Concurs

Posted by Oaki     Category: Romania, Uncategorized

Uite ca m-am adunat şi eu în sfârşit, şi am reuşit să mă apuc să scriu articolul ăla care îl tot amânam pentru concursul Iasiplus şi Visurat

Tot de la postul ăsta mă gândeam să încep să scriu şi eu cu diacritice, adică, ar fi mai draguţ aşa, şi mai uşor de citit.

Despre câte se pot schimba în oraşul meu ar fi multe de spus, având în vedere că trăiesc în capitală, şi ştiţi cu toţii că aici sunt cartierele alea atît de primitoare, lumea aia atît de nesimţită, minorităţile care au drepturi faţă de majoritate, care nu are…

Să o luăm cu începutul.

Administraţia.

Probabil aş face la primărie un sediu al petiţiilor, sau Colţul Sugestiilor :-?? unde fiecare om din Bucureşti să se ducă cu un bilet de câte ori are cîte o problemă, şi să îl pună acolo, iar primăria să se angajeze în 24 de ore de la data la care a fost dat biletul (presupunând că scrie data pe el), să rezolve problema.

“La mine în faţa blocului e o groapă de un metru si adâncă de vreo 10 cm, care stă aşa de vreo 3 ierni. Ar avea nevoie de o asfaltare”

“Locurile alea suplimentate la grădiniţe ce se mai aude de ele?”

Şi alte astfel de probleme. Şi să aibă bugetul îndeajuns de mare (asta e simplu, în loc de scoici şi melci cu alte delicatsese stau şi ei o lună pe cartofi şi pui şi să vedeţi ce creşte bugetul), ca să îşi permită destule echipe de trimis pe teren. Fără scuze de genul “ăăă..nu mai avem echipe/combustibil/bani/timp.” Desigur asta e o gîndire idealistă pentru România…

Primăriile de sector

Cu astea e mai urât. I-aş pune pe primari să stea o lună într-un apartament de bloc in sectorul pe care îl conduc, şi să se ducă la un serviciu temporar, o lună, în alt sector. Jumatate de lună fără maşină, ca să se bucure din plin de placerile mijloacelor de transport, jumătate de lună cu maşină, să se bucure şi de minunatul trafic din Bucureşti. Dacă după ce au răbdat aşa o lună, TOT nu fac nimic, să îi demitem :).

Pistele

De biciclete. De role. De skateri. Împuşcăm 2 iepuri deodată. Se diminuează poluarea, şi eviţi asfaltul care se face cremă la 25 de grade, babele care te văd că vii şi se opresc să se uite la tine, pantele aiurea şi aglomeraţia de pe trotuar / maşinile de pe stradă. Plus că te mişti mult mai repede. Am văzut că sunt făcute în zona Casa Poporului. E un început. Dar pe zona Romana-Unirii cînd faceţi? Sau în restul Bucureştiului?

Străzile

Aş trage un strat de ciment pe tot oraşu’ ca să fie egal. Fără pante aiurea în miezu’ trotuarului Unirii să îşi rupă rolleri gâtul, fără gropi pe străzi, fără pietriş, nisip, săpături şi alte prostii. Şi eventual o asfaltare care să dureze mai mult decât până la prima ploaie sau primele alegeri. Şi aş da Dumnezeului jos bordurile alea anti-tanc, de maşinile se rup când urcă pe alea, bicicliştii obţin fundul plat iar de ăştia cu rolele ce să mai zic, după 8 coborâri şi urcări de pe/pe alea, febra musculară la ea acasă.

Parcurile

Aş pune mult mai multă pază. NU sunt deloc suficienţi paznici în tot parcu’, şi ăia care sunt umblă în gaşcă de cîte 8. Dracii pe ei mi se trag de la bătaia care şi-a luat-o adoratul când am mers în seara aia de au apărut paznicii dupa 5 minute.

Aş suda nişte coşuri de gunoi în asfalt. Le-aş cimenta acolo, fără bare de susţinere. Coşul direct. Ca să nu mai poată să-l fure nimeni. Şi l-aş face şi din cauciuc dur, ca să fie neimflamabil, şi să nu poată fi tăiat.

Aş mai pune nişte bănci mai comode că îţi rupi spatele pe astea, mai ales la cele drăguţe fără scînduri.

Aş suplimenta numărul de ţâşnitori, sau cel puţin le-aş face pe alea care sunt deja, sa meargă.

Şi aş face mai mult spaţiu pentru pomi în tot Bucureştiul făcând naibii ceva cu kg alea de cabluri de pe stâlpuri..ori conectate prin unde electromagnetice (deşi şi astea sunt dăunătoare), ori pe sub pământ..da’ să scăpăm de maţele alea.

Aş băga un elicopter ceva, nişte SPP-işti, care să cureţe tot parcul de boschetari, şi să îi ducă la un centru de plasament, buncăr anti-atomic, ceva. Care ma duce la altă problemă.

Populaţia pestriţă.

Boschetarii din parcuri, cerşetorii din oraş/metrou/autobuze, copii abandonaţi/cerşetorii, bătrînii care cerşesc, animalele de pe stradă. Fiecare în câte un loc..centre de plasament, orfelinate (adminstrate calumea, nu cu educatori insuficienţi şi idioţi), azile pentru bătrâni, adăposturi pentru animale cu hrană, pernă caldă şi curţi..să curăţăm străzile, că nu îmi imaginez că străinii care vin sunt prea fericiţi de ce văd, şi în fond şi aştia au nevoie de un loc unde să stea.

Ţiganii

Băi, cu aştia nu ştiu ce să fac, după mine i-aş folosi pe post de cobai într-un buncăr anti-atomic. Să văd dacă a fost construit cum trebuie. Undeva într-un câmp părăsit, pe toţi. Mă rog, probabil încă am sechele de la bătaia aia, şi am gîndire mai xenofobă momentan…sigur, sunt şi ţigani muncitori, care au educaţie şi muncesc cinstit, cu ăia nu am absolut nimic. Am cu aia cu iphone care circula pe ruta 1 mai-Gara de Nord. Dacă ar fi atît de buni sa aibă iphone, de ce merg cu metroul? Am cu aia care se cred şefi în şcoli şi îţi tremură fundu să zici ceva “că pun brigada pe tine haules!”. Am cu ăia de atacă prin parcuri copii doar pentru că sunt ei nervoşi, şi vor să se descarce pe unii care nu au nici o treabă cu ei. Am cu ăia care maltratează copii, îi fac pentru produs, fetele pe centură, băieţii la cerşeala. Am cu ăia de dau în cap seara pe la 8 pe Pache Protopopescu, sau umbli ca omul pe stradă şi auzi ” ce faci păpuşa, mişto cur!”, pe care dacă îi ignori te trezeştii şi cu o labă, în cel mai fericit caz cu un “fă futuţi morţii mă-tii uite-te la mine când vorbesc cu tine că te aleargă juma’ de Ferentari!”. Cu aştia am ce am. Că sunt ca lăcustele. Mulţi şi dăunători. Şi fac fetele de 15 ani să întrebe colegii “care tovarăş de al tău avea de vânzare şprei d-ăla paralizant sau bâtă telescopică?”

Siguranţa pe stradă şi în cartierele mărginaşe.

Unde nu am voie seara singură. Din principiu. Ştiu regula asta de când aveam 3 ani. Sunt fată. Nu trebuie să trec pe acolo nici ca adult. Colentina, Rahova, Ferentari, Pantelimon, drumul Taberei, Pajura, 1 mai…

“Sunt cartiere intregi din care nu mai poti sa iesi
Cand pleci, esti in p##a goala, cu banii luati si ochii reci
Deci, ai grija unde mergi, sa te feresti
Micul Paris s-a stins…Noapte Buna Bucuresti!”

Cum zice şi Ombladon în piesa lui, Bucureştiul este public pentru oamenii fără “brigadă” cam jumătate…adică pensionari, copii, adolescenţi, fete, femei şi oameni bolnavi. Restul este strict interzis. Anul ăsta am înţeles ce înseamnă cartierele mărginaşe, am cunoscut lume din acele cartiere, şi am scăpat de câteva ori la mustaţă de nişte bătăi bune..că aşa voiau ei.

Serviciile publice.

Poliţia. Aş concedia toţi poliţiştii care iau şpagă (mers pe stradă sub acoperire şeful de secţie, încălcat legea, dat şpagă. Daca o ia, concediat pe loc)

Salvarea, suplimentat maşinile sau ceva, ca să nu mai stea omul cu criză renală 2 ore jumate până vine cineva.

Birocraţia. Să se poată rezolva totul la un ghişeu, nu plimbat la alte 11.000, să facă un curs de bună-purtare funcţionarele, să suplimenteze numărul lor şi orarul, şi aceaşi fază cu mersul şefului sub acoperire, să meargă şi să vadă cum se poarta cu tine. Concedierea aferentă pe loc.

Restaurantele, magazinele, desfiinţare dacă nu au contiţii salubre, sau personal care te tratează cu partea dorsala. Scurt.

Şcolile. Conducerile să îşi asume mai multă responsabilitate pentru toate porcăriile care se întâmplă la ei în şcoală şi să nu mai dea vina de la portar la director la profesorul de servici la (!!) elevii de servici. Să nu îţi mai fie frică în şcoală că te caută nuş’care să te omoare, sau să nu zici ceva că vine ăla cu mă-sa la diriginte şi tu n-ai nici o şansă, în pofida faptului că ai dreptate.

OAMENII

Aş schimba oamenii din capitală. Cel mai important. Pentru că în fond, ei formează capitala. Şi sunt nişte nesimţiţi, prost crescuţi, încrezuţi, ţărani veniţi la oraş care brusc se cred King Armani, cocalari şi prinţese. Babele care urlă la tineri în tramvai şi tu tre’ să fi chinez, că deh, dacă îndrazneşti să comentezi, îţi mai sare juma’ de tramvai in cap că ai tupeu. Chit că ai dreptate. Asta e ca aia cu profesorii: eu-tot, tu-nimic, eu-catalog-putere. Derivată din faza cu “eu-bâtă-putere! eu omor animale, mâncare!” Se cheamă respect reciproc, şi chiar nu înţeleg de ce trebuie noi să îl oferim orbeşte dacă celalalt îşi bate joc de noi.

Aş schimba oamenii cu mentalitate de “nu mai pot sa răspund nimic pentru că m-a închis cu argumente, hai să încep să dau cu pumnu’!”, aş schimba copii răsfăţaţi care urlă prin magazine la 12 ani că ei vor nu ştiu ce mobil N70 şi eu la vârsta lor urlam la mama de jos pâna la etajul 3, că n-aveam mobil, aş schimba lumea care-ţi răspunde cu chef de “hai mai lasă-mă!”. Aş vrea oameni care să zică ” da, mulţumesc” şi “mă scuzaţi”, în loc de “uite-te bă aragaz cu 4 ochi pe unde mergi” şi “normal, bă boule”. Oameni care să nu te strige pe stradă:”hei gagica, te fac un tur cu ăsta micu al meu?” sau “hei, fata, vrei să fi Columbeanca mea?” dupa care râs cu gaşca de măgari în cor.

Mi-aş dori un oraş unde lumea să meargă zâmbind pe stradă, nu stresaţi de sistemul de rahat, de job-urile mult prea obositoare pe bani puţini, de nervii de acasă, de poluare, de tot.

Un oraş unde dacă datorită uşilor de toată jena care se vând, părinţii rămân la 11 jumate noaptea blocaţi în casă şi copilul afară, să existe o firmă de lăcătuşerie care să vină să salveze oamenii, nu “a doua zi dimineaţă la 10″ că poate copilul n-are unde să doarmă!

Dar, desigur, de ce îmi fac speranţe? Am scris un post prea idealist pentru ţara asta şi sunt sigură că mâine dimineaţă când ies din casă o să mă enervez că iarăşi o să dea un bou peste mine şi o să se uite urât, tot la mine, care am pe moacă un zâmbet fericit şi optimist că e o nouă zi în care îmi propusesem să mă simt bine.

Desigur, sun pretenţioasă, vreau un oraş ideal. Da, ştiu că or mai fii multe alte probleme care nu le-am trecut aici, că şi aşa m-am lungit destul..dar astea le-am văzut eu..şi mă doare retina de la ele. Nimic din ce am scris eu nu se va schimba, ştiu…dar de ce să nu visăm? :)

Tags: , , , , ,

12 Responses to “Concurs”

  1. Concursuri de cacat « Sunt în vacanţă. Reveniţi mai târziu! Says:

    [...] ca acest concurs trebuia castigat de Axel16 sau de Oaki , pentru ca au pierdut ceva timp pentru a scrie articolele pentru acest concurs jegos si au expus o [...]

  2. CapnJackSparrow Says:

    Salut! Frumos blog! Bine scris, dar cred ca uiti in ce lumea traiesti! Revino cu picioarele pe pamant!
    PS: Ma mir ca e blogul unei fete…

  3. Sedativ Says:

    In legatura cu problema cu tiganii minori ce cauzeaza probleme,consider ca ar trebui sa se faca un fel de lege care sa spuna asa:Puradelu tau merge la scoala,termina cu medie mare,isi ia la sfarsit de an 1000 de euro.Asa fiecare isi va trimite copilu sa aduca mia pe care o vor sparge,probabil,mai inteligent,culti fiind.2 iepuri dintr-o lovitura.

  4. oaki Says:

    Intr-adevar,asa ar fi cel mai bine, probabil i-ar mai linisti si pe ei..

  5. Moro Says:

    Uuu.. buna strategie, sedativ. :)) Oricum, sa stii ca io m-am distrat la postu’ asta, desi stiu ca nu asta era intentia. M-a amuzat ca aceleasi lucruri se intampla peste tot si toti oamenii cu cap stau si isi dau cu parerea, parere care normal ca nu e ascultata de cei care conteaza. Deci io zic asa: Ia atitudine! Candideaza la Primarie! Sau nu, ca oricum o sa se intample acelasi cacat ca de obicei. I like Romania! It makes me laugh… I almost love it. But no, on second thought…

  6. oaki Says:

    Eh, aşa e românul, face haz de necaz..păi acum pe bune Moro, ce să facem altceva..avem ce?

  7. Moro Says:

    Pai n-avem. Asa ca sa o lasam asa cum e ca e amuzanta. Mie cel putin imi place sa ma uit la politicieni cum incearca sa prosteasca lumea si sa ma amuz de aberatiile pe care le debiteaza. Si imi mai place sa citesc/vad/aud jurnalisti d-aia adevarati care se iau asa de toti pentru niciun motiv intemeiat si ii desfiinteaza. >:)

  8. admin Says:

    Da, macar asa >:). Ma intreb daca vreo froma de conducere a fost vreodata corecta..hm..da..in Epoca de Piatra..daca comentai acolo..=))

  9. 47 Says:

    Apropo de forme de conducere, mie mi se pare că oamenii cel mai bine ar trăi ori sub o dictatură (da’ cu un dictator bun, un regim autoritar, nu totalitar), ori în anarhie. Oricum, noi avem o democraţie în stadiu “de larvă” şi le acordăm ţiganilor drepturi de minoritate… pe cuvânt, asta mi se pare o prostie. Italienii îi dau afară din ţară, nu zice nimeni nimic. Noi îi tratăm ca pe nişte cetăţeni normali şi sar ei cu gura, sare CNCD-ul că vai e discriminare la noi! Normal să se umfle în pene şi să păţeşti cum ai povestit.

  10. oaki Says:

    eu rămân la ideea mea cu buncărul ^_^

  11. 47 Says:

    Decât un buncăr, care ar fi o risipă de bani ai statului, nu ar fi mai simplu să se facă lagăre de muncă? Eventual şi private? Aşa s-ar rezolva problema puşcăriilor, iar boscetarii ar putea să lucreze tot în aşa ceva, dar nefiind privaţi de libertate.

  12. oaki Says:

    sti ca esti destept?:))

Leave a Reply