Vestea bună e că am reuşit să iau carnetul de conducere la 18 ani (respectiv în ultima zi înainte de ziua mea).
Vestea proastă e că sunt în şoc.
Excluzând utilitatea evidentă, că pot conduce pe distanţe mari ca să nu mă mai chinui cu tren şi alte dubioşenii (maxi-taxi – modul ideal de transport pentru o tânără firavă – nu comentaţi, sunt slabă pentru înălţimea mea!), prin oraş eu refuz să conduc! Am condus – în general seara, şi cu tata încă, deoarece nu cunosc drumurile dinpoziţia şoferului ci numai din cea a pasagerului, ca să învăţ oraşul. Benzi care se termină brusc în diagonală, treceri puse după colţ, colţuri de borduri care ies în şosea, parcări care ies în semafor, banda întâi inutilizabilă, şi raliuri după ora 00:00!
Plus că oraşul e prea mic pentru câte maşini sunt!
Da, ştiam toate chestiile astea şi înainte, dar aşa din auzite nu realizam ce înseamnă. Acum, că m-am lovit de ele (la figurat – deşi la Billa Berceni unde din benzi se fac brusc două, o fiinţă feminină cu Şcoala a decis că ea ACUM SE BAGĂ ÎN MORDOR, ACUM ORI NICIODATA, şi dacă nu opream, nu numai oglinzile se ciocneau), realizez că sunt probleme reale!
DN1 e chiar acceptabil, am condus de la 21:30 de la Nistoreşti până la 23:00 când am ajuns în Bucureşti. Viteza legală acolo e 70 în sate si 100 pe afară, dar eu fiind începătoare am voie cu -20 din viteza legală. Deci cu 50 respectiv 80. Oricum, în sate conduceam cu 40 de panică de găini şi căţei şi beţivi, iar ăn afară oricât mă străduiam de 65-70 nu treceam. Nu că nu aş fi putut, dar mi-era teamă să apăs pedala aia, că nu aveam eu siguranţa că pot opri rapid în caz de ceva, considerând că nu mai condusesem niciodată pe drumul respectiv, era noapte, la început ploua, şi conduc pe maşina asta de o săptămână (e o maşină mult mai mare faţă de cea pe care am făcut eu şcoala, şi e pe benzină nu pe Diesel). Aşa că am condus liniştit pe banda 1, câinele şi prietenul au adormit, mama era atentă (dar ea e atentă şi la tata care conduce de 20 ani), şi tata cam căsca. Avantajul a fost că nimeni nu respectă pe bune viteza legală, aşa că în afară de periodicele fulgere care treceau pe lângă mine cu 130 la oră, eram cam singură pe şosea deci totul frumos.
Examenul l-am dat cu (jur) varianta românească a lui Mr Bean, care s-a suit în maşină şi a început să-şi aranjeze sprâncenele şi părul. Examenul a fost mult mai relaxant considerând că nu mai avea foaia aia pe care să sublinieze la fiecare 2m ce fac, deci eram mai liniştită, plus că ştiam şi eu să conduc bine. Tipul dinaintea mea a intrat de pe arteră pe şosea (în sensul opus de circulaţie decât venea), încadrându-se pe străduţă pe contrasens, şi a picat cu 29. Şi i-a mai şi murit motorul de vreo 4 ori, timp în care l-a întrebat pe poliţist dacă măturăreasa de la marginea trecerii de pietoni care mătura liniştită frunzele “teoretic, nu e pieton”. După care la viraj la stînga în intersecţie s-a oprit pe banda celor care veneau cu viteză din sens opus, după ce întorsese pe mijlocul zonei haşurate la o întoarcere. Deci eu sunt ok.
Am greşit că nu am aproximat bine pe o străduţă dacă încap şi eu şi o altă maşină, dar m-a oprit poliţistul. Deasemenea, în timp ce mergeam eu liniştită, face tipu: “ia piciorul de pe accelaraţie.” Şi îmi pune o super frînă! Eu, speriată: “Am greşit ceva, ce s-a întâmplat??” Deja eram cu ochii în toate oglinzile după linii călcate sau altceva, şi el zice extrem de calm: “nu, doar testam frâna”. Bravo tată.
