Astăzi, când am mâncat primele piersici pe vara asta, am realizat o chestie esenţială. Era primul an când nu vandalizasem vişinii/cireşii/duzii/zarzării/merii din cartier. În fiecare an, pe vremea asta, îmi făceam tura (cu gaşca aferentă) pe la toţi pomii fructiferi din cartier, ca să le inspectez producţia.
Vara asta aproape a trecut sezonul cireşelor şi eu nu mâncasem! Am luat-o pe Cookie şi hai la vânat de fructe.
Replica zilei îi aparţine:
-Dacă urlă baba aia la noi că îi mâncăm din cireş, declar oficial vara începută.
Cine urla după 5 minute la noi? Evident, o babă comunistă. Eu nu înţeleg mentalitatea oamenilor ăştia. Ei oricum nu mănâncă trei pomi de vişinie. Şi atunci de ce nu ne lasă să mâncăm? Ca să fie expuse în pom până se strică şi cad jos?
În altă ordine de idei, jumătate din cei mai buni cireşi din cartier au fost ajustaţi de Asociaţiile de Locatari ale blocurilor în a căror curte se află, şi nu mai ajungem la crăci. Păcat, erau nişte cireşe albe şi inimă-de-porumbel o delicatese, să te lingi pe degete.
Oricum. Oficial, odată cu aventura de astăzi, declar sezonul estival deschis, vacanţă, şi muuult mult soare.

Tot astăzi, m-am apucat şi de ordine în camera mea, operaţiune ce va dura probabil câteva zile, în ritmul ăsta de lucru, dar măcar ştiu că la final totul este organizat pe categorii şi în perfectă ordine. Deh, sechelele zodiei. După care urmează muulte proiecte şi cărţi. Doar acuma…sunt “mare”, a 11-a.
Vacanţa de vară mă face foarte fericită.
P.S. Ah, şi o mică schimbare în rutină. Mâine am decis că este ultima zi de messenger, pînă în toamnă. Foarte convenabil. Sunt sigură că cei care vor să dea de mine îmi pot da un mail sau un telefon. Asta e una din schimbările mele favorite.
Relaxare completă.
Tags: bahamas-style, fericire, happy, unstres, vacanta, vara







June 29th, 2009 at 1:08 pm
your hair?
^^
July 6th, 2009 at 9:31 am
yep