herăstrău!-. Evident, bazându-ne pe orientarea mea în spaţiu, faptul că i-am zis de la început că nu ştiu drumul ar fi trebuit să îl îngrijoreze, însă el are încredere în mine.
Metroul până la Universitate. Până aici totul ok, numai că nu ştiam unde are 783 staţia, aşa că am fost nevoiţi să o luăm cu pejosu până la Romană.
De acolo luăm expresul, neştiind că nu sunt bune biletele normale. Şi mergem…şi tot mergem. Eu ştiam una şi bună – trebuie să cobor la Otopeni. Distracţia a început când au început diverse staţii:
-Otopeni
-Primăria Otopeni
-Aeroportul Henri Coandă.
Am coborât şi eu la mijloc, la primărie, că m-oi descurca eu!
În ziua anterioară avusesem o discuţie la telefon cu o tipă de la firma respectivă, Amckart, şi o întrebasem, special, cam câţi km sunt de la Otopeni la şcoala lor. Adică dacă se poate merge pe jos. Tipa s-a gândit puţin şi a zis 800 de metri, imediat după indicator. Eu, evident, eram total relaxata, trebuia doar să găsesc indicatorul.

Absolut natural, dacă mă laşi pe mine să mă orientez în spaţiu, am umblat tot Otopeniul şi nu am găsit nici un indicator. Cu chiu cu vai i-am zis lui H spre ce localitate mergem -Tunari, şi a zis că a văzut un indicator mai înainte. Am luat-o înapoi, din nou tot Otopeniul, şi la podul Otopeni ne-a zis un Gog să luăm o ocazie. Asta mai lipsea, să fac şi autostopul, în toată splendoarea mea, pantalonaşi scurţi albi, şi tricou mulat roşu. Am luat-o per pedes pe centură, vreo 6 km. Prin şanţuri, pe marginea drumului, la 3cm de tiruri, am trecut de un şantier, am mers pe şina de cale ferată, prin cele mai mari mocirle ale pământului, printre gropi şi noroaie.
Am întrebat la prima bezinărie, la casă, o tipă habar n-avea să-mi zică de vreun circuit de karturi în zonă. M-a trimis la “colegu’ “. Colegu’ mi-a zis că a vrut şi el să se ducă, şi că e la câteva sute de metri mai încolo. Eram deja în Rai, că am ajuns şi e perfect. Da’ de unde. Peste cele “câteva sute de metri”, o altă benzinărie, un alt Gog ne zice că mai avem 10km.
Plecasem de acasă la 11:30, era 14:00.

Apelăm la planul de rezervă.
Oaki: Alo, tati?
Părinte ocupat: Da?
Oaki: Vezi tu…eu m-am pierdut pe centură.
Părinte ocupat: Aoleu, acolo la centuriste?
Oaki: Tati, am probleme puţin mai mari decât centuristele acum!
În fine, cu chiu cu vai s-a înţeles cu H la telefon, şi a zis că vine să ne ia.
De la 14:00 până la 14:45, eu cu H am prins un bronz de toată frumuseţea pe marginea şinei de tren, undeva în mijlocul Şoselei de Centură a Bucureştiului, cu o sticlă de 2l de Nestea cu noi, şi alte chestii inutile din geanta mea. Ne-am jucat cu pietre, am făcut busolă solară şi ne-am exersat echilibrul, că deh.
Toţi muncitorii de prin împreujurimi se uitau dubios ce fac puştii ăia acolo, de juma’ de oră.

Ajunge tata, ne adună, vorba lui, “uite centurista cu peştele!”, ne aduce la karting. Care era gard în gard cu următoarea benzinărie. Intrăm acolo, vreo 10 Gogi se dădeau în karturi. Mă duc eu hiperactivă-fericită la recepţie (hai că tot a mai rămas ceva de surpriza mea), şi îi cer foarte senină tipei 20 de minute.
“Nu se poate că e eveniment şi nu ştiu ce, trebuia să sunaţi înainte”. Am rămas bouche-bais, din mai multe motive.
1. Sunasem cu o seară înainte. Dacă era, trebuia să îmi zică.
2. Mersesem 6k pe jos, aşteptasem 3/4 de oră în soare, şi încă 10km cu maşina. Şi ea-mi zice că nu se poate?
Oare ce se întâmpla dacă îi ziceam că fac parte din eveniment, oare?
Public nu era, dacă nu cumva 5 ciumpalaci părerişti care băgau beri şi păreri sunt consideraţi public, şi în karturi mai era loc. Dar nu, nu se poate.
După ce că nu aveţi nici un amărât de indicator, acolo nu se poate ajunge decât cu maşina, şi nişte preţuri de Occident, mai aveţi şi figuri din astea? Ca să nu mai menţionez angajaţi tălâmbi care aproximează puţin mai prost decât mine, şi eu NU aproximez.
Aşa reclamă vă faceţi, frumos!
Să vedeţi ce frumos e făcut site-ul, toate desenate frumos. Păcat de loc, e chiar mişto pista, şi maşinuţele păreau chiar simpatice. Dar din păcate, e tot condus de români.

Vorba cuiva. 800 de metri de la pista de avioane Otopeni, care era în spate, cumva?

Tags: Amckart, Bucuresti, kart, karting, Otopeni, românisme

2 Responses to “Prin Bucureşti – Prin şi în afara Bucureştiului – episodul 14”

Leave a Reply