Nu vă speriaţi, n-a murit nimeni. E vorba de PRIMUL MEU MP3 PLAYER.
Am scris şi aici de asta.
Este marca Acer, cumpărat de la Viena cu 100 si ceva de euro. Ştiu, acum se găsesc la 30. Eh, pe vremea aia (2004), nu existau în România. Şi chestia a fost următoarea. Eu ştiam ca există aşa ceva de 3 ani. Cd-player nu foloseam, pentru că nu avea tata curaj să mi-l dea pe mână după ce buşisem vreo 5 aparate walk-man. Concluzie, singura variantă era mult-promisul player.
La Viena am mers cu trenul. Cum de se laptop nici nu punea problema, singura melodie de pe player era ceva tehno default. Sau radio, şi cum eu nu suport limba germană mă zgâria pe creieri. Concluzie, ştiu că pe drumul de întoarcere, pe cuşetă, mă înregistrasem cântând Helena Paparizou – You are the One, şi o pusesem pe replay, ca să aud ceva melodie la el. M-am ascultat o noapte întreagă, şi am adorat aparatul ăla.
Pe ăla am ascultat prima oară Avril Lavigne, de la un tip, şi ştiu că am avut un moment în clasa a 7-a în care ascultam “My happy ending” la el, şi dansam prin clasă, şi mi-am impus să îmi păstrez momentul ăla în memorie, alături de muzica de pe fundal, şi chiar şi acum dacă închid ochii am senzaţia perfect redată că sunt acolo, atunci.
Pe ăla l-am imprimat pe tipu’ de care îmi plăcea când îl asculta la ceva temă de la română, legată de pădurea lu’ Eminescu. Aveam 1minut jumate cu vocea lui, la o calitate oribilă, imprimat dinăuntrul băncii mele de pe rândul de la perete vocea cuiva care nu citea foarte tare pe rândul de la fereastră. Şi totuşi cred că am ascultat minutul ăla jumate înainte să adorm de îl ştiam pe de rost, cu pauze şi respiraţii.
p.s. am pierdut înregistrarea aia, ce palme mi-am dat!
Oricum, motivul pentru care m-am ataşat aşa mult de aparatul ăla nu cred că este pentru că a fost alături de mine în momentul meu favorit din şcoală, ci pentru că am aşteptat aşa ceva 3 ani. Nici la primul calculator sau ID nu am reacţionat aşa, efectiv am iubit aparatul ăla.
Bine, de atunci s-a stricat butonul de schimbat melodii şi am mai avut 1 mp3, după care şmecheră am trecut la mp4. Cum legat de primul mp4 am amintiri urâte, am decis să renunţ la aberaţiile alea cu pretenţie de ecran, şi să revin la old-school, clasicele mele mp3-uri.
Deasemenea, declar cu mâna pe inimă că detest Ipod-urile. Frate, ce pana mea e ăla? Şi ce face? Mp3 Player-urile în general “They PLAY mp3’s!” Chestia aia e prea enervantă pentru mine cu rotiţe şi aberaţii.
De asta am şi zis.
Fac ceva pe Ipod-urile voastre, eu nu-mi dau mp3-urile pentru nimic în lume.
Şi încă ceva. Am decis să încerc să repar Acer-u. O să mă duc mâine să văd, poate găsesc ceva reparator. Ar fi minunat.
Mp3 Power!
Tags: Acer, Ipod, mp3 player, music