Unul dintre cele mi enervante obiceiuri de care m-am lovit de pe la 13 ani încoace, a fost pupatul pe obraz, la venire şi la plecare. Nu înţeleg! De ce?
Ăsta e un obicei preluat cu spor de la francezi, doar că păcat că preluăm doar chestiile inutile şi nu alea mişto de la ei! Ei se pupă pe obraz pentru că au o ditai istoria de cochetărie în spate. Noi ce avem? Exact.
Părerea mea este că pupatul e o chetsie intimă. Îmi invadezi spaţiul personal, îţi atingi buzele de faţa mea (nu discutăm de ăia care doar se apleacă şi fac zgomot în aer – ăia chiar sunt inutili!), şi e un gest intim! Noi nu suntem atât de apropiaţi! Sunt apropiată cu oameni pe lumea asta, cât să îi număr pe degetele de la o mână.
Cookie are o expresie pentru momentele de genul ăsta: Ce faci?!??! Nu, pe bune, CE FACI??!!?

Iar cei mai exasperanţi sunt respectivii care te pupă la venire şi la plecare, deşi este evident pentru toată lumea că abia v-aţi cunoscut şi şansele să vă mai întâlniţi (prea curând), sunt foarte mici! Deci nu ai nici o legătură cu el/ea. Atunci de ce se aruncă în intimităţi inutile?
Eu sunt foarte posesivă cu spaţiul meu personal, (inclusiv în relaţii, am nevoie de timp pentru mine). Am mai scris de asta, cum mă deranjează când cineva mă perturbă din lectură sau gânduri. Se înţelege că intimităţile gratuite nu mă flatează, ba chiar creează o situaţie de disconfort. Mai ales că de curând am observat că s-a instaurat regula că fetele se pupă cu toată lumea.
Nu, îmi pare rău. Există doar două situaţii în care pup pe cineva:
1. Am sentimente legate de acea persoană.
2. Sunt într-o piesă de teatru.

Plus:
vă prezint, în premieră dragi adolescenţi, “Codul bunelor maniere”:
Se pune întrebarea dacă trebuie să adăugăm unei formule de salut, gesturi. De la caz la caz, da. Oricum, ea este dictată mai întâi de obiceiul pământului, şi apoi de împrejurările momentului.
Care obicei al pământului? De când ne pupăm noi?

Strângerea mâinii se practică mai ales când cele două persoane care se întâlnesc urmează să se oprească şi să stea puţin de vorbă. Este o formă de salut care datează din antichitate, şi care este încărcată de un simbolism profund.
Cu asta sunt de acord. Dar cu pupatul, nu.
“Este larg răspândit obiceiul ca două persoane care se întâlnesc să se sarute pe ambiii obraji. În plină stradă acest lucru nu lasă o impresie bună, dar la gară sau la aeroport nu şochează pe nimeni.”
Citatul de mai sus nu face decât să îmi sprijine argumentaţia. Exceptând cazul în care suntem rude şi vii să mă iei de la gară, stai departe.

Singurul care a înţeles reţinerea mea în acest sens a fost un coleg de liceu. Când am intrat în liceu, am făcut rost de id-urile altor viitori colegi, şi cu unii m-am văzut. Cu el am mers pe Motoare, să-mi prezinte alţi colegi. La plecare, a vrut să mă pupe, şi m-a luat pe neaşteptate, lucru care a fost uşor de observat după figura mea interzisă.
Am avut senzaţia pentru un moment că flirtează, deşi până atunci nu dăduse nici un semn în direcţia asta. S-a prins foarte rapid, şi mi-a replicat:
“Nu eşti obişnuită să te pupi cu băieţii la plecare, nu?”
“Nu.”
“A, ok, eu da cu fetele, ca să ştii.”
În primul rând, apreciez faptul că a clarificat o situaţie jenantă altfel. În al doilea rând, vedeţi în ce încurcături ne bagă chestia asta cu pupatu’?
O mână strânsă nu a făcut rău nimănui, aşa că nici voi nu muriţi dacă nu mă pupaţi când mă vedeţi. Ca să ştiţi.

P.S. Ideea acestui post mi-a venit după ce am citit asta.

Şi uite aici minunatul rezultat cum mă scol eu cu draci zilnic. Nu apuc nici să fac ce vreau, nici să nu fac ce nu vreau, bleah.
De la şcoală nu pot să chiulesc pentru că tot semestrul am chiulit ba noi, ba profesorii.
Concluzia este că acum dau toţi în bâlbâială că ba avem o notă, niciuna, şi avem nevoie.
Aşadar, absolut toţi cer referate, teste, caiete complete şi alte aberaţii de genu’, toate în aceeaş zi daca s-ar putea. Numa’ să-i dai cu oala în cap sistemului!

Eu aş vrea să fiu ca în poza asta:

Să stau cu ceai, cu cărţile mele, să ascult muzică italiană şi să port eşarfe.
De parca am timp să savurez o carte bună cu toţi crizaţii aştia prin jur.

Apropo. De azi nu mai ajut pe nimeni. Nu până cineva nu ma ajută de bunăvoie lşi pe mine. Ia mai dă-o încolo de treabă, ce-s io, dicţionar/google îmbârligat?
Toată lumea mă întreabă pe mine cum e chestia asta sau ailaltă sau aia. Foloseşte google. De aia există. Eu de unde pisic crezi că le ştiu, de la mama natură? Mi-a băgat Bill Gates un microcip în creier la 3 ani şi acu’ îs automată? Am pierdut ani întregi pe Net ca să aflu toate astea, aşa că ori puneţi mâna şi învăţaţi singuri, ori plătiţi pe cineva să facă toate astea.
Eu când întreb răspunsul este: de ce te-aş ajuta? (În cel mai bun caz)
De obicei: Da’ dă-i un google!
Ia uite frate. Nu nene, e timpu’ meu, şi o să-l canalizez pe chestii cât mai utile. Ia uite frate, m-aşi câştigat la belciuge?

M-am mai apucat de un serial. Hehe, e mişto. Nu vă zic, găsiţi-vă şi singuri!

În altă ordine de idei, m-am săturat de: figuranţi, atotştiutori, complexe de superioritate şi obscurantism. Au trecut mii de ani de evoluţie, am inventat device-uri complet inutile, dar nu ne-am axat pe problemele esenţiale ale umanităţii. Că deh, la alea era mai mult de gândit.

E ca atunci când ai de făcut o problemă super grea la geometrie, şi tu te apuci de referatu’ la ştiinţe. Deh, e mai uşor.
Azi un cunoscut zicea “sunt extenuat”, deşi eu am venit la şcoală de 2 ori mai mult ca el la orele alea minunate matinale. Prietene, dacă tu eşti extenuat, io ce mai sunt?
Mă dor ochii efectiv cât stau la calculator, dar am..treabă. Şi tot rămân în urmă.

Fraţilor, nu mai ţine mult aşa.
Înlocuiţi “maggie” cu “people” şi “England” cu “world”

Cât despre a doua opţiune, niciodată acest lucru nu va fi apreciat pe moment. O să iau cel mai la îndemână exemplu de junglă, liceul. Dacă se face mişto de tine sau te bat cei din clasele mai mari, întorci celălalt obraz. Pentru că nu ai altă opţiune. Să le răspunzi nu poţi, să chemi un adult nu poţi (ţi-o iei şi mai rău) şi nici să stai să înduri nu poţi. Deci ce-i de făcut? Prima variantă nu e bună, a doua nici atât…
Desigur, varianta ideală ar fi să le îmbini, dar cum? Eu am găsit o metodă, dar nu am de gând să o împărtăşesc pe blog. Voi cum vă descurcaţi?