Oaki

Da, ştiu, a fost pauză mare, deşi a fost vacanţă. Am vizitat Iaşul, foarte drăguţ.

Unul dintre cele mi enervante obiceiuri de care m-am lovit de pe la 13 ani încoace, a fost pupatul pe obraz, la venire şi la plecare. Nu înţeleg! De ce?
Ăsta e un obicei preluat cu spor de la francezi, doar că păcat că preluăm doar chestiile inutile şi nu alea mişto de la ei! Ei se pupă pe obraz pentru că au o ditai istoria de cochetărie în spate. Noi ce avem? Exact.
Părerea mea este că pupatul e o chetsie intimă. Îmi invadezi spaţiul personal, îţi atingi buzele de faţa mea (nu discutăm de ăia care doar se apleacă şi fac zgomot în aer – ăia chiar sunt inutili!), şi e un gest intim! Noi nu suntem atât de apropiaţi! Sunt apropiată cu oameni pe lumea asta, cât să îi număr pe degetele de la o mână.
Cookie are o expresie pentru momentele de genul ăsta: Ce faci?!??! Nu, pe bune, CE FACI??!!?

Iar cei mai exasperanţi sunt respectivii care te pupă la venire şi la plecare, deşi este evident pentru toată lumea că abia v-aţi cunoscut şi şansele să vă mai întâlniţi (prea curând), sunt foarte mici! Deci nu ai nici o legătură cu el/ea. Atunci de ce se aruncă în intimităţi inutile?
Eu sunt foarte posesivă cu spaţiul meu personal, (inclusiv în relaţii, am nevoie de timp pentru mine). Am mai scris de asta, cum mă deranjează când cineva mă perturbă din lectură sau gânduri. Se înţelege că intimităţile gratuite nu mă flatează, ba chiar creează o situaţie de disconfort. Mai ales că de curând am observat că s-a instaurat regula că fetele se pupă cu toată lumea.
Nu, îmi pare rău. Există doar două situaţii în care pup pe cineva:
1. Am sentimente legate de acea persoană.
2. Sunt într-o piesă de teatru.

Read more…

Nu, serios.
Chiaaaaaaaaaar am nevoie să îmi organizez un program. Problema e că eu dacă mă scol cu draci, toată ziua e ucisă.
Acum, dacă facem un mic sistem (ce pot spune, am dat pe la mate)
-programul de şcoală e dimineaţă
{-eu funcţionez cel mai bine noaptea
-nu am destule ore de somn

Şi uite aici minunatul rezultat cum mă scol eu cu draci zilnic. Nu apuc nici să fac ce vreau, nici să nu fac ce nu vreau, bleah.
De la şcoală nu pot să chiulesc pentru că tot semestrul am chiulit ba noi, ba profesorii.
Concluzia este că acum dau toţi în bâlbâială că ba avem o notă, niciuna, şi avem nevoie.
Aşadar, absolut toţi cer referate, teste, caiete complete şi alte aberaţii de genu’, toate în aceeaş zi daca s-ar putea. Numa’ să-i dai cu oala în cap sistemului!

Read more…

Un alt paradox, tot social. Cum e mai bine să ne comportăm într-un grup social?
Avem două variante.
Să fim sinceri. Să zicem cuiva când ne place ceva, sau când ne displace. Verde-n faţă. Avantajele acestui stil sunt câteva: nu poţi fi numit ipocrit, te eliberezi de stres. Însă dezavantajele sunt multiple. Pentru că oamenii s-au obişnuit să nu accepte adevărul. Pentru că nu e întotdeauna cel mai roz, şi nu întotdeauna e bine dacă iese la iveală. Şi da, uneori poate chiar să doară. Dacă stăm să ne gândim bine, asta nu e un dezavantaj pentru noi. Pentru că nu e legat de noi. Aşa că pur şi simplu dacă cineva se ştie cu pata pe căciulă, (trebuie să mă opresc din figuri de stil ce conţin culori acum; ) va reacţiona într-un mod mai…neplăcut. Ce concluzie tragem de aici? Faptul că noi trebuie să ne cenzurăm sentimentele şi gândurile pentru binele societăţii. Aud un regim dictatorial condus de poporul însuşi acolo în spate?
Varianta a doua este să fii diplomat. Şi să-ţi iasă vorbe. Că eşti pupincurist, că eşti cu toţi da’ cu niciunu, că eşti ipocrit, că nu eşti sincer, că nu ai o părere formată niciodată… Nici aşa nu e bine. Mulţumeşti pe toată lumea de faţadă, toţi suntem drăguţi ne zâmbim şi pe la spate ne scuipîm. Defapt nu mulţumeşti pe nimeni. Varianta asta o întâlnim des în politică. Se aude acolo în spate Domnu’ care v-aţi dar cu trafalet cu Zâmbilon?
Deci, cum e bine?
Io în general fac după chef. Ori tac, ori zic. Le echilibrez. Da’ e greu frate.

Cum noi suntem înconjuraţi de diverse paradoxuri, o să analizez câteva zilele astea. Deci, cum e mai bine?
Când eşti “lovit”, să răspunzi, şi să urmezi “lupta pentru supravieţuire” sau să “întorci şi celălalt obraz”?
Cu toţii ştim genul acela de momente. Când o colegă/un coleg de servici, sau o persoană cu care nu ai nici o treabă, se hotărăşte brusc să îţi pună beţe în roate. Moment în care te loveşti de nişte dileme. O las să continue, poate se simte, bunul simţ îi spune ceva, sau o fac să tacă în secunda doi, punând-o la punct?
Fiecare are avantaje şi dezavantaje. Unii se simte mai bine atunci când sunt ştiuţi de frică. Şi din primul moment în care spui ceva alternativ opiniei lor sar cu gura (sau ceva mai rău) pe tine, ca să te potolească, şi să îi ştii de frică. Deşi posibil să nu facă asta din răutate pură, subconştientul lor le dictează să se ghideze după legile junglei, şi mai exact lupta pentru supravieţuire. Întotdeauna persoana Alfa va fi cea de care vor asculta toţi, şi nu se va consulta decât, poate, cu persona beta, adjunctă. În nici un caz nu ar face un braimstorming cu toată turma ca să obţină cea mai bună idee.
Desigur, dacă vorbim de exemplu de o firmă ce are de făcut un proiect mare, se face un braimstorming să vină fiecare cu o idee şi până la final să se aleagă o idee care să fie ajustată de toţi astfel încăt sî fie cea mai bună. La nivel de firmă, ăsta e comportamentul corect. La nivel de departament, în schimb, lupta pt supravieţuire e cea mai acerbă, fiecare zbătându-se să afle ce face celălalt, să îl saboteze, să obţină cele mai bune materiale pentru ideea lui în dezavantajul celorlalţi… (vezi “13 going 30″)
Ideea e că societatea modernă, oricât ar avea pretenţia că e dezvoltată şi a creat atâtea, a uitat principiul de bază care stă la baza fiinţei umane, acela că noi spre deosebire de animale, avem un creier, şi gândim. Nu urmăm legile junglei formate din “lupta pentru supravieţuire”, “instinctul de turmă”, “cel mai puternic ia tot iar cel slab resturile” (se aude acolo sus, la guvern?)… Sau da? Inconştient, le urmăm, deşi se presupune că suntem civilizaţi, şi ştim mai bine de atât.

Cât despre a doua opţiune, niciodată acest lucru nu va fi apreciat pe moment. O să iau cel mai la îndemână exemplu de junglă, liceul. Dacă se face mişto de tine sau te bat cei din clasele mai mari, întorci celălalt obraz. Pentru că nu ai altă opţiune. Să le răspunzi nu poţi, să chemi un adult nu poţi (ţi-o iei şi mai rău) şi nici să stai să înduri nu poţi. Deci ce-i de făcut? Prima variantă nu e bună, a doua nici atât…
Desigur, varianta ideală ar fi să le îmbini, dar cum? Eu am găsit o metodă, dar nu am de gând să o împărtăşesc pe blog. Voi cum vă descurcaţi?