Eu am început cu galben 2, şi primul lucru care l-am scăpat când am pus piciorul pe lemnele alea care se bălăngăneau ca la parcurile de copii când eram mică a fost un FUCK.
În fine, acum dacă ne-am băgat în troacă ne mănâncă porcii.
Iniţial mi s-a părut greu cel Galben, dar evident că în secunda în care m-am văzut pe picioarele mele, m-am dus aţă la traseul verde. Care din nou mi s-a părut greu, dar deja mă obişnuisem. Evident că am rămas blocată pe o tiroliana în picioare, că deh, n-a ajuns până la capăt, s-au încurcat firele…şi dârdâiau izmenele pe mineeee, da’ io făceam ture cu tiroliana, faţă-spate! Cele mai stupide şi enervante erau scările verticale, şi butoaiele care aveau aer între ele şi trebuia să sari dintr-unul într-altul, de-a buşilea, că deh erau pe orizontală.
Bun, ajung eu jos, (slăbisem deja 2 kg), şi hai la următorul.

Doar că mă ştiţi, când în viaţa asta am citit eu regulamentul?
Aşa că habar n-aveam că ar exista un traseu albastru, şi m-am dus ţintă la cel roşu, că deh, culoarea mea favorită.
De bine ce până acum eram înconjurată de copii până în 12 ani, acum brusc eram cu studenţi de 20+ şi zdraveni, vânjoşi. Ăia la instructaj doar spuseseră că e necesară forţa fizică, da’ cine să-i asculte…
Urc eu frumos, primu’ drum a fost ok, drum format din scânduri poziţionate la unghi de 60 de grade în jos, meh, să zicem, uşurel, poate fac şi pe negru dupaia.
Şi ajung la podul cel mare. Eh, acu’, fiecare obstacol avea un nume. Podul ăsta se numea Purgatoriu. Voi să trageţi concluziile. Dă-i, ţine-te, deja eram la vreo 13m deasupra Pământului, vedeam lacu’ în depărtare – şi îngerii din cer, fie vorba între noi (nu, glumesc, îi vedeam pe ăia de pe traseu’ negru cum umblau pe deasupra mea), şi tremuram din toate încheieturile, la propriu, chetsie care îmi mai şi îngreuna sarcina.
Şi termin podu’, şi ajung la Prima Scară Ucigaşă. Nu m-am uitat cum se numea, da’ nici nu era nevoie.
Scara asta era cumva în lateral de pom (aveţi poză jos), cu 6 trepte, cu spaţiu între ele de 1m. Şi fără apărătoare faţă-spate-lateral-între trepte. Mă uit în jos, văd o tipă la vreo 35 de ani, şi îi arunc un: o să dureze ceva!
-Pardon me?
-Yeah…gonna take a while.
-Is it difficult?
-Kinda. (TU CE DRACU’ CREZI, IO AM DAT JOS 10 KILE NUMA’ UITÂNDU-MĂ ŞI TU MĂ ÎNTREBI DACĂ-I GREU CE MAMA NAIBII)
Deci jur, mă agăţasem cu DINŢII de scara aia. Ce că până acu tremuram şi mi-era frică…acuma efectiv mă agăţasem cu toată forţa de bârnele alea, fiecare strop de viaţă şi vână care trecea prin mine era direcţionat spre mâini şi picioare care se încleştaseră pe scara aia care se bălăngănea fără nici o treabă în bătaia vântului. Făcusem nişte ghiare de fier, şi nu mai dădeam drumu’. Cred că mi-a luat cam 7 min. tot calvarul, dar finalmente am ajuns sus, mai mult târâtă pe ea decât escaladată, că mă smulgeam de pe o bârnă ca să mă sudez instant de următoarea. Ce că cu un picior alternativ faţă de celălalt..cu genunchii, o călăream, cu coatele, cu ce apucam, numai să ajung sus. Efectiv, îmi era frică cu fiecare cm cub din organism, şi nu voiam decât să se termine odată să scap! În fine, ajung sus, zic un Doamne Ajută şi mă dau pe tiroliană. De acolo ajung la un alt copac, de unde vedeam frumos toaaaaată staţiunea (am pozele pe mobil, o să le pun când le descarc acasă), şi văd un mesaj de la Bee:
-Ştii cum se setează un TV HD?
În momentul ăla, cât eram eu de înţepenită şi tremuram din toate cele, m-a bufnit râsul instant, cine mă vedea zicea că-s nebună, io supravieţuiam cu ultimele răsuflări în vârf de pom şi ea îmi dă mesajul ăsta. După care am realizat că o să o aduc şi pe ea aici, şi am avut o criză şi mai mare de râs.
De la tiroliana respectivă au mai urmat două scări de control până la nivelul următor, undeva la vreo 18 m realxat. O nouă tiroliană, şi în opinia mea: Slavă Domnului, asta duce pe Pământ, s-a terminat, gata.
Asta s-o credeţi voi.
M-a adus pe un copac, de unde aveam mai multe opţiuni. O scară verticală cu trepte din 10 in 10 cm, vreo 50 de trepte, efectiv verticală, pe marginea pomului. O altă scară identică cu prima, in lateralul ei, însă la mijloc frântă şi mai lungă. Şi o ieşire care m-ar fi făcut să abandonez şi să ajung cu o tiroliană la sol.
“Mă, dacă tot am ajuns până aici…sau hai să nu…sau…pff…uite cum urcă ăsta săracu’… (era un student în faţa mea, si cum nu aveam doi voie simultan pe un aparat trebuia să aştept…ceea ce eu uram, pentru că în momentul respectiv aveam timp să contemplu toate posibilităţile prin care mi-aş putea rupe gâtu sau sparge capu’ de la înălţimea aia, şi inutil de spus că am o imaginaţie foarte bogată).
Ajunge tipu’ sus, şi eu tot nu mă încumetam..la care aruncă el un: “hai!”
Şi cum orgoliul din mine (deşi trebuie să recunosc la moment redus considerabil) nu suportă o secundă respiro, dă-i şi caţără-te.
În momentul respectiv am decis că nu am de gând să mă uit nici în jos nici în sus, pentru că mi-am amintit de Sheldon din the Big Bang Theory la căţăratul pe stânci şi am realizat posibilitatea că eu pot leşina acolo, şi să cad. Aşa că am fixat privirea pe scândura din faţa mea, şi am zis că o să urc până nu o să mai văd scândura aia (noroc că arătau toate la fel). Se mai zgâşţâna scara zdravăn când mişcau ăia tiroliana deasupra, da’ cine mai era atent. Deja ştiam figura: cleştii de la ghiare, şi mergi, că se termină odată şi-odată! Astfel a fost mult mai uşor, dar tot m-au trecut toate transpiraţiile, şi în momentul în care am ajuns sus, bluza de sub hanorac era cârpă proaspăt scoasă din lac iar hanoracul începea şi el să devină destul de greu datorită umidităţii. Şi mă mai întrebaţi de ce nu mă îngraş!
Ajung eu sus, şi mă întâmpină cu surpriză studentul în gri şi o placă de snowboard. Na că e bună, am făcut mountainboard pe dealuri şi acu’ mă suiţi pe placă la 18m de la sol? Bă, mie îmi place APA, SUB apă, cât mai aproape de Pâmânt, nu în Ceruri! În fine, şi aici începe distracţia. Toţi studenţii erau în faţă, tipele din spate nu ştiu unde dispăruseră. Placa era pe sistem scripet, mergeai pe ea prin aer ca pe tiroliana, dar stând ca pe snowboard, după care celălalt o trăgea înapoi de scripete. E, după ce am urcat 2 scări verticale şi am făcut două trasee pe stomacu’ gol (că nu mâncasem micul dejun, şi era ora 15:30), dă-i şi trage la funii. Exact ce-mi doream. Faza amutantă e că mi-am mai şi consumat energia în van 5 minute până am realizat că e pe sistem scripete şi trebuie să trag spre mine, nu în jos, ca să vină la mine, şi trăgeam nene cu o forţă în jos…sincer, eram cam siderată, pentru că ai mei erau la 5 minute de mers pe jos, eu eram la cucurigu în vârfu pinului, şi nici un adult prin zonă, supraveghetor, nada! Şi să cobor pe scara aia din nou, cum ar zice Colegi: Niciodată în viaţa asta!
În fine, fac eu muşchi la scripetele ăla, şi cu chiu cu vai ajung la pod. Mai trec un pod, destul de uşurel, dacă ignorai faptul că erai lângă nori faţă de Pâmânt, şi ajung la dezastru: inelele de gimnastică! Astea erau oribile. Studentul în gri din faţă s-a blocat şi aşa a rămas, că nu mai avea unde să se ducă. Trebuia să te ţii în lateral de un cablu cu siguranţele, şi să pui laba picioarelor în inele, ca să mergi pe ele, ele fiind agăţate cu o funie de un cablu mult deasupra capului tău, fără nici un alt punct de sprijin. Tipu’ a cedat la jumate, şi-a legat glisanta de cablu de susţinere şi s-a întors la mine ca să o pornească până în partea ailaltă trăgându-se pe sfoară cu mâinile şi cu glisanta. Eu, mai şmecheră, hai să încerc la inele. Şi încerc eu o tehnică bizară de proptit în subraţ de cablu de susţinere, în timp ce după ce depăşeam un inel îl puneam sub celălalt subraţ, ca o planşă de desen. Până am încurcat siguranţele în funia inelelor şi aia a fost.
Oaki a voastră dragă suspendată în şpagat deasupra hăului, încâlcită într-o pânză de păianjen din oţel.
-Ok, PROASTĂ IDEE!
Până la urmă cedez şi mă trag cu glisanta. Partea tristă era că nu ştiam dacă am forţa necesară să mă trag singură până la capăt. Pot spune că am avut mare noroc, că era un tip mai grăsuţ în faţă şi m-a tras pe ultimul metru, că altfel deja îmi creasem imagini în minte în care eu dădeam mesaje cu texte de genu’: S.O.S! şi Ajutor! părinţilor, la sol. Că deh, toţi erau în grup de 2-3, sau cu părinţii, Oaki de zăludă singură.
În fine, cu chiu cu vai mai duc o tiroliană, şi când să cred şi eu că s-a terminat, surpriză! Încă o scară, mică de data asta. Zic, “hait, unde mă mai urci nebunule, sadicu naibii care a făcut traseele astea!”, timp în care apare tata şi mă întreabă cât mai am.
Toată disperarea acumulată în mine refulează şi scap un: NU ŞTIU SPER CĂ NU MULT!!!
Oricum, mai aveam o tiroliană şi am scăpat.

A fost foarte amuzant, deşi foarte periculos, şi sunt destul de mândră că am reuşit să văd până unde pot să merg cu psihicul, deşi fizicul refuză categoric.
Mai jos aveţi poza cu Prima Scară Ucigaşă, şi tiroliana umătoare. Pozele sunt făcute cu zoom, de aia sunt aşa clare, restul pe Vineri.

Am vrut să închiriem scutere şi după ce “nu funcţionau” la vreo doi comercianţi ne-am prins că alea se închiriau la negru.
Până la urmă am închiriat, electrice, pentru o oră, care evident că nu au mai funcţionat după 2 km, şi am aşteptat un alt scuter să vină să ne ia, tractând cu el un scuter de rezervă. Mda.
Partea bună e că par foarte interesante, şi o alternativă destul de intresantă la maşină.
Ne-am dar şi cu Segway-u, care după montainboarding mi s-a părut demn de milă, mă plictiseam în regim grav la viteza de apă freatică a acelui aparat. Mişto experienţa, dar dacă nu eşti atent, adormi.
Oricum, m-am bronzat, mă mai duc şi săptămâna viitoare,
Şi nişte poze:

L.E. Tocmai am realizat ce bine o să-mi facă la karmă postul ăsta în toamnă, printre ploi şi teme. Chicka-wow O_o

Frigul.
Cine mă cunoaşte, ştie că la mine pe tot parcursul anului, temperatura din cameră e demnă de un climat tropical. Sunt minim 30 de grade, cu variaţiuni pe temă, de obicei în sus. Da, inclusiv vara. Pentru că prefer să mor de cald da să mă îmbrac mai subţire (în casă, nu pe afară), decât să fac frigul. De asta îmi placd şi marea şi nu muntele, de asta mai multe.
Eh, imaginaţi-vă cum am rezistat eu 2 săptămâni în Anglia. Casa la care am stat nu avea încălzire (sau mâncare), sau dacă avea, oricum noi nu ştiam asta!
Şmecheria era simplă. Gazda îşi lua nişte bani pentru că ne caza. Aşa că folosea la minim banii ăia ca să ne hrănească pe noi, şi păstra cât putea de mult.

Foamea
Din fericire sunt unul dintre copii care îşi permit mese consistente, aşa că atunci când nu sunt hrănită, încerc să mă aproivizionez singură.
Din nefericire, orăşelul acela nu oferea nici o alternativă.
Care au fost mesele noastre:
mic-dejun: Numai cereale. 12 zile.
prânz: Aveam la noi pacheţel cu mâncare (lunch box). Care conţinea o pungî de 300 de grame de chipsuri, un iaurt (cel mai ieftin existent). O banană verde sau un măr verde, 2 chifle (stilul prescurilor de la biserică, cam la fel de mari) cu o felie transparentă de parizer sau brânză, o ciocolăţică cât degetul meu arătător şi în alte zile un baton de “cookie” cât un deget sau o brioşă de diametru 3 cm.
Şi asta trebuia să ne hrănească pe noi d la 8 dimineaţa când plecam de acasă până la 6 când ne întorceam. Cu şcoală şi excursii între timp.
Seara, paste cu carne tocată, cheesburger cu chipsuri, un pui şi un cartof copt care cred că le scăpase în zaharniţă pentru că mâncare atât de dulce nu am gustat în viaţa vieţilor mele, ergo nici una dintre noi nu a putut mânca, fish and chips (semi-preparat) şi pizza cu chips, semi-preparată.
Pe cât mănânc de mult, pe atât beau de puţin (da, ştiu, nu e bine), aşa că cu băutura nu prea am avut probleme, o apă şi un suc la 1l m-au ţinut cam toată tabăra. Şi cafele.
Însă fetele erau exasperate.
De băut puteai avea:
-lapte dimineaţa
-ceai negru seara (eu mi-am făcut odată că muream de sete)
-SQUASH. O porcărie de suc multivitamin concentrat, care se făcea din 7/8 apă şi 1/8 suc. Apă de la chiuvetă se înţelege!
De restaurantele de acolo v-am povestit, din nou numai fast-food, aşa că am făcut cumpărături la magazinul din colţ de pâine cu graham, roşii (importate din Noua Zeelandă, mda. Ce dor mi-era de roşiile mele româneşti) şi brînză galbenă (cu un gust foarte suspect)
Acum, să vedem şi ce era deranjant dacă nu mâncam. Eu când nu mănânc şi îmi este foame, devin irascibilă. Bine, că în ultimul timp am realizat chestia asta, şi mai nou tac din gură. Dacă are loc o conversaţie extrem de interesantă iar eu nu scot un sunet înseamnă că îmi este foame. Vă imaginaţi cât de sociabilă am putut fi în această tabără. Eu am fost crescută în ideea că masa e sfântă (mă rog, nu chiar aşa, dar ideea cam asta e. La masă se reuneşte familia, se mănâncă liniştit, nu pe fugă, şi se savurează. E una din micile bucurii ale vieţii şi trebuie tratată ca atare, nu toţi au privilegiul ăsta).
Ei bine dacă primele două condiţii nu l respect, a treia mi-a devenit reflex. Cu toate astea, am avut o surpriză când mâncând în sfârşit când am ajuns la Londra săţios, fructe, senviş cu somon şi fresh de portocale, fetele mi-au zis că eu sunt “fericită când mănânc, îmi sclipesc ochii”.
Mă, aşa o fi. Cert e că nu îmi place să nu mă hrănesc ne-corespunzător, şi mai ales nu-mi place să nu mă hrănesc suficient. În mod normal, eu nu prea mă omor cu carnea, şi nu mănânc sub nici o formă fast-food. Păi în cazul ăsta trebuia să nu mănânc nimic tabăra asta!

Alte motive pentru care nu aş repeta experienţa:
-am crescut destul de mare pentru tabere, totuşi.
-nu mă încadram la media de vârstă
-dacă la gazdă v-am descris în postul anterior cu cien locuiam, nu vreţi să vă spun cum a fost în cameră la Londra, cu apogeul teribilismului unei fetiţe de 13 ani. Care considera că “o bună comunicare” se întâmplă dacă îmi spune că sunt o “proastă care gândeşte sistematic” şi “taci” din la finalul fiecărei fraze. Pentru că într-adevăr dacă m-aş fi apucat şi eu să urlu la ea şi să o jignesc aşa cum făcea ea, soluţionarea conflictului ar fi progresat atât de mult!
Deşi sună ca un clişeu, eu la vârsta ei nu cârteam la aştia mari, mă gândeam de unde tupeu, că şterg pe jos cu mine dacă le zic ceva. Mă rog.
Am alergat ultimele 3 zile fiind presaţi de timp, iar noaptea băieţii aveau chef de “distracţii” cu colegele mele de cameră. Numai că ele nu aveau chef, iar eu cu prieten voiam să dorm ca să mă odihnesc pentru o nouă zi de mers pe jos 16 ore!
Însă cea mică de 13 ani avea chef de spus bancuri, că deh, e în tabără. O înţeleg, şi eu am fost aşa la vârsta ei, numa’ că atunci când am dormit la băieţi în cameră, pe mine nu m-a prins diriga dimineaţa următoare (nu vă gândiţi la alte alea, am dormit. Între 2 paturi)
Deasemenea toată lumea era irascibilă, urlau unii la alţii, aveau grijă de “turma” de 21 de copii, şi nervii erau omniprezenţi. Eu cu I ne-am interzis să ne enervăm pentru că realizam că la tensiunea negativă omniprezentă acolo, nu am fi făcut mare bine.
Pe scurt, când vizitezi o ţară nouă, cel mai bine e să o faci cu persoanele la care ţii, părinţi, prieten sau oricum, prieteni. Însă nu persoane necunoscute, pentru că poţi avea surprize.

Într-un fel tabăra asta a fost o experienţă, pentru că mi-a testat limitele, răbdarea(deficitul meu), şi nervii.
De asemenea am putut observa pregătirile “din spate”, până acum mergând în tabere însoţită de un Dolce Farniente complet, însă de data asta am observat calculele şi ideile care stau în spatele organizării, pe care nu le vedeam când eram mică. Şi Slavă Domnului, că sunt la a 5-a tabără cu Diriga!
A fost interesant, după cum am spus, însă nu aş mai repeta.

-am vizitat Stonehenge. Pietre mari. Uhu.


-am mers cu autocarul de ni s-a urât, DAR veşti bune, nu am rău de maşină, HA.
-toate magazinele se inchid la ora 5-6. Dupaia, nu ai ce să faci. NIMIC!
-gazda noastră a venit ultima, cu un BMW decapotabil, şi evident, unde să încapă 3 trollere în portbagaj? Aşa că două în spate, unu pe scaunul din faţă, şi noi cu rucsace în spate, toate 3.
-am dat de un camion care transporta o “Holiday House”. Omu avea o casă în remorcă. Mare. De 10 metri lungime. Am crezut că nu văd bine.
-am salvat de pe drum un Bucket de chicken de la KFC, ceea ce e gazdă, D, a făcut-o foarte fericită că am scăpat-o de gătit. Tipa făcea economie la sânge cu mâncarea noastră, ne dădea cele mai ieftine chestii, şi fast food fără oprire. M-am închinat când am revenit în ţară la mâncare normală. Eu nu mănânc FF de felul meu.
-după care am găsit gelul de duş scurs prin trusa de baie, ce fericire!
-dimineaţa aveam cereale, la alegere. 12 cutii cu sortimente, şi mai erau câteva cutii din care nu ne dădea. tipa jefuise un depozit sau aşa ceva.

-în casă locuiam 10+/- oameni: *soţul şi soţia
*bunicul
*Pablo, spaniolul dubios de vârsta noastră, care ne fixa cu o privire de maniac dimineaţa printre cutiile de cereale, şi nu vorbea. Nu era mut, doar extra timid. Ah, şi l-am traumatizat la o cină când am vorbit în română de “blowjob”. Săracu’, ce o fi crezut. A doua zi, prin oraş, când era cu gaşca, ne făcea brusc cu mâna, prietenos. Mda.
Ah. Şi se căsătorise cu facebook-u. Noi abia prindeam 5 minute de Net odată la 2 zile, el stătea non-stop.
*G, adolescentul. Şi cei 4922 de prieteni ai lui, că în fiecare seară veneau trei în vizită, şi rămâneau peste noapte. Zilnic, alţii. Fuma, bea, se bătea, şi lua maşina lui D în oraş. Şi era total anti-social
*Eu, M, I, şi Y, bulgăroaica care venea şi ea la SOL.
*cei doi câini.
-tabăra asta era făcută special ca să ne ajute să socializăm cu englezi sadea. Ei stăteau la TV, copilul se închidea în cameră şi nu voia să audă de noi, Pablo n-avea nici o treabă cu nimic. Superb. Cine a pierdut la trombon cu juma’ de pachet? Subsemnata.
-aveam program non-stop de la 7 dimineaţa până la 6 seara, când ne mai apuca pe noi câte un experiment să mergem în oraş, 15 minute pe jos plus de urcat 5 minute în pantă.
-în tot oraşul erau trei locuri de mâncat: *Fish & Chips, care servea peşte. Bleah.
*Pub-ul, în care nu aveai voie sub 21 de ani.
*Chic-o-land, servit de un bulgar şi un turc, numa’ cu fast-food. Care ne-au dat într-o seară pe moka un Pepsi la 2 că era Y de naţionalitate cu ei. Sweet. Şi care arăta ca un spital, cu gresie pe jos. Oamenii ăştia au auzit de restaurante?
-mi-am cumpărat biblioteca engleză. M-am întors cu 14 cărţi de acolo. Şi nu mici, tomuri, ţapene, păi măcar să ştim o treabă.
-am mutat şi patul acasă, am tras de ditai măgăloaia de 2 persoane, ca să am mai mult loc.
-10 persoane aveau 2 băi, o singura cadă, nu faci duş după 9jumate seara pentru că:
a)lumea doarme şi se scoală a doua zi dimineaţă la 6 să se ducă la muncă
b)apa e scumpă aici. (WTF!!!)
-tipa făcea un chec cu banane demenţial, păcat că după a treia zi consecutivă de aşa ceva, ni se apleca numai de la miros. Cred că era singura chestie care o gătea şi ea.
-nu prea era spiritul de tabara pt ca ziua eram la şcoală şi seara stăteam în casă pe laptop, deci mă simţeam exact ca acasă.
-da’ lasă că toate astea s-au rezolvat la Londra, când au venit cei doi S să doarmă la noi peste noapte peste M şi I, şi ne-au ţinut treze de eram zombie a doua zi.
-căpiţele ăstora de fân sunt super ciudate, sunt nilte cilindre prinse în saci de gunoi.
-în prima zi am mers într-un orăşel apropiat, mai măricel, un fel de Câmpina.Barnstaple. Am găsit magazinul CLAIRE’S, care este absolut genial. Am băgat la bani la ăia pe cercei şi accesorii şi tot felu’ de porcăriuţe, şi umbrelă de mi-au mers fulgii. Am cumpărat de la Argos, care au un sistem genial, te uiţi prin catalog şi comanzi dupaia la alegere ce vrei tu, şi îţi vine din spate din depozit. Mi-am luat o trusă de machiaj genială, zici că e trusă de spion are atâtea sertăraşe şi sertăruţe!
-a doua zi, un fel de Breaza, Exeter. Unde am prins târgul arheologic de ceramică medievala. Hehe.


Am vizitat catedrala de acolo, destul de drăguţă.


Apoi am făcut cumpărături. Am umblat tot High Street-ul lor după amărâta lor de librărie, Waterstones. Măcar am dat de un blond de treabă care mi-a dat tot ce voiam. Au un magazin cu chestii japoneze destul de drăguţ, Blue Banana. Şi aici era un blond, care m-a cam speriat.
-dupaia am mers la un conac, Knightshayes Court, al unei familii bogate din care nu a mai rămas nimeni, aşa că îl preluase The National Trust şi îl băgase la vizitat.

-oamenii aveau în zona respectivă case făcute din Cob, adică bălegar de vacă, nămol şi paie. Un fel de chirpici.
-uite aşa se face reclamă la un magazin de cărţi!:

-zona, Exmore, avea ponei şi vaci caracteristici zonei.
-în Atlantic Village am vizitat un shopping center, şi am ciocolăţile Cadbury, crime pasionale. Deasemenea, am găsit un tom de Istorie Antică la 50 de lei, chestie care n-o găseam aici nici în 1000 de ani.
-în Bude ne-a prins o ploaie torenţială aşa că excursia la Ocean s-a amânat, dar am făcut poze de departe.

Şi am găsit un magazin cu cărţi de vrăji şi chestii de genu’, destul de amuzant, în rest ploaie ploaie şi iar ploaie.
-a fost ziua lui M, şi tort şi nebunie
-apparently am un vocabular foarte bogat în limba engleză, am spus cele mai multe cuvinte diferite de restu’, cel mai repede. Am câştigat.
-ne-am dus la Milky Way, un parc de distracţii din zonă, unde:
*ne-am dat de 9 ori în caruselul mare. Care era mai puţin periculos decât cel din Orăşelul Copiilor, de la noi.
*odată în caruselul Râmă pentru copii. Nu, nu aveam ce face.
*ne-am dus în “casa Groazei” unde trebuia să ţipi ca să nu te atace extratereştrii. Traducere: nişte gogi în costum nu mai săreau pe tine dacă ţipai când se apropiau. Imaginaţi-vă cum e să mergi cu un grup de 10 copii sub 15 ani pe acolo. Oamenii ţipau constant. Am ieşit de acolo cu o migrenă.
*am pictat o mâţă de ceramică, am jucat Golf -nu am nici cea mai mică treabă cu acest sport, le-am săpat tot gazonu cu crosa până am nimerit odată mingea-, am văzut vulturi şi bufniţe.
*ne-am dat în nişte maşinuţe care erau mai puţin înfricoşătoare decât cele din parcul Tineretului, din simplul motiv că pentru siguranţă, trebuia să mergi doar în sensul acelor de ceasornic, astfel fiind lovit doar din spate. Faţă de nebunia care e aici la noi, unde te buşeşti din toate părţile, mi s-a părut super plictisitor. Măcar aveau viteză mai mare.
*Cea mai tare chestie era un tobogan de 8 metri, pe care cădeai efectiv vertical. 10 secunde îţi stătea inima. Nu am avut curaj să mă dau pe ăla, aşa că m-am dat pe cel mic, de 2 metri, cu diriga.
Imagine cu diriga căzând într-o masă de bile de plastic, priceless.
-la tintagel am vizitat muzeul cu legenda regelui Arthur,

am urcat pe stânci pe nişte scări VERTICALE până la nişte ruine.






Apoi am mers la Ocean. Imaginea a fost ca ruptă dintr-un film, adulţii şi câţiva copii pe margine în canadiene şi plovere, noi în apă în bermude sau -cazul meu, care nu aveam nimic de schimb- îmbrăcaţi complet. La vreo 5 grade Celsius.



-seara ne-am pierdut printr-un orăşel la 1 oră de mers pe jos e orăşelul nostru, pentru că gazda a uitat să ne dea prefixul necesar pentru a o suna ca să ne ia. Aşa că am îngheţat pe faleză timp de 45 de minute până când M i-a convins pe cei doi S să o ducă la gazda lor să sune să o cheme pe a noastră. După care evident că băieţii au uitat să ne zică unde ne întâlneam cu gazda defapt. Şi era să nu ne mai întâlnim. În maieu şi o jantilică subţire la 11 noaptea, pe faleză 45 de minute. Hurray!
-la “Ziua Familiei”, când se presupunea că stăm cu familia, ne-am luat o mare ţeapă, pentru că familai ne-a lăsat de izbelişte şi am sărit şi masa de prânz. Absolut minunat. Alţii au mers la surfing cu familia.
-a doua zi am făcut un concurs de cultură generală cu Anglia şi echipa mea a câştigat (uite că toţi anii ăia de documentări despre Halloween mi-au prins bine la ceva. Le-am făcut ditamai eseul)
-am făcut scenetă cu Zac Teflon, Britney Pears şi Orlando Boom, fascinant de-a dreptul
-apoi am mers la Lynton and Lynmouth, unde am mers pe marginea prăpastiei vreo 20 de minute ca să coborâm prin pădure pentru a urca la loc cu liftul propulsat de puterea apei, uhu. Am văzut o rasă de capre de munte antice, zici că erau, ele şi pomii, din backgroundul de la jocul Hercule.




-ultima zi, am făcut un quiz despre orăşelul lor, am alergat 15 minute prin ploaie ca să câştigăm o pungă de toffefe, echipa mea, uhu, la categoria mică.

-a doua zi am plecat la 6, şi am ajuns la 12 jumate în Londra, la prânz. Cu chiu cu vai am intrat la catedrala St Paul’s dar ne-am reprogramat pentru a doua zi, pentru că deja era prea târziu pentru grupuri şi sunase şi un deştept alarma de incendiu de ne-a evacuat pe toţi.
-după, am vizitat muzeul Maddame Tussaud’s, unde din păcate cursa cu taxiul era închisă, dar în rest am văzut tot. Cum ar fi:
















-restul zilelor am mai mers la:
Big Ben


London Eye

Powerpuff Girls, adicătelea Io Blossom, I Buttercul şi M Bubbles.

Picadilly Circus

Trafalgar Sqaure

Westminster Abbey


British Museum. Dacă v-aţi întrebat vreodată la ce vă trebuia stupidul exerciţiu de la sport când profu’ vă freca cu “joc de glezne, joc de glezne!”,ei bine eu am aflat. Aşa e când nu poţi să alergi prin muzeu, şi ai o febră musculară imensă. Dar, am văzut:
Bustul lui Ramses al II-lea:

Cel mai vechi sah din lume:

Coloane Egiptene:

Împăraţi Romani:

Sculpturi mayaşe:

Piatra de la Rosetta după care s-au descifrat hieroglifele:

Sarcofage:

St Paul’s:

Oxford Street:

Palatul Buckingam

Covent Garden

şi Millenium Bridge

-într-o zi am mers la Oxford, orăşelul, şi am vizitat catedrala unde s-a filmat Sala Mare din filmele Harry Potter 1 şi 2.


Acolo era cu 5 minute mai târziu decât la meridianul Greenwich, acolo a predat şi Lewis, autorul Alisei. Când a scris cartea, reginei i-a plăcut atât de mult încât l-a rugat să îi trimită din momentul respectiv oricare altă lucrare de a lui. Prompt, autorul, i-a trimis “Algebra şi Geometria elementară”!
Deasemenea una din întrebările pe baza căreia poţi intra la Oxford este “Câţi îngeri pot dansa pe vârful unui ac?”
-am avut la Mec şi propriul meu indian care vorbea engleza cu accent şi piţigăiat, deci m-am simţit ca la Londra.
-nu se putea să merg acolo fără să fac poza asta:

-fântână cu cai:

-starbucks la mama lui, cu o litră de cafea:

-oamenii au o MARE problemă cu coşurile de gunoi. Nu au! Sau au, dar FOAAAAARTE rar
-am învăţat mai multe despre cultura bulgară de la Y decât engleză de la gazde.
Alte perle din excursie ar mai fi:
“Aer! Aerul tre’ sa intre si tre’ sa si iasa!”
“Aia e o cioara alba?
Nu, e un pescarus!”
Per total, am vizitat, şi am gustat niţel din cultura lor. A fost frumos, dar nu aş mai repeta experienţa. O să aflaţi din următorul post de ce.

A doua chestie, se numeşte apă economică, şi este de obicie folosită de grupurile mari, care nu vor să se care cu 14 mii de bidoane de 2 litri de apă. Vă prezentăm, prima oară în acel oraş…
APA PLATĂ LA 5 LITRI!
Gen, 2+2+wow, believe it or not, ÎNCĂ UNUL! Chiar 5!!!

Vă asigur că aceste două produse vă vor face viaţa mai uşoară, şi mai practică. După ce le învăţaţi p’astea, trecem la nivelul doi, farmacii NON-STOP! WooHoo

Poezie:

În Sibiu noi am ajuns,
Pe străduţe am pătruns.
La hostel ne-am cazat,
Am vorbit şi cu un drogat,
Era bun, da’ era luat.
L cade din pat,
Miu sforăie stilat,
Maki umblă în bocanci.
Ne-am pierdut printre copaci.
Un băiat ne-a ajutat,
Orgasm noi l-am botezat,
La un film l-am invitat,
El subtil ne-a refuzat.
Mai găsirăm şi un ghid,
Era bun,da’ cam stupid,
Pe cookie voia s-o agaţe,
Ea i-a spus că-i scurt in braţe!
IoiGirl nebuna vrea pe scări,
Şi nu-i pasă de urmări.
Abiţa iar o urmăreşte,
Pe drogat ea i-l ciordeşte!
Danda e cam liniştită,
Pe Becks ea e pornită,
Nu vrea Redd’s că nu e tru,
Îl bem noi, ei îi dăm altu’.
Profa iarăşi ne-a pierdut,
Oaki din nou a căzut.
Pe Scuipat noi l-am luat,
Hai mai bine un citat:
“Iooi, nu sunteţi pe treaba voastră, sunteţi în ceapă”
E drogatu’, şi-a luat ţeapă!

Random quotes:

*Girl: Ok fetiţo, şi eu ţin la tine, dar nu în modul ghei, că am gagică! (by Makki)
*Planeta noastră rulează, pt că e makki pe ea! (by Oaki)
*Ca să dormi trebuie sa nu mai fie gălăgie, şi ca să nu mai fie gălăgie trebuie să nu mai fiţi voi în ORAŞUL ĂSTA!! ( by Miu)
*No, sunteţi naşpa, să-mi bag picioarele! (by some random drogat)
*Oaki: Ok, deci chestia e că, noi avem tren la 3:40, şi…
Recepţioner bun: Ai don’t givă faac!
*Ora 5:40, IoiGirl: Mă duc s-o trezesc pe Miu!
-se aude o voce din canal: Miul deja s-a trezit!

Facts:
¤-Deci eu am făcut rezervările, credeţi-mă, io n-am vorbit cu urâtu’ ăsta la telefon!!!
(după juma’ de zi)
-Uhm..bună!
-Yeah, hi!
-Oh, hi! Do you work here?
-Da, la hostel. I mean, yes
-Um, ok, look can I..ăă..am nişte problem cu wirelessu’, nu merge!
-Da, sigur..tu eştu cu grupu’ mare, unde a făcut —– rezervările, nu?
-Da, eu sunt!
-Ah, încântat!
-Şi eu!!
(după 5 minute în cameră) !!!!!!!!!!!!!123 V-am zis că e buuun??? Ahhhh!!!

¤-E Orgasm pe hol!!
-Băi, ar trebui totuşi să îl întrebăm cum îl cheamă nu?
-Auzi, da’ pe tine cum te cheamă?
-Răspuns-
(după 5 minute în cameră)
Cum să îl cheme aşaaaa?? Cât de sec, şi Ion sună mai binee!!

¤ Prietenul lui Orgasm, Putsă.

¤Langoşi. Muulţi langoşi.

¤Căzut din pat prima oară. Vânătaie pe coapsă.
Căzut din pat a doua oară. Rotulă mobilă. Invalidu’ şchiop de servici.

¤-Sunteţi lângă un afiş mare cu albastru?
-Nu, e verde!
-Nu vă supăraţi, unde e intrarea la muzeu?
-Ah, mai aveţi de mers 1km pe jos încolo.
……..
…….
…….
-Te descurci cu rotula?

¤Singurul McDonald din Sibiu, care e la MARGINEA Sibiului. La 3km de mers pe jos din Piaţa Mică.

¤-Ce faci aici droga…ah..bună băieţi

¤Iooi, care ne prezenta Sibiul. Forţat.
-Frate, dispari!
-Domn Domn să-nălţăm, am venit să vă stresăăm!
-Domn Domn să-nălţăm noi “Pa” vă urăăăm!

¤Langoşerie. Îngheţată la 1,5 lei. Sighişoara. “Coapsa” mică.

¤La două jumate noaptea, în Sibiu nu există farmacii non-stop.

¤Cremosso. Muuult Cremosso.

¤Lesbiencele blonde din camera de alături. Urmate de francezii ulteriori. Şi de finlandezi.

¤1 kilogram de orez.
-”Please, have some rice, it is so much, we can’t eat it all!”
(a doua zi orezul dispare misterios)
Ce gătesc francezii seara?
OREZ!!!!!!
Masajul cartofilor prăjiţi.

¤Sabrina’s secrets şi Playboy. Sims Porn.
-Dă-le să facă Woohoo!
-Stai mă că moare de foame!
-Roar!

¤Patul cu priză scârţăie. Rău.
Patul singur aude sforăitul francezilor.
Popcorn şi seminţe.

¤Băile incomplete
Baia 1: Maşini de spălat, Oglindă, Chiuvetă, Cadă. NO wc.
Baia 2 (cămara adaptată): Wc şi chiuvetă. No duş, NO oglindă. Fereastra muult prea jos.
Baia 3: Duş, wc, chiuvetă. NO oglindă.

¤Pateu cu suc de vişine şi cartofi arşi.

¤Papucii din prima piele a lu frate-su’ lu Miu. Şi papucii mei roz. Şi bocancii lu’ Miu, cu Makki în ei.

¤Videoclipuri Avril la 10 noaptea pe laptop, în tren.

¤Baby shark, tu tuuu tu tu tu tuuu….

¤Moara cu Noroc. Bagajul cu tenişii agăţat de el, tenişi care îmi dau şuturi în ochi.

¤Spumant Angeli. Lichior de ciocolată. “Weee wanna fuck a doog”

¤Umerii de la cât am cărat laptopu’, ca să nu păţească nimic. Şi cana.

¤People mooning each oder.

¤Trezirea de dimineaţă, pat extins la 4 persoane, dormitul pe scaun, dormitul cu teneşi în pat, dormitul pe podea, spanking cu umbrela.

¤Magazinele Billa. Nu te pui cu ele!

¤Sticla de Cola 0,5 după 5 ore de sete, la 6 persoane.

¤ Intră francezu’ bun cu periuţa de dinţi în mână în mijlocul nopţii, vede că nu a intrat în baie, înjură în noapte [merde!], şi închide uşa. De trei ori.

Poze:

Laptop. Tren. 10 seara.

Sighişoara.

Langoşerie: O daaa!

Because we roock, we roock, we roock on!

AM FOST LA SIGHIŞOARAAA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!