Oaki

Povestea a început când am primit cadou la 2 ani de la bunicu’ [Dumnezeu să-l ierte] un muţunache cu care sa dorm. Era o broască verde lungă şi slabă ca mine. I-am zis Oaki, de la oac (super logică pentru un copil de 2 ani). Nume sugerat de ai mei bineînţeles, influenţat de un film în vogă pe atunci, “Maria Mirabela în Tranzistoria”. Erau 3 personaje principale: Oaki, Scaparici şi Omidee, fiecare reprezentând câte un element (apă, aer, foc). Este filmul meu preferat.

Iată-i pe cei trei:

…şi aici doar Oaki

Aici e Oaki al meu, când aveam doi ani..

…şi aici acum, când încă rezistă.

Cam asta ar fi povestea cu asta, alături de faptul că atunci când eram mică, debordând de energie, lumea mă striga “broasca” sau “broscuţa”…
Când am crescut am devenit pinguin, pentru că le pot imita vocea şi mersul. Problema e ca pinguinii sunt cele mai depresive animale (mda, cum ai putea să fii între 5 bilioane de hectare de gheaţă?], iar eu nu suport depresia. Oricum, tot broasca e de bază.

Şi acum, ce zice lumea de Oaki:

“Dar cel mai bine se tine broscoiul Oachi, care la un moment dat exulta muzical (cu vocea Andei Calugareanu) in invulnerabilitatea sa de desen animat: “Nu va alarmati! / Oachi a glumit. / Nu va speriati! / Oachi n-a murit. / Oachi e desen nemuritor! / Lacrimi de cerneala care nu ma dor, / Suflet de-acuarela vesnic zambitor…” De acuarela sau nu, e acolo.”

şi…despre Oaki. Melodia lui. (vocea nemuritoare a Andei Calugareanu), în prima parte, şi la mijloc.

…and here is where the story..beggins.