Oaki

Cum a fost pe Valea Prahovei:

Am fost weekendul trecut la munte. Auzisem de la un prieten că era foarte frumos în Azuga aşa că…m-am hotărât pe loc să schimb monotonia oraşului cu aerul curat de munte. Am căutat pe net Cazare Azuga, şi am ales o locaţie de 3 stele din multitudinea de oferte de Pensiuni, în special încercând să mă axez pe Pensiuni Azuga, pentru că voiam să mă cazez cât mai aproape de pîrtie. Am ajuns acolo, era foarte frumos, totul era plin de zăpadă, un peisaj mirific. Am fost la schi, ne-am dat cu sania, am mîncat într-un restaurant bunicel…totul a fost ok. Singurul duşman al vacantei mele, drumul de întoarcere. Am făcut 6 ore spre Bucureşti. Trăiască DN1.

Vreau să fie vară ca să pot să:
1) înot
2)merg în tricou pe stradă, nu în haine de 5 ori mai grele ca mine.
3) să merg la Sighişoara, festivalul medieval.
4) să merg în tabără în Anglia.
5)să mi se mai facă dor şi să sms-uiesc tot creditu’ cu prietenii.
6)să se apropie ziua mea
7)să fie ziua mamei

Sunt un om cald. La modu’ că trag la căldură. Şi acasă la mine dacă veniţi, în restul casei sunt 15 grade, la mine în cameră sunt 23. Şi eu stau în training gros şi tricou. Pentru că îmi place căldura, nu suport frigul. Căldura mă moleşeşte, dar puţina apă te trezeşte instantaneu. Dar când îngheţi..eh, e mai greu să te dezmorţeşti.
Ador vara pentru că e pur şi simplu CALD. Da, şi iarna ar fi marfă, dacă am merge la schi sau ar fi măcar zăpadă. Da pe canceru’ ăsta care e afară, numa patinoar, te cam saturi. Dacă e ceva ce nu suport este betonul, asfalt, combinat cu temperaturile scăzute. Mă simt ca într-un frigider gigant!
Sunt ţestoasă de nisip, asta e.
Oricum, vreau căldură!
De ce credeţi că am păr lung? Ţine de cald!

Se ştie demult, “codrul frate cu românul”
Deasemenea se mai ştie că românul îţi iubeşte mult ţara. Nu mă refer la politicieni, la trafic sau la cele mai frumoase produse. Mă refer la relieful ţării, la rudele din ţară şi la amintirile din ţară.
Într-un război de la istorie (nu mai ştiu care exact), românii luptau pentru nemţi. Iar aceştia aveau nişte pedepse absolut criminale pentru dezertori. La români erau mai mici pedepsele, având în vedere că despre ei se ştia clar că suferă de o boală “dorul de ţară” care îi face să se simtă mizerabil când stau mult departe de casă.
Iar azi-dimineaţă uitându-mă la nişte poze pe Net am realizat ceva. Colegii îmi spun că sunt hiper-urbanizată, şi aşa e îm place foarte mult să stau în Bucureşti.
Însă am realizat cât de puţine răsărituri şi apusuri am văzut la viaţa mea. Şi mai ales, nu erau răsărituri de după munţi, sau din mare…erau de după nişte blocuri. Şi le cam strica farmecul.
Am o frază preferată într-o carte. “Eu îs de la munte, am crescut în miros de brazi!”
Eu am crescut în miros de uleiuri aromate şi R.E.B.U care venea să ia gunoiul. Nu cred că sunt aberaţii chestiile alea că pământul îţi dă o anumită energie, te încracă de viaţă cumva. Păi noi, sechestraţi între betoane şi asfalt, cu ce ne mai încărcăm? Şi parcă ţi se duce ceva din viaţă, ţi se pierde o parte din eul tău de român fără să îţi cunoşti ţara. Nu ştiu cum rezistă oamenii în New York atîţia ani între betoane. Devin practic nişte maşinării.
Nu zic acum să iei cortul şi să te duci să trăieşti în pădure (deşi probabil aşa ar trebui să facem toţi ca să ne luăm o porţie zdravănă de natură), dar parcă dacă stai prea mult lipsit de contactul cu Verdele, ai o strălucire a vieţii care se diminuează, dispare cu cât nu o laşi mai mult să respire energia de care are nevoie.
Vreau la munte, la mare, la schi, sau undeva unde să mă bucur de un piesaj şi un răsărit natural, nu cu tag-uri de graffiti sub el.

Aţi observat cum toţi facem/făceam poze în excursiile cu şcoala, la grupuri de oameni cu spatele la noi, după care toţi se întorc cu faţa,pentru că au auzit că ai făcut poză?
Frate, nu mai am nevoie acum, trebuia să fiţi cu faţa acum 5 secunde!
Şi aţi mai observat cum toţi facem poze la peisaje frumoase, geniale, (aceeaşi chestie la pozele cu flori) şi după ce le-am făcut şi le arătăm prietenilor, ÎNTOTDEAUNA o să sărim peste pozele cu peisaje?
“A, da, astea erau dealurile pe acolo…mă rog..şi aici eram EU cu..”
NICIODATĂ nu ne mai uităm la pozele alea cu peisajele amărâte de pe unde am fost! Peisajele nu contează pentru noi decât dacă suntem NOI în centrul pozei, sub forma “aici EU eram la..”
Peisajele sunt făcute ca să fie pozate de aparate profesioniste şi să apară pe site-uri de specialitate.
Când nu mai avem memorie la card, primele poze care le ştergem sunt alea cu peisajele!
“Eee..e doar un deal, nu e aşa frumos, pot să-l şterg!”
De ce pozăm peisaje? Ocupă timp, spaţiu, şi memorie! Şi riscul ca persoana care face poză la o floare minusculă să rămână în urmă şi să se piardă de grup sunt foarte mari!
Peisajele sunt pur şi simplu, NAŞPA!

De obicei verile mi le petrec cu ai mei,sau în tabere.
De câteva veri nu am mai fost în tabere, dar am mers cu ai mei prin ţară, sau în afară. Întâmplător, vara trecută şi vara asta am fost la Sighişoara. Deci eu ador oraşul ăla.
Şi nu numai eu, mai ştiu un Zuz.
La cât am umblat pe acolo, ştiu oraşul ăla ca în palmă. Fiecare magazin unde e, ce are, cât costă. Ştiu până şi unde e singura cofetărie din oraşul ăla, care are cornete cu ciocolată. Însă până anul ăsta nu fusesem la festivalul medieval de acolo.
Doamne! Parcă se transformă complet la festival! E absolut briliant, parcă aş fi pe vremea lui Ştefăniţă Măreţul sau la curtea vreunui împărat Verde,cert e că acolo se ABUNDĂ de viaţă 24 din 24.
La vară am hotărât că moartă, coaptă, eu mă duc acolo cu gaşca.
Vreau din nou să stau acolo,unde efectiv oamenii se distrează, de mii de naţionalităţi, fără griji..
Acolo au langoş!!!

Cel mai bine a definit Sighişoara Zuzu căruia îi place şi lui:
“Acol oamenii stau în castele! Şi le placee!”
Până acum câţiva ani eram convinsă, că indiferent dacă aş călători şi aş vedea lumea, ceva mai tare ca Bucureştiul meu unde m-am născut şi am crescut nu o găsesc. Păi, ba da, o să găsesc.
Se cheamă Sighişoara.
Vreaaau!!!!!

Weekendul viitor pe vremea asta sunt în excursie.
Aşa că vă rog oficial, de vreme ce ne-am declarat război cu pastă de dinţi, toţi care aţi fost vreodată în vreo tabără.
Scrieţi cele mai tâmpite, cretine, proaste, bătai de joc, idei care vă vin depsre glume naşpa de făcut în tabere.
Eu am deja o listă,dar am nevoie de mai multe având în vedere că 3 zile o să stau pe cafea ca să nu îmi facă aştia ceva noaptea.
Daţi-i drumu’!

la munte. Maine dupa-masa revin in Bucuresti, abea astept.

Azi a batut vantul mai spre seara insa dimineata am mers in padure, la rau, si am facut un baraj. Frumos. Am aruncat pietre timp de o ora intr-un anumit loc. Foarte relaxant.

Azi a fost ziua Unhiului meu, la multi ani.

Azi a fost si ziua unuei persoane pe care eu o urasc, si tin mult la ea in acelasi timp. Nu stiu ce sa mai zic, dupa ultimele intamplari. Hai sa traiesti ca..totusi avem nevoie de tine. [Ah ce mi-as dori acum sa te bat cu un tac de biliard, da ma abtin. E ziua ta, ce naiba]

Maine posturi noi si multe pe blog. Acum nu mai am Internet in cateva minute

Read more…

Sunt cu Cookie la munte, vin Luni dupa-masa. Posibil sa ma scriu de aici seara, cand pun mana pe Net.

Aici, plictiseala groaznica ca de obicei dar macar avem filme, si placa de mountainboarding.

Va pupam, mai vorbim.

La Istanbul am stat în ultimele trei zile.
În prima zi am ajuns, seara, după un drum de 12 ore, şi nu mai dădeam de hotel. Poliţia în loc să ne ajute ne încurca, singurul drum care (ziceau ei) duce la hotel e închis o oră şi trebuie să aşteptăm să se deschidă. Noroc cu un taxi.
Acolo am vizitat moscheea albastră,

Read more…

Pe drum spre Istanbul am trecut prin Bursa, unde mama a găsit faianţă de Iznic (Niceea), tata şi-a găsit marionete Karagoz,

Nişte marionete de 40 cm făcute din piele de cămilă. Le-a inventat un tip pe nume Karagoz, şi împăratul l-a decapitat pt că distrăgea atenţia muncitorilor, dar după asta aceştia au devenit fără chef de muncă şi trişti (emo) aşa că i-a dedicat arta asta teatrala lui.
Iar eu mi-am găsit mătase bună, adevărată, (pure silk) la Koza Han, la Nenateks. Acolo găseşti magazinul lor, şi au mătasea genială, eu mi-am luat 4 metri de mătase roşie, şi încă doi metri de mătase vopsită manual. Au şi nişte eşarfe drăguţe, cu foarte multe modele. Dacă vă duceţi pe acolo, luaţi că e bună. Nu e reclamă, doar că pur şi simplu tipii au fost foaret serviabili, vorbesc engleză şi e foarte drăguţ locul.
Adresa este: Kozahan (Kervansaray) Ust Kat No: 281.

Dacă că duceţi în Bursa, vizitaţi şi Moschea Verde (Ieşil Cami) , şi Mormântul Verde, noi n-am apucat dar sunt superbe.

Read more…