Oaki

Ei bine uite că am ajuns şi la asta. Acum câteva zile voiam să scriu un post despre fericire, şi parcă citindu-mi gândurile, BaschetBlog îmi dă o leapşă în care mă roagă să îmi scriu părerea despre citatul următor:
“Daca n-ar exista fericirea altora nu ne-am mai sinchisi de nefericirea noastra”.

Hm, brusc mă simt de parcă trebuie să scriu o compunere pentru şcoală. Fericirea…eu sunt fercită. Serios. Cred că cineva greşit un click acolo sus când m-am născut. Mi-a dat şi porţia altcuiva.
Ştiţi cum în fiecare dimineaţă, ca adulţi, vă treziţi apăsaţi de greutăţile vieţii, supăraţi, încruntaţi asupra agendei acelei zile, o altă zile de căcat la job.
Şi acum, încercaţi, chiar dacă nu puteţi, să vă amintiţi sentimentul acela din copilărie care îl aveai când te trezeai în vacanţă. Aveai 12 ore (fără “molohul după-amiezelor copilăreşti” al lui Teodoreanu, somnul de după-masă) în care puteai descoperi lumea, culori noi, fluturi, jocuri noi.
Odată un coleg a zis la şcoală că el nu se mai înţelege pe sine. Atunci când era mic, dacă mama lui îi dădea o aţă, se juca cu aţa ea, vreo 3 ore. Acum nu mai înţelege.
Eh, imaginaţi-vă că eu aşa mă simt în fiecare dimineaţă. Am reuşit cumva să conserv o particulă de gheaţă în timp, o parte din copilăria mea, şi în fiecare dimineaţă când mă scol, sunt plină de gânduri că voi avea o zi bună, că urmează o nouă zi când cine ştie ce se mai întâmplă. Ar trebui să mp vedeţi de Revelion, când ştiu că urmează un an plin de chestii calumea. Unii ar zice că sunt optimistă, poate. Oricum, realizez ce am. Am doi părinţi care sunt împreună de un sfert de veac, când pe lângă mine toţi părinţii divorţează, amândoi în viaţă, intelectuali şi am o super-relaţie cu ei, am un câine care mă adoră deşi nu am grijă de el cum ar trebui, am două prietene care sunt cu mine orice aş face, am masă caldă şi o cameră a mea, am o bibliotecă imensă de unde pot citi şi să mă formez ca om, am cei mai buni profesori din şcoală la materia lor. Nu ca oameni, că oamenii au defecte. Însă pe materia lor, sunt stăpâni. Nu există profesori mai buni ca ei. Am un corp bun, fără defecte sau mai ştiu eu ce, şi sunt mulţumită de mine, nu sunt disperată de slăbire, să mă schimb, sau mai ştiu eu ce. Am o viaţă de care sunt mulţumită, şcoala cum mi-o imaginam, nu orice liceu urbanizat, pereţi de beton, şi termopane. Am o şcoală veche de 152 de ani, parcă o particulă desprinsă în timp, o rpivire asupra frumuseţii clădirilor vechi ale Bucureştilor. Am vizitat lte ţări, o chestie care nu mulţi la vârsta mea apucă, fac ce îmi place, şi orice vreau, pentru că părinţii mă susţin, şi multe alte lucruri.
Ştiu sună ideal. Am făcut şi eu greşelile mele, am şi eu regrete, am şi eu probleme în viaţă. Am lucururi de îndreptat şi nu am curaj să mă apuc de ele, sunt cam leneşă şi nu fac tot ce ar trebui în casă.
Dar prea mici defecte, faţă de cât noroc am. Ca să nu mai spun de toate pericolele din care am scăpat, că la cât sunt de inconştientă mă mir şi eu sincer că am toate cele la loc, mulţumesc lui Dumnezeu.

Citatul spune că ne comparăm fericirea cu a altora. Desigur. Dar există mai multe forme de comparaţie. Eu ănţeleg că există oameni şi ami puţin norocoşi ca mine, şi încerc să nu mă mândresc cu fercirea mea, şi încerc să îi ajut. Cum pot şi eu, cu sfaturi, cu bunuri materiale…
Doar, ar fi absolut egoist să mă bucur de lucrurile mele şi să le dau peste nas altora cu ele. Ar fi complet idiot şi foarte naşpa din partea mea.
Nu ştiu ce să zic. Sunt oameni care au mai mulţi bani ca min. Sunt oameni care au vizitat poate locuri unde vreau eu să merg. Sunt oameni care au unele lucruri care poate mi le-aş dori eu şi nu le apreciază. Şi material, şi sufletesc. Şi ce dacă? Poate şi eu am lucruri care alţii le vor. Cu siguranţă am. Şi atunci ce facem? Simplu. Ne mulţumim cu ce avem. E şi aşa suficient. Dacă nu am un lucru material încerc să muncesc pentru a-l obţine. Dacă nu am ceva sufletesc sau dragostea cuiva, poate e un motiv pentru care nu am. Caut motivul şi mă liniştesc, găsesc o soluţie.
Serios. Nu ar trebui să comparăm fercirea noastră cu a altora. Pur şi simplu trebuie să fim fericiţi cu ce avem, că existăm, că avem ce avem..eu aşa fac. Şi mă simt al naibii de bine în interior.
Mi-a spus un prieten mai mult:
“Nu te înţeleg. Tu eşti fericită şi că plouă.
Plouă, ce bine!”
Da, sunt fericită că plouă, că e soare. De ce să nu fiu?

Diana, tu ce zici?

L.E. Hei, ce ziceam de fericire? Poneii mei au crescut mari!
Uite!

Tags: fericire

8 Responses to “Fericire”

Leave a Reply